Infarctul miocardic acut (I)

Infarctul miocardic acut (IMA) reprezintă necroza ireversibilă a unei părţi din miocard, aproape întotdeauna datorită aterosclerozei coronariene. Mecanismul de producere este scăderea bruscă a fluxului sanguin coronarian în urma fisurării şi ruperii unei plăci ateromatoase de la nivelul unei artere coronare afectate în prealabil de ateroscleroză, fapt ce determină formarea unui tromb care obstruează artera şi necroza ulterioară a teritoriului deservit de această arteră.

Amploarea deteriorării miocardice este în funcţie de mărimea teritoriului irigat de artera afectată, de obstrucţia totală sau parţială a arterei şi de cantitatea de sânge adus prin vasele colaterale către miocardul afectat.

În ţările dezvoltate diagnosticul de IMA este unul din cele mai obişnuite, în SUA constatându-se anual aproximativ 1,5 milioane de cazuri! Din păcate şi la noi există o tendinţă de creştere a numărului de cazuri, deşi există servicii de cardiologie şi unităţi de terapie intensivă specifice dotate corespunzător la fiecare spital judeţean.

Mortalitatea prin IMA este mare, ajungând la 30% din cazuri, iar mai mult de jumătate din decese se produc înainte de a se ajunge la spital. Deşi în ultimii ani s-a ajuns la prelungirea duratei de supravieţuire după spitalizare, prin metodele avansate de diagnostic şi tratament, totuşi 5-10% din bolnavi decedează în primul an după episodul de IMA.

Atenţie!

Simptomul principal din IMA este durerea toracică, descrisă de bolnavi ca fiind extrem de severă şi depăşind disconfortul toracic din angina pectorală atât în intensitate, cât şi în durată. Cel mai frecvent durerea este localizată în centrul toracelui şi iradiază către braţe în circa o treime din cazuri. Mai rar, durerea se poate localiza în spate, abdomen, mandibulă şi gât. Există şi cazuri de IMA fără durere, întâlnite mai des la femei, diabetici şi vârstnici. În unele cazuri IMA poate debuta prin pierderea bruscă a conştienţei, prin stare de confuzie, printr-o slăbiciune profundă, prin apariţia unor palpitaţii neobişnuite, sau printr-o scădere inexplicabilă a tensiunii arteriale.

Reţineţi!

În aproape jumătate din cazurile de IMA debutul este brusc, în restul cazurilor existând unii factori precipitanţi, cum ar fi efortul fizic şi stresul psihic. IMA poate apărea în orice moment al zilei sau al nopţii, dar frecvenţa cea mai mare este dimineaţa, la câteva ore după trezire. Durerea este frecvent însoţită de transpiraţii, slăbiciune, greţuri, uneori vărsături, ameţeli, agitaţie şi anxietate. Bolnavul este neliniştit şi anxios, palid, transpirat şi cu extremităţi reci.