URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
25 Mai 2024, 08:30

Încă o comună din Bihor va avea rețea de gaz, pentru ca localnicii să nu mai pună lemne pe foc

Încă o comună din Bihor va avea rețea de gaz, pentru ca localnicii să nu mai pună lemne pe foc sursa foto: Agerpres
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleșii din Consiliul Județean Bihor au aprobat un nou contract de asociere cu o comună interesată să aibă propria rețea de distribuție a gazelor naturale și pe care, în consecință, o va sprijini atât cu bani pentru realizarea investiției, cât și cu expertiza propriilor angajați pentru obținerea avizelor necesare.

Asocierea administrației județene cu Primăria comunei Măgești a fost votată vineri, în unanimitate, de toți consilierii județeni, înțelegerea fiind valabilă timp de un an și prevăzând ca administrația locală să primească de la CJ Bihor suma de 1 milion de lei pentru susținerea investiției.

Potrivit unui document atașat de Primăria Măgești, construirea rețelei de gaz în această comună este estimată la 27,3 milioane lei, cu tot cu TVA, cea mai mare parte urmând să fie suportată de firma care va avea și dreptul de furnizare a serviciului de distribuție a gazelor.

În ultimii trei ani, CJ Bihor a derulat programe multianuale prin care a sprijinit în total 19 comune și orașe să-și extindă sau să-și înființeze rețele de distribuție a gazelor naturale, astfel de lucrări având loc în prezent în 27 de unități administrative, atât în baza unor proiecte cu fonduri europene, cât și guvernamentale, precum și a susținerii administrației județene.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
sandu mincinosu
Exista gaz, dar ai uitat sa spui cat costa sa il tragi si cat te costa sa-l folosesti. Sunt curios la tara daca va costa atat, si de unde vor avea bani. Tu vorbesti pe langa subiect, si in Oradea sunt Ferrari , cateva, aia nu inseamna ca toti oradenii au. Asaspui si tu aberatiile tale. Apropo care ors resedinta de judet, sau oras mare mai are butelie la bloc. Suntem de rasul tarii sa nu ai gaz la bloc. Mai bine spune astea, sau o treme din oras are strazi ca in varful muntelui. Ne mai spui ce are Oradea in afara de propaganda ta mincinoasa? PE CINE CREZI CA PROSTESTI, CREZI CA UNII NU UMBLAM. DOAR CA TU POATE UMBLI DAR INCHIZI OCHII SI TE FACI CA NU VEZI ALTE ORASE, BINE TU TOT CU VASLUI SI TELEORMAN NE COMAPRI, CU ASTEA NE LUPTAM NOI
Postat 26 Mai 2024, 14:37 de sanduivanov
Pinonel
In Oradea este gaz, dacă nu știi sa ma contactezi că îți spun.
Postat 25 Mai 2024, 23:46 de Sandu2100
Oradeni, votati-i pe birtinez&gasca....
... si veti fi captivii escrocheriei numita cet! In Oradea ni se interzice de 25 de ani sa beneficiem de obtiunea gazului metan. In timp ce la tarani li se duce reteaua la usa (foarte bine!), mie imi cer doua mii de euro pt 3(trei!) metri de conducta, de zici ca sapa santul cu lingurita!
Postat 25 Mai 2024, 12:40 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON