URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Iulie 2023, 11:11

Incendiu la un apartament de pe strada Republicii din Oradea. Locatara dormea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, în interiorul unui apartament situat pe strada Republicii din Oradea.

Focul a fost sesizat la 112 de vecinii locatarei apartamentului, potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

"Utilizând echipamentele şi accesoriile din dotare, pompierii militari au pătruns rapid în apartament (a cărui uşă era încuiată în momentul sosirii forţelor de intervenţie), au stins, în aproximativ cinci minute, incendiul, care se manifesta în bucătărie, împiedicând propagarea acestuia la încăperea alăturată şi la celelalte apartamente şi au verificat locuinţa, găsind-o pe proprietară dormind în cameră", se arată în comunicat.

Locatara, o femeie în vârstă de 64 de ani, a refuzat o evaluare medicală şi transportul la spital.

Flăcările au distrus aragazul şi două oale.

Echipajele de pompieri au ventilat locuinţa şi au verificat celelalte apartamente ale clădirii pentru a se asigura că nu există persoane intoxicate cu fum.

Reprezentanţii ISU Crişana au mai transmis că, cel mai probabil, focul a izbucnit de la un aragaz lăsat în funcţiune, cu o oală pe foc, şi nesupravegheat de proprietara apartamentului.


În acest context, pompierii au transmis măsuri de prevenire a incendiilor în bucătării şi reguli de comportare în cazul producerii unor astfel de evenimente:

Pompierii militari bihoreni reamintesc cetăţenilor că cele mai multe incendii izbucnesc în bucătării ca urmare a nesupravegherii aparatelor de gătit, neglijenţei persoanelor la folosirea acestora sau a distragerii atenţiei în timpul gătitului, pentru o anumită perioadă.

În scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, care se pot solda cu  persoane rănite şi mari pagube materiale, este important să supravegheaţi aparatele de pregătire a hranei când sunt în funcţiune (închideţi aragazul dacă trebuie să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată sau dacă sunteţi obosiţi şi mergeţi să vă odihniţi "câteva minute…"), să aşezaţi cratiţa cu mâner astfel încât să nu cadă de pe aragaz sau să se răstoarne peste flacără şi să curăţaţi depunerile de grăsime şi resturile de mâncare de pe aragaz, deoarece acestea se pot aprinde uşor. De asemenea, nu amplasaţi materiale combustibile în apropierea aparatelor de gătit (perdele, draperii, prosoape, hârtii etc.).

În cazul în care se întâmplă ca mâncarea/uleiul dintr-o tigaie să ia foc:

Nu aruncaţi tigaia pe jos sau pe mobilierul de bucătărie şi nu turnaţi apă peste ea!

Opriţi alimentarea cu gaz/energie electrică a aragazului/maşinii de gătit pe care este tigaia (dacă puteţi să o faceţi în siguranţă) şi lăsaţi-o să se răcească.

Stingeţi flăcările acoperind tigaia cu un capac sau punând un prosop ud peste aceasta. Limitarea aportului de oxigen necesar arderii duce la stingerea focului.

Nu vă grăbiţi să puneţi mâna pe tigaie, chiar dacă flăcările s-au stins, deoarece fiind în continuare fierbinte, o puteţi scăpa din mâini, riscând să vă stropiţi cu uleiul încins. Lasaţi tigaia pe aragaz şi deschideţi larg fereastra pentru a evacua fumul din încăpere.

Dacă nu reuşiţi să stingeţi flăcările, iar acestea se extind, evacuaţi persoanele din locuinţă, alertaţi vecinii şi sunaţi urgent la numărul unic de urgenţă 112, pentru intervenţia pompierilor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON