Destui orădeni și bihoreni care se încălzesc cu gaz sau sperau la un racord la gaz au devenit suspecți Covid fiindcă le-a crescut brusc temperatura corporală când au aflat că de la 1 iulie cresc tarifele Distrigaz cu 33,2%. Iată o serie de potențiale motive, cu rugămintea să alegeți maximum trei dintre ele:
- Se va mări profitul Distrigaz
- Se va scumpi cândva gazul pe plan european
- Se va scumpi gazul în nordul Americii de Sud ori în sudul Americii de Nord (încă nu s-a hotărât unde)
- A fost o lovitură de stat militară în Myanmar
- Continuă topirea calotei glaciare
- O girafă de la Zoo Neverland a fătat un pui de zebră
- S-a sinucis liderul Boko Haram, divizia Africa.
- România, țara din Estul Europei cu cele mai mari rezerve de gaze naturale, va apela din nou la Adrian Năstase pentru a le privatiza în favoarea unui off-shore din Costa Rica ori a vreunui ABC din Austria.
- Noi, românii, încă de pe vremea Neamului Șoimăreștilor, ne vârâm adânc rădăcinile în glia oricărui furnizor, și greu îl mai schimbăm, chiar dacă trage trei rânduri de piele de pe noi
- Președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu, a declarat public, zilele trecute, că: "Nu e foarte simplu să pricepi facturile de gaze și electricitate. Și eu am calculat ochiometric".
Iată și câteva potențiale motive pentru ca Distrigaz să nu revină, prin septembrie, cu o nouă scumpire din burtă, să zicem de 66,6%:
- Se va finaliza conducta de gaze Nord Stream 2 cu o capacitate de 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an, care va lega Rusia de Germania
- Continuă demersurile pentru noua conductă de gaze TurkStream ce va lega Turcia de Europa de Est via Serbia și Ungaria.
- Când vor vedea noile facturi Distrigaz, bihorenii își vor călca totuși pe inimă și pe obiceuri, câutându-și un alt furnizor.
- Autoritățile - cam slabă speranță - vor obliga în cele din urmă furnizorii de energie să explice limpede modul de calcul al facturilor.
- Primăria Oradea va îndemna și va sprijini rău-platnicii de la CET să treacă la Distrigaz.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.