URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
28 Noiembrie 2011, 14:09

SMURD s-a dotat cu tablete ce "scanează" maşinile implicate în accidente

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Medicul şef al SMURD Bihor, Hadrian Borcea, şi inspectorul general al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, Ioan Baş, au prezentat luni, într-o conferinţă de presă, un sistem computerizat performant, care permite salvatorilor să intervină în mai mare siguranţă la acţiuni de descarcerare.

O bază de date uriaşă

"Sistemul de asistare decizională este amplasat pe o tabletă PC, ce funcţionează prin touchscreen şi care conţine o bază de date cu 20.000 de modele de autoturisme, vehicule, camioane produse după 1970", a precizat doctorul Borcea. Sistemul computerizat le oferă salvatorilor toate informaţiile necesare despre maşina din care trebuie să scoată victimele, astfel încât operaţiunea să dureze cât mai puţin, dar şi ca medicii şi victimele să nu fie expuşi altor pericole.

Practic, salvatorul care trebuie să scoată o victimă sau mai multe dintr-o maşină implicată într-un accident rutier, caută pe tabletă modelul vehiculului şi găseşte o imagine a caroseriei şi a structurii de rezistenţă a maşinii. Pe aceasta, cu diferite culori, sunt conturate zonele periculoase, care trebuie evitate de salvator pentru a nu complica acţiunea. "După ce accidentul s-a produs, sistemul de rezistenţă al maşinii devine periculos pentru pasageri şi pentru salvatori", a declarat şeful SMURD Bihor.

Întâi protectoare, apoi periculoase

Borcea a dat exemplul capsulelor cu gaz sub presiune, care se găsesc la aproape orice vehicul, şi care, dacă sunt tăiate, riscă să explodeze. Cum nimeni n-are cum să ştie unde se află aceste capsule la orice tip de maşină, salvatorul se va folosi de sistemul computerizat, care îi va indica locul exact al acestora, iar astfel el va putea să le evite. Periculoşi sunt şi senzorii airbag-urilor care nu se declanşează în timpul accidentului rutier, dar se pot declanşa ulterior, dacă, de pildă, echipajul de descarcerare se sprijină pe ele.

"Mai sunt elementele de ranforsare, care permit o creştere a rezistenţei autovehiculului. Când încearcă să le taie, membrii echipajului de descarcerare riscă să piardă timp, pentru că acestea nu pot fi tăiate", a spus Borcea. Fără să ştie unde sunt amplasate aceste elemente, salvatorul pierde timp preţios. "Prin cunoaşterea amplasamentelor acestor elemente, timpul de intervenţie poate fi redus foarte mult", a mai precizat doctorul.

Tabletele au un design ce le permite salvatorilor să le folosească chiar dacă poartă mănuşi, aşa cum se întâmplă la orice descarcerare. Deşi performant, sistemul nu conţine schiţele Daciilor de tip vechi, precum 1300 sau 1310, des întâlnite încă în România. Însă nu pentru că cei care au realizat baza de date le-au omis, ci pentru că aceste maşini pur şi simplu nu au niciun sistem de ranforsare ori de siguranţă (gen airbag).

Personal pregătit

ISU Crişana a achiziţionat şase astfel de tablete. "Unul va merge la dispeceratul ISU Crişana, altul pe autospeciala de descarcerare grea de la Detaşamentul 1 Oradea şi câte un aparat la Aleşd, Marghita, Salonta şi Beiuş", a precizat Ioan Baş. Necesitatea de a dota şi dispeceratul cu un sistem de acest gen vine de la faptul că dispecerul, care păstrează legătura radio cu şeful echipei de descarcerare, poate să-i comunice acestuia cât timp încă este pe drum spre locul accidentului detalii privind maşina implicată, astfel încât când echipa ajunge la faţa locului ştie deja ce are de făcut.

"S-a acordat atenţie foarte serioasă pregătirii personalului care va utiliza aceste echipamente. Timp de două săptămâni, acesta a participat la acţiuni de pregătire, pentru a ne asigura că a înţeles menirea acestui sistem şi e în măsură să-l folosească", a declarat Baş. Tabletele sunt deja operaţionale, putând fi folosite la intervenţii chiar din această săptămână.

Noul sistem e folosit în premieră naţională de SMURD Bihor. "Am avut ocazia să participăm la exerciţii în Olanda şi Ungaria şi acolo am văzut prima oară acest sistem", a precizat Borcea. Potrivit lui Baş, colegii săi inspectori şefi din ţară au aflat de la Oradea de acest sistem, iar acum doresc şi ei să-l achiziţioneze, de îndată ce găsesc sursa de finanţare.

Cele şase tablete şi softul au costat circa 10.000 de euro, banii fiind asiguraţi prin proiectul "Ora de aur", implementat de Asociaţia Serviciul pentru Asistenţă în Situaţii Speciale şi finanţat de grupul Rompetrol prin programul "Împreună pentru fiecare".

ambulante noi la SMURD 1.jpgTrei autospeciale noi

În aceeaşi conferinţă de presă, Baş a anunţat că sâmbătă au sosit la Oradea trei noi ambulanţe de tip B2, care vor completa flota ISU Crişana. În total, SMURD Bihor are acum 16 autospeciale de intervenţie, ultimele trei venite fiind finanţate printr-un proiect european.

Cele trei ambulanţe au costat circa 200.000 de euro şi sunt dotate cu toate modulele necesare pentru acordarea unui prim-ajutor calificat. În cadrul proiectului, urmează să mai fie achiziţionate trei auto-ambulanţe de Terapie Intensivă Mobilă tip C.

Totodată, angajaţii ISU Crişana au dat în folosinţă, sâmbătă, la Cluj Napoca, un centru de formare pentru paramedici, similar cu cel existent în Borş, înfiinţat de aceeaşi asociaţie Sartiss. Acest centru s-a realizat din redirecţionarea celor 2% din impozit către SMURD făcută de clujeni, iar specialiştii bihoreni le-au oferit colegilor din judeţul vecin sprijin în realizarea acestui centru, bazându-se pe experienţa acumulată în Bihor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
BRAVO
BRAVO CU FELICITARI ! TOT RESPECTUL PT.DR.BORCEA SI COLABORATORII
Postat 30 Noiembrie 2011, 10:25 de GHIUCA STELIAN
Mr.
Felicitari! Genial!
Postat 29 Noiembrie 2011, 14:40 de Alex M
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON