URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
05 Iunie 2012, 18:41

Dezbaterea cu candidaţii la Primărie pe tema Universităţii: PRM-istul şi-a trimis şeful în loc, iar Vuşcan a împărţit... oglinzi (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere
Cu câteva zile înainte de alegerile locale, ONG-ul studenţesc Eco Planning a organizat o dezbatere cu candidaţii la funcţia de primar al Oradiei, pentru a afla optica acestora în ceea ce priveşte Universitatea şi studenţii.

Cu "delegaţi"

La întâlnirea desfăşurată marţi la Casa de Cultură a Sindicatelor au participat şase din cei nouă pretendenţi la funcţia de primar: Ilie Bolojan (USL), Cseke Attila (UDMR), Mihai Groza (PDL), Marius Sonea (UNPR), Horea Vuşcan (PUER) şi Zatyko Gyula (PPMT).

Dorel Vesa (PP Legea Cojocaru) şi Gheorghe Frenţ (PPDD) n-au venit la întâlnire, iar candidatul PRM, Ioan Francisc Hathazi, şi-a trimis un reprezentant, pe liderul organizaţiei judeţene a partidului, Mihai Drecin. El însuşi cadru didactic universitar, deci teoretic apropiat de tema dezbaterii, Hathazi n-a venit la eveniment pentru că, sesiune fiind, a avut un examen. Drecin a dat asigurări, însă, că îi va prezenta corect programul şi opiniile...

De la dezbatere au lipsit şi studenţii, în afara celor câţiva membri ai Eco Planning şi a unor tineri mobilizaţi de PDL, UNPR şi de Horea Vuşcan. Din rândul profesorilor au participat preşedintele Senatului, Sorin Curilă, prorectorul Marcela Prada, profesoara Lia Pop (care a şi moderat dezbaterea), Valentin Nemeş (preşedintele Eco Planning), plus încă două-trei cadre didactice.

Cseke, mândru că a terminat la Oradea

În prima parte a dezbaterii, fiecare candidat şi-a prezentat programul pe temele propuse. Punând accent pe faptul că este mândru că a absolvit o facultate a Universităţii din Oradea, Cseke Attila i-a îndemnat pe toţi studenţii să se simtă la fel. "Veţi avea în mine un primar cu care veţi putea colabora, care va fi prezent la evenimentele dumneavoastră şi pe care veţi putea să-l criticaţi", a spus Cseke.

Începându-şi discursul prin a saluta audienţa şi pe "domnul primar Bolojan", UNPR-istul Marius Sonea a spus, foarte pe scurt, că vrea ca studenţii să lupte pentru ei, că doreşte o casă de cultură a studenţilor şi să le asigure baza materială pentru practică şi cercetare.

Mihai Groza, care e şi conferenţiar la Facultatea de Inginerie Managerială şi Tehnologică, şi-a construit discursul pe facilităţile pe care are de gând să le ofere studenţilor la transportul în comun, prin subvenţii la abonamentele la instituţiile culturale, ajutoare sociale şi eliminarea taxelor de parcare din jurul facultăţilor.

Ilie Bolojan a garantat că va colabora cu Universitatea pentru a se asigura că studenţii sunt pregătiţi în domeniile cerute pe piaţa muncii. "Este nevoie să atragem dezvoltatori, pentru că fără locuri de muncă absolvenţii vor rămâne şomeri cu diplome", a spus Bolojan.

Din partea candidatului PRM Ioan Hathazi, Mihai Drecin a vorbit despre necesitatea înfiinţării de centre de cercetare ale Academiei Române la Oradea şi despre faptul că Primăria trebuie să sprijine financiar Universitatea.

Horea Vuşcan a explicat de ce, cu câteva minute înainte, candidatul PUER la CJ Raul Derecichei a împărţit participanţilor la dezbatere câte o oglindă. "Spuneţi ce vedeţi! Un lider politic gata să stopeze corupţia, un viitor Bill Gates, Steve Jobs, un spirit lipsit de prejudecăţi? Îmi cer scuze, eu nu văd!", a spus Vuşcan, mustrându-i pe studenţi şi adăugând că tinerii sunt îndoctrinaţi, dar că totuşi e important ca ei să-şi urmeze visul.

În fine, Zatyko Gyula (PPMT) a vorbit despre necesitatea ca oraşul să aibă o viziune de dezvoltare şi să-şi pregătească tinerii în acel domeniu.

Avem sau nu brand?

În a doua parte a dezbaterii, publicul a putut să le pună întrebări candidaţilor. Prima a fost formulată de un student medicinist din gaşca susţinătorilor lui Vuşcan care l-a întrebat pe Bolojan de ce locurile de parcare din jurul facultăţilor sunt cu taxă, edilul răspunzându-i că numai aşa se poate evita ca toate locurile să fie ocupate la 8 dimineaţa pentru toată ziua şi numai aşa se poate ca persoanele care au nevoie de locurile de parcare să le poată folosi.

Apoi, Raul Derecichei a vrut să afle de la fiecare candidat în parte dacă crede că e oportun să încurajeze antreprenoriatul în rândul tinerilor, Zatkyo răspunzând că ar fi, Vuşcan ca "da, categoric", iar Drecin că proiectele noi pot fi acceptate doar din partea "unuia care a făcut şcoală pe bune".

Bolojan a precizat că antreprenorii în general trebuie sprijiniţi prin debirocratizare şi o atitudine corectă a administraţiei, iar Cseke că mai importantă este atragerea tinerilor spre viaţa publică. Groza a răspuns că ar înclina spre un program de premiere a iniţiativelor ingenioase din rândul studenţilor ori doctoranzilor, iar Sonea că trebuie pus accent pe perioada între terminarea studiilor şi angajare, fără să precizeze cum anume în mod concret.

Ultimele două întrebări pentru pretendenţii la Primărie au venit din partea sociologului Şerban Olah, care a vrut să ştie care este brandul Oradiei şi cum vor candidaţii să-l scoată în evidenţă. În timp ce Sonea a spus, scurt, că oraşul nu poate fi un brand, pentru că "brandul este pentru firme", Groza a afirmat că arhitectura şi clădirile oraşului pot reprezenta brandul, iar pentru asta Primăria şi Consiliul Judeţean trebuie să identifice fonduri europene.

Cseke a spus că oraşul trebuie să-şi identifice domeniul în care să exceleze, iar Bolojan că Oradea este un oraş al diversităţii, ceea ce ar putea fi marca sa, însă numai dacă se rezolvă problemele elementare. "Nu putem să facem reclamă "Veniţi la festivalul din Oradea!" şi să îi cadă cuiva o ţiglă în cap", a spus candidatul USL.

Drecin a zis că Oradea va putea avea un brand doar peste 10-15 ani, iar Vuşcan a marşat exclusiv pe ideea că orădenii trebuie uşuraţi de taxe. În fine, Zatyko a preluat ideea necesităţii reabilitării clădirilor, respectiv cea a axării pe multiculturalitatea oraşului.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
27 Comentarii
WWWWW
LUI LIA POP I SE CAM VAD CRACII !!!!!!!!!!!!!!!! HI, HI, HI , IS LUUUUUUUUUNGI
Postat 06 Iunie 2012, 13:44 de HI, HI, HI
sa moara toti pedisti hoti si mincinosi!
Iar au sarit postacii pedisti! I-au platit bine sefii pd care ne-au furat salariile, asa ca trebuie sa-si faca treaba. Sper sa se opreasca dupa 10 iunie macar pentru o saptamana. Ca dupa aia se vor intoarce si vor tot voma p-aci pana la parlamentare. Au la bani nemernicii astia, spionul evreu mru le-a dat suficient pentru 10 campanii electorale. Sa crape toti pedistii si sustinatorii lor!!!
Postat 06 Iunie 2012, 12:24 de sean
Nu mai suport
Am nascut cat de curand si abia am bani sa traiesc de pe o zi pe alta, daca noi o ducem cum o ducem copiii nostri ce vor face? Mi-e groaza cand ma gandesc la viitorul copiilor mei!!!! Vreau oameni care sunt capabili sa faca ceva si sa schimbe ceva in bine!!!! Pana in momentul de fata cel mai corect si potrivit om care candideaza este domnul Radu Tirle
Postat 06 Iunie 2012, 11:55 de Claudia
Groza primar Tirle presedinte
Oameni care au realizat ceva!!! asa DA!!!! EU VOTEZ PDL
Postat 06 Iunie 2012, 11:51 de Anamaria
Groza ar fi alegerea buna
probabilitate ca bolojan sa ia din nou primaria ii mare deoarece are sprijinul a 3 partide politice , dar cu siguranta nu ii alegerea buna pentru orasul nostru! usl-ul o sa aduca tara intr-o situatie mai grava decat grecia!
Postat 06 Iunie 2012, 11:41 de lole
Jos cu Bolojan
Ne-am saturat de promisiuni false! Jos cu Bolojan si USL
Postat 06 Iunie 2012, 11:34 de Andrei Doci
Groza primar!
Cel mai potriviit pentru primarie este Groza!!!!
Postat 06 Iunie 2012, 11:32 de Marian
Vai vai vai
Taxarea parcarii se face , cum sa ajute el studentii ? ii nebun ???Sper sa vina altul sa schimbe chestia asta proasta .
Postat 06 Iunie 2012, 09:41 de Emil
!
Groza a raspuns cel mai echilibrat si ok restul au cam batut campii , iar de Bolo ce sa mai zic penibil.
Postat 06 Iunie 2012, 09:39 de florin
Sec
Bolojan foarte sec si fara umor , sincer nu era cazul acolo.
Postat 06 Iunie 2012, 09:37 de guzman
platiti taxa de parcare
Toti studentii sa ne unim fortele si sa luptam importiva REGIMULUI!!!De ce sa fugim de la cursuri sa ne prelungim taxa de parcare pentru a nu da ocazie conducatorilor sa ne amendeze.ne-am saturat de sistemul asta infect!!!
Postat 06 Iunie 2012, 00:56 de ivanovici
...
Groza a fost cel mai bun!
Postat 06 Iunie 2012, 00:06 de geo
oglinda oglinjoara cine minte cel mai frumos?
cred ca vuscan trebuia sa pastreze si pentru el o oglinda... oare el ce vede in ea? ca nici eu nu vad un exemplu. Vad un om care prin bani si a cumparat un loc in societate pentru ca singur nu a putut sa construiasca nimic.... urat, prea urat ca sa aiba loc in Oradea.
Postat 05 Iunie 2012, 23:35 de Emma
bra
jos bolojan jos comunistilor...ai facut in orasu asta pe banii guvernului si lobbyl pudlului cu blaga
Postat 05 Iunie 2012, 23:16 de dre
Groza cel mai tare
de un primar ca si Groza ar avea nevoie orasul noastru pentru a se arata sperante pentru tineret nu doar sensuri si maluri reconditionate si alea tot cu firme din ungarie
Postat 05 Iunie 2012, 23:10 de daniel
ad
na stiut sa raspunda clar bolojan la nici o intrebare
Postat 05 Iunie 2012, 22:41 de INTEL
HAI LA VOT
a domnului groza sa conduca acEST ORAS. VA INVITAM LA VOT IN 10 IUNIE
Postat 05 Iunie 2012, 22:05 de CORI
EcoPlanning
Felicitari celor de la ascociatia Eco Planning pentru organizarea acestei dezbateri si mult succes in continuare tuturor candidatilor
Postat 05 Iunie 2012, 22:04 de Vlad Tepes
BANC Radio Erevan
Intrebare la Radio Erevan. -A ce miroase in carterul Iosia si Rogerius inainte sa ploua?A * de porc? Raspuns: - NU!Miroase a PDL-ist!!!
Postat 05 Iunie 2012, 20:36 de iosianul
@sergiu
E bine sa pastreze ritmul si sa o tina tot asa.La 6%!!!O sa fie primar la anu si la multi ani!!!
Postat 05 Iunie 2012, 20:32 de tero
oglinda
Se uita Vu(s)vuzean in oglinda si vede un criminal triplu,un oportunist baiat de bani gata care dupa ce se termina ce a produs taticu o sa dispara din oras.Acum cateva zile a fost la noi in Iosia Nord cu nevasta,copilul si cu mamicuta, ca singur nu stie umbla pe strada si a promis tot ce putea.Crede ca ajunge consilier local,dar e putin probabil.Eu cred ca ar fi distractiv sa fie consiler si sa voteze cu ungurii impreuna impotriva lui Bolojan!!!
Postat 05 Iunie 2012, 20:29 de tero
Vreau sa lucrez si nu am unde!
Vrem locuri de munca, eu sunt student am terminat dreptul si nu am unde sa ma angajez!! Si ne mai miram ca tara asta merge cum merge cand nici locuri de munca nu avem
Postat 05 Iunie 2012, 19:25 de Ionut Silaghi
Groza
GROZA PENTRU PRIMARIE!!! un candidat demn de postul de primar!! bravo tineti-o tot asa domnule Groza
Postat 05 Iunie 2012, 19:23 de Sergiu
VREM PARCARI GRATUITE
Domnule Bolojan in loc sa puneti taxe pt parcarea de la universitate mai bine ati face mai multe locuri!
Postat 05 Iunie 2012, 19:12 de Daniela
fortza groza
domnul groza e singurul care a facut fata cu adevarat la aceasta desbatere...sus groza
Postat 05 Iunie 2012, 19:12 de studentul prezent
:)))
Sonea si Gyula pentru ce or mers???saracii nu au nicio sansa:)))
Postat 05 Iunie 2012, 19:09 de Daniela
Cseke analfabet
Cseke sa mearga sa invete sa vb limba romana..nu sa candideze la primarie!!!
Postat 05 Iunie 2012, 19:06 de ALEX
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON