Deși tot mai contestat, Ilie Bolojan a obținut luni seara votul de încredere al conducerii Partidului Național Liberal, la finalul unei ședințe a Biroului Politic Național care a durat aproape cinci ore.
În schimb, demersul său de schimba conducerilor filialelor cu rezultate electorale slabe a eșuat, nefiind întrunită majoritatea calificată prevăzută de statutul formațiunii.
Potrivit relatărilor Digi24.ro și HotNews.ro, liberalii s-au reunit de la ora 18, la Vila Lac din Capitală, într-un context intern tensionat, marcat de critici la adresa activității premierului și de confruntări între diferite tabere din partid. În acest cadru, Ilie Bolojan a cerut explicit un vot de încredere pentru a testa dacă mai beneficiază de sprijinul conducerii PNL.
Vot clar de susținere
În urma votului secret, 47 de membri ai Biroului Politic Național au votat „pentru” susținerea lui Ilie Bolojan, în timp ce doar trei s-au pronunțat „împotrivă”. Un membru s-a abținut, iar patru au fost absenți de la vot, dintr-un total de 55 de membri BPN, arată Mediafax.ro.
Știrile ProTV notează că votul de încredere a consfințit sprijinul majoritar de care se bucură Ilie Bolojan în partid, în pofida criticilor apărute în ultimele zile din interiorul PNL și a scenariilor vehiculate anterior ședinței.
Înfrângere pe schimbarea șefilor de filiale
În aceeași ședință, premierul a cerut un vot și pentru demiterea conducerilor ultimelor zece filiale județene cu cele mai slabe rezultate electorale, o regulă reintrodusă chiar la Congresul PNL de anul trecut, la propunerea sa. De această dată însă, inițiativa nu a trecut.
HotNews.ro arată că propunerea a fost respinsă, niciun lider de filială nefiind demis în urma votului. Statutul PNL prevede o majoritate calificată de două treimi – adică minimum 37 de voturi favorabile – dar propunerea nu a reușit să strângă atâtea. Diferența a fost mică, propunerea lui Bolojan fiiind votată de 35 de membri BPN, detaliază Mediafax.ro.
PNL: „Sprijinul majoritar pentru lider...”
Rezultatul voturilor și temele discutate în ședință au fost confirmate și în comunicatul oficial transmis luni noaptea de Partidul Național Liberal și citat de Mediafax.ro.
Potrivit documentului, „Biroul Politic Național al Partidului Național Liberal s-a reunit astăzi în ședință, cadru în care președintele Partidului Național Liberal, Ilie Bolojan, și ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, au prezentat principalele direcții ale pachetului de relansare economică, aflat în curs de definitivare”.
Comunicatul detaliază că pachetul de relansare economică are „două paliere majore”, unul vizând „reconfigurarea schemelor de ajutor de stat, prin lansarea a șapte programe dedicate, inclusiv pentru resurse minerale și materii prime critice, cercetare-dezvoltare și noi tehnologii, precum și industria de apărare”, iar cel de-al doilea având „o componentă fiscală amplă, adresată microîntreprinderilor și întregului mediu de afaceri”.
În document se arată explicit și rezultatul votului de încredere: „În urma votului secret, au fost înregistrate 47 de voturi pentru și 3 voturi împotrivă, confirmând sprijinul majoritar al conducerii partidului pentru actualul lider al PNL”.
Totodată, PNL anunță că, „în cadrul aceleiași ședințe, conducerea PNL a stabilit, prin vot, numirea domnului Marius Arcăleanu în funcția de președinte interimar al PNL Vaslui”.
Totodată, se vorbește în informare și despre eșecul demiterii conducerilor filialelor: „Întrucât nu a fost întrunită majoritatea calificată de două treimi prevăzută de statut (*37 de voturi), propunerea de demitere nu a fost adoptată, iar conducerile filialelor respective își păstrează mandatul”.
Bolojan vs. Thuma
Ședința de luni seara a avut loc pe fondul unor dispute interne mai ample. Printre contestatarii premierului se numără europarlamentarul Rareș Bogdan și președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Acesta din urmă, sprijinit de mai mulți PNL-iști, a vrut să-i schimbe pe oamenii lui Bolojan din funcțiile de conducere de la Camera Deputaților.
Până la urmă, Bolojan a câștigat și această bătălie internă, susținându-i pe Gabriel Andronache și Arina Moș, care și-au păstrat, în urma unor voturi date în grupul deputaților liberali, funcțiile la Camera Deputaților.




Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.