URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Iunie 2025, 18:21

Deficiențe grave, descoperite după un audit al Curții de Conturi, la ANAF: Peste 47.000 de firme cu datorii de aproape 30 miliarde lei sunt „înghesuite” la nici 2.500 de adrese

Deficiențe grave, descoperite după un audit al Curții de Conturi, la ANAF: Peste 47.000 de firme cu datorii de aproape 30 miliarde lei sunt „înghesuite” la nici 2.500 de adrese foto generic, sursa Inquam Photos / Adel al Hadad
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Curtea de Conturi a publicat miercuri concluziile unui audit de conformitate desfășurat la ANAF și care indică deficiențe grave în evidența contabilă a veniturilor statului și în analiza riscurilor fiscale. Printre problemele majore identificate de auditul Curții de Conturi, se află înregistrarea unui număr extrem de mare de firme și persoane fizice autorizate (PFA) la aceleași adrese, unele dintre ele totalizând datorii imense la bugetul de stat.

Potrivit raportului citat de presa centrală, în România există 2.440 de adrese la care sunt înregistrate 47.513 firme cu datorii totale de aproape 30 de miliarde de lei. Doar la o adresă din Sectorul 1, pe bulevardul Bucureştii Noi, figurează 6.061 de PFA-uri și 2.398 de firme.

„Analiza riscului fiscal trebuie completată astfel încât să reflecte și aceste comportamente neconforme”, avertizează raportul Curții de Conturi, care subliniază că actualul cadru legislativ permite înregistrarea de sedii sociale multiple la aceeași adresă, iar firmele au comportamente care eludează plata datoriilor fiscale.

Potrivit raportului Curții de Conturi, la o adresă din Sectorul 1 București sunt înregistrate 1.895 de firme, cu datorii totale de aproape 466.000 lei, iar într-un apartament din Sectorul 2 figurează nu mai puțin de 2.736 de firme, cu datorii de peste 124 de milioane de lei.

Curtea de Conturi solicită o intervenție legislativă urgentă pentru limitarea posibilității de înregistrare a unui număr excesiv de entități la aceeași adresă, atenționând asupra fenomenului de transferare a firmelor cu datorii mari către administratori „de sacrificiu”, cu scopul de a evita plata obligațiilor fiscale și răspunderea legală pentru aceste nereguli.

„Cele mai multe dintre aceste societăţi comerciale ar trebui să suscite interesul organelor fiscale, fiind evidente riscurile fiscale determinate de funcţionarea „la grămadă” de ordinul zecilor, sutelor sau chiar miilor de firme la o adresă unică precum şi de faptul că deţin cod valabil de TVA, toate aceste societăţi comerciale fiind parte din circuitele de deductibilitate a TVA la nivel naţional, cu o influenţă semnificativă în economia TVA”, a arătat Curtea de Conturi într-un comunicat de presă pe care l-a emis miercuri.

Auditul vizează activitatea ANAF din anul 2023 și formulează o concluzie cu rezerve privind modul de respectare a prevederilor legale în administrarea veniturilor bugetului general consolidat.

„În cadrul auditului de conformitate efectuat la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Curtea de Conturi a exprimat concluzie cu rezerve cu privire la modul în care au fost respectate prevederile legale privind formarea, evidenţierea, urmărirea şi încasarea veniturilor bugetului general consolidat administrate de ANAF în anul 2023. Potrivit constatărilor auditului, au fost constatate deficienţe privind: evidenţa contabilă a veniturilor statului şi evidenţa analitică pe plătitori; stabilirea riscului fiscal; activitatea în domeniul preţurilor de transfer; activitatea de soluţionare a cererilor de rambursare a TVA; colectarea creanţelor bugetare din TVA şi impozit pe profit”, a transmis Curtea de Conturi printr-un comunicat de presă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Asadar
'deficiențe grave în evidența contabilă a veniturilor statului și în analiza riscurilor fiscale' e un fel mai sofisticat de a spune ca cineva de la anaf e corupt.
Postat 04 Iunie 2025, 19:26 de nihil
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON