Infarctul miocardic acut (III)

Coronarografia reprezintă o metodă de diagnostic invazivă ce permite vizualizarea directă a arterelor inimii afectate prin infarct. Coronarografia presupune introducerea unui cateter la nivelul arterei inghinale de la rădăcina coapsei şi înaintarea lui, sub control radiologic, până la nivelul arterelor coronare, moment în care se injectează o substanţă de contrast ce permite astfel stabilirea locului stenozat sau obstruat şi a atitudinii terapeutice: tratament medical, angioplastie sau tratament chirurgical. Vizualizarea se face radiologic.

Coronarografia se efectuează sub anestezie locală, pacientul putând discuta cu medicul şi chiar să observe pe ecranul monitorului unele detalii. Durata procedurii este de 20-40 minute, după care este recomandat un repaus la pat de 12 ore. Metoda, fiind invazivă, nu este lipsită de riscuri, substanţa de contrast având toxicitate renală şi putând determina apariţia unor aritmii cardiace. Există şi posibilitatea efectuării coronarografiei prin puncţionarea arterei brahiale, modalitate mai comodă pentru pacient pentru că după procedură nu este imobilizat la pat, dar este mai dificilă tehnic, având un risc mai mare de tromboză locală datorită calibrului mai mic al arterei brahiale.

Angioplastia coronariană reprezintă metoda de deschidere a arterei coronare stenozate cu ajutorul unui balon care se umflă la acest nivel, reluându-se astfel circulaţia. Odată efectuată dezobstrucţia coronarei afectate cu ajutorul balonului, se aplică la acest nivel un stent, adică un tub cu format dintr-o reţea metalică fină care menţine deschisă artera. În caz de nereuşită, sau dacă s-a produs o nouă obstrucţie coronariană în timpul angioplastiei, se efectuează by pass-ul aorto-coronarian, o metodă chirurgicală de tratament care revascularizează miocardul printr-o derivaţie arterială.

Atenţie! Este importană înţelegerea faptului că angioplastia şi aplicarea stentului nu sunt eficiente fără eliminarea factorilor de risc.

Reţineţi! Restabilirea circulaţiei coronariene determină începerea procesului de vindecare a porţiunii de muşchi cardiac afectat, leziunea cicatrizându-se. În funcţie de mărimea infarctului, pot exista sechele, ca insuficienţa cardiacă, persistenţa anginei pectorale, sau apariţia aritmiilor cardiace.