URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
19 Februarie 2025, 22:06

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Securitatea Ucrainei este și securitatea României / Franța își va consolida prezența militară în țara noastră (FOTO/VIDEO)

Declarațiile lui Ilie Bolojan, după întâlnirea cu Emmanuel Macron: Securitatea Ucrainei este și securitatea României / Franța își va consolida prezența militară în țara noastră (FOTO/VIDEO) (foto: Administrația Prezidențială)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Președintele interimar al României a făcut declarații miercuri seara la Paris, după întâlnirea bilaterală cu președintele francez Emmanuel Macron, urmată de o întâlnire cu lideri europeni și nu numai pe tema războiului din Ucraina.

Ilie Bolojan a spus că „securitatea Ucrainei este și securitatea României”, că țările europene, inclusiv România, vor pregăti un nou pachet de sprijin pentru ucraineni, iar pe de altă parte a spus că Franța își va consolida prezența militară în România. 

Discuții despre securitate 

Ilie Bolojan s-a dus la Paris pentru întâlnirea cu Emmanuel Macron cu un avion de linie.

El a fost unul dintre cei doi lideri europeni (alături de premierul Luxemburgului, Luc Frieden) prezenți fizic apoi la întâlnirea pe tema securității Ucrainei și Europei, convocată de liderul de la Paris în contextul schimbării de atitudine a SUA atât față de Ucraina, cât și față de Bătrânul Continent.

Bolojan a fost însoțit de Luminița Odobescu, consilier prezidențial pentru afaceri europene, potrivit presei centrale. 

Au participat prin videoconferință alți lideri din Norvegia, Țările Baltice, Cehia, Grecia, Finlanda, Suedia, Belgia și Canada (premierul Justin Trudeau).  

Prezența militară franceză, consolidată

La întâlnirea cu presa din România de după aceste întâlniri, organizate „în vremuri dificile”, Ilie Bolojan a punctat că dezvoltarea și securitatea României este legată de apartenența la UE și NATO. 

În întâlnirea privată cu Emmanuel Macron, care l-a primit pe Bolojan cu garda de onoare, liderul de la Palatul Elysée l-a asigurat că Franța „și astăzi rămâne alături de noi”, așa cum a fost și-n alte „momente foarte importante ale istoriei țării noastre”. 

„De asemenea, am reconfirmat încă o dată stabilitatea prezenței militare franceze în România, la solicitarea țării noastre. Avem un contingent important francez care contribuie alături de celelalte contingente ale țărilor aliate, ale Statelor Unite, la securitatea țării noastre, și am confirmat că această prezență va fi consolidată în perioada următoare”, a anunțat Ilie Bolojan. 

S-a convenit continuarea cooperării în zona economică și în industria de Apărare. „Îi mulțumesc Președintelui Macron pentru această întâlnire și pentru prietenia față de țara noastră”, a adăugat președintele interimar al României. 

(sursa foto: Administrația Prezidențială)

„Nu doar dintr-un sentiment umanitar”

Acesta a vorbit apoi și despre războiul pornit de Rusia în Ucraina, subliniind felul în care afectează și România. 

„O concluzie importantă este că securitatea Ucrainei este și securitatea Europei și a României. Și noi, cei care suntem în vecinătatea Ucrainei și în Europa de Est, știm despre ce este vorba, și luni se împlinesc trei ani de zile de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei”, a punctat liderul de la Cotroceni. 

Ilie Bolojan a spus că România este alături de Ucraina și dintr-un sentiment umanitar, dar și din motive strategice. „Nu suntem alături de Ucraina doar dintr-un sentiment umanitar, în primul rând, din acest motiv și de nedreptate, ci suntem și de un interes strategic pentru țara noastră. În acești ani, așa cum v-am spus, scutul nostru a fost NATO”, a adăugat el. 

(sursa foto: Administrația Prezidențială)

Sprijin pentru Ucraina / Colaborare cu SUA 

Bolojan a mai spus că în întâlnirea cu liderii europeni și cu premierul Canadei s-a conchis că o pace justă poate fi obținută doar prin participarea Ucrainei și UE la negocieri. 

„În continuare, colaborarea dintre țările europene și Statele Unite ale Americii poate să fie cea mai bună formulă pentru rezolvarea acestei crize, în așa fel încât nu doar să avem o încetare a focului, ceea ce este foarte bine, ci să avem o pace justă în așa fel încât în anii următori să nu reînceapă un nou conflict, iar această pace justă, și o pace echitabilă, nu se poate face fără participarea Ucrainei și a Uniunii Europene la închiderea acestor negocieri” – a spus președintele. 

Liderii europeni au concluzionat că este nevoie de „unitate și coordonare între țările noastre” și că s-a vorbit despre un nou sprijin pentru Ucraina. „Diversitatea în perioade normale în Uniunea Europeană este un lucru bun, a fost un câștig, dar, într-o situație de criză, cum a fost, de exemplu, coronavirusul sau cum avem acum, este evidentă nevoie de coordonare, în așa fel încât să acționăm mai rapid, să putem să avem un plan de acțiune care să aibă în vedere sprijinirea în continuare a Ucrainei, sens în care s-a convenit inclusiv pregătirea unui pachet important de sprijin în perioada imediat următoare, în așa fel încât el să poată fi adoptat la primul Consiliu European”, a afirmat Ilie Bolojan. 

Financiar și militar 

Întrebat de jurnaliști ulterior el a spus că va fi vorba despre „un sprijin financiar și un sprijin militar, dar asta nu înseamnă prezența militară în teren, ci doar partea de muniție, armament, tehnică de luptă”. 

În timp ce liderii europeni discută despre o pace justă, Donald Trump s-a dezlănțuit miercuri la adresa președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, pe care l-a numit dictator, și pare să nu vrea să ia în seamă alte păreri despre încetarea războiului. 

(sursa foto: Administrația Prezidențială)

Se discută despre trupe de menținere a păcii

Întrebat apoi despre posibilitatea ca – după o eventuală încheiere a războiului – România ar putea trimite trupe de menținere a păcii în Ucraina, așa cum ar fi solicitat SUA, Ilie Bolojan a confirmat că există unele discuții în acest sens. O decizie nu a fost luată. 

„În această perioadă, avându-se în vedere diferitele scenarii la care se poate ajunge, se discută și acest subiect, iar România își va forma un punct de vedere în perioada următoare, în funcție de evoluția situației”, a răspuns el.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
22 Comentarii
Je suis Bolovan
Campionul eficientizarii s-a dus personal la o discutie la care toti ceilalti au participat online? Apoi a promis sa arunce o gramada de bani intr-un sac fara fund? Trimitem bani cu nemiluita celei mai corupte tari de pe planeta? Parca aveam deficit bugetar mare, parca am inghetat pensiile si salariile din lipsa de bani! Bolojan n-ar trebui sa-si bata capul cu trimisul trupelor de mentinere a pacii, pentru ca nu va fi cazul.
Postat 21 Februarie 2025, 13:21 de 1x1
georgemarian
Pt ca încercați să-i prostiti pe proști si asta e o chestie care vine din Rusia care se crede suverană, cand Rusia e o federație, propaganda asta PUTINISTA începe in Europa de prin 2004, și-a facut efectu cu BREXIT. Putin nu e deacord cu UE pt că URSS sa dus pe P, si Putin și-a pierdut sclavii. E multi ăștia care nu au habar de suveranitate, și stariga " au vandut țara " dar pe nici un propagandist nu il aud sa spună ca Rușii au devalizat țara, am mai discutat despre asta si nici tu nu ai fost deacord, și nu ai cum sa fi can't toată ziua esti pe suveranitate. Odată imi spuneai că il apreciezi pe Bolojan pt ce a făcut, acum arunci cu venin in el. Efe tiv te minți pe tine, nu ai argumente si o dai din stânga-n dreapta si apoi deviezi de la subiect. ASTA ÎNSEAMNĂ SPALAT PE CREIER.
Postat 20 Februarie 2025, 23:58 de Sandu2100
Piranda...
..păi noi producția noastră am "mutat-o" la strainezi iar ei au mutat marketurile lor la noi. Win-win sau win-lose?
Postat 20 Februarie 2025, 21:01 de User anonimizat
Sănducu...
.. atât de adevarate sunt afirmațiile tale că și "ingerința rusească". Dacă suveranitatea e garantată prin constituție, de ce săriți in sus când auziți de ea? Mai bine candidati și partide suveraniste decât candidați și partide pupincuriste. E și mai constitutional!
Postat 20 Februarie 2025, 20:59 de User anonimizat
@georgemarian
Pentru aducere amiante in Oradea au fost 12 Fabrici, toate rase. Traiasca dezvoltarea globalista!
Postat 20 Februarie 2025, 19:59 de Piranda
georgemarian
Georgescu sigur ne scoate du UE, NATO si plătim despăgubiri. Suveranitatea e garantată de constituie si tu te zbați ca molusca pe uscat ca vrei Suveranitatea ::::)))) te minți singur
Postat 20 Februarie 2025, 19:53 de Sandu2100
Sandu...le întorci..și te faci că plouă..
Păi domnul președinte interimar asta a declarat oficial, că au fost ingerințe externe, iar în paralel mașinăria de partid + presă aservită a declarat constant, cum declari și tu, ba că Putin ba că Kremlin, ba că te scoate din UE și NATO etc. Tu uiți și cuvintele tale? Ai probleme înseamnă? Dar uită că sub ăștia îs riscurile din cu NATO și cu toate. Dacă ieșea el nu erau problemele astea. Dar le rezolvăm și pe astea după alegeri. Până la urmă omul cui ii că vedem că din America tot apar mesaje care mai de care?! Hmm! Să nu fii suveranist înseamnă să fii colonialist, să fii trădător cum zici că tu nu vrei. Suveranitatea e garantată de Constituție desteptule, ce conotației negativă vezi tu in asta? Că nu vb de comunism aici, ci de o democrație suverană. Păi eu încurajez produsele românești și cât mai naturale, tocmai de aia sunt decepționat că ăștia le-au decimat. Mai și ARO, mai ai UTP, mai și țiglă de Jimbolia românească, mai ai vrei fabrică de ciment, dar din alea 33 de zahăr, mai ai 3 și doar 1 românească? Aud? Suveran nu înseamnă că ești prost, trebuie să știi locul care-l ocupi și să nu te iei de gât cu toti vecinii și viața merge frumos înainte. Tu asta faci, te bati cu toți vecinii, că ești mare șmecher?
Postat 20 Februarie 2025, 19:43 de User anonimizat
georgemarian
Tu esti toată ziua bună ziua cu " SUVERANISM " creierul tau e prăjit deja de propagandă si te contrazici pe tine tu spuneai că " noi cu 3 ARO, 2 praștii și 3 bocanci clujana îl speriem pe Putin. In 10 minute bombardează Putin cel puțin 5 orașe mari din țară și ne-o pus cu botul pe labe " deci nu are sens sa SUVERANIZEZI si apoi sa te plângi de aro, Clujan, cremă Guban, țiglă Jimbolia :::::)))))) pai tu suveranule îți bați joc de produsele Românești.
Postat 20 Februarie 2025, 19:30 de Sandu2100
georgemarian
Nu ai FEISBUCE sau TICKTOACE, dar minți ca ele. Can a spus Bolojan ce Georgescu e omul Rușilor ???
Postat 20 Februarie 2025, 18:42 de Sandu2100
Sandu...X
N-am nici Facebook și nici TikTok și culmea, n-am votat nici cu Georgescu in primul tur. Dar pe X tot postează Musk lucruri interesante, legat de alegeri, CCR si azi chiar de Marian Enache. Le-ai văzut? Cred că are in spate niște ruși care-l tot pistoneaza. Altfel nu-mi explic. Exact cum zicea domnul Bolojan că Georgescu e omul rușilor. Clar că bună ziua!
Postat 20 Februarie 2025, 18:36 de User anonimizat
Sandu...blandu
Nici Biden nu s-o luat la trântă cu nimeni, ci mai mult se împiedică, Zelensky la fel, dar în spatele lor mor milioane și de oameni și de euro. Ai grijă, pisica blândă zgârie rău!
Postat 20 Februarie 2025, 18:24 de User anonimizat
georgemarian
Bolojan reprezintă România si nu a fugit peste hotare, dar tu cu propaganda ta încerci tot feluri de tertipuri. Bolojan nu e om de scandal, nu cred că l-ai văzut vreodată nervos sau sa atace pe cineza. Ție îți place scandalul pt că ai fost radicalizat de TICKTOACE sau FEISBUCE. Youtube e o alta mașinărie de manipulare, si se pare că iti place.
Postat 20 Februarie 2025, 15:31 de Sandu2100
Vezi Sandu...
..de asta nu merge lumea cu politica tâmpită a lui Bolojan, pt că poate fi țara lună și bec dacă în 2 săptămâni va fi toată cratere și ruină. Răspunzi tu pt morții dintr-un potențial război, răspunde PNL-ul? Cum, fugind peste hotare în locurile călduțe in timp ce cei din țară îngheață de frig și frică? Din cauza asta îl preferăm pe Georgescu pt că țara va fi păstrată intactă și morții vor fi 0. Orice prost vede diferența! Bolojan s-o dus repede cu Macron in loc sa aibă demnitatea lui Orban și să se alieza cu politica lui Trump! Marioneta! Liderii actualei ai Europei, mare parte sunt puși de globaliștii sataniști prin exponenții Schwab și Soros. La Satana îi place războiul că se bucură de jetfele de milioane din prostia altora. De ce crezi tu că la jocurile olimpice și la marile inaugurări de construcții, ceremoniile au fost cu tente sataniste? Ca să facă pe plac stăpânilor din spate și să-și arate supunerea. Caută pe YouTube să vezi, ca-s pe față, nici nu se mai ascund. De exemplu inaugurare tunel Gotthard Elveția. Să vezi ce bucuroasa era Merkel, cea care a distrus Europa cu imigranții. Tu vezi numai partea cu decorul, dar în spate nu te uiți. Ești un înșelat și nu vezi imaginea de ansamblu! Scriu astea nu pt tine, ci pt că poate se mai trezește cineva.
Postat 20 Februarie 2025, 13:59 de User anonimizat
georgemarian
Tu nuuu ,ca batman, batman. Exact te închini in fata Rușilor, bunicii tăi nu au făcut asta, dar ei au o nepoată, precum virginele lui Potra din Congo .
Postat 20 Februarie 2025, 13:28 de Sandu2100
Nu-s nici trădător...
..nici nu mă închin, că nu am nici o treabă cu el și nici el cu mine, dar nu-s nici tâmpit cum văd că vor alții cu tot dinadinsul să ne facă. Orice negociere se poartă de pe poziții. Poziția noastră este sub nivelul mării. N-avem cu ce sa ne dam șmecheri pt că suntem în fundul gol. Mai bine stan pe coada noastră. Drogatul de Zelesnki și cu senilul de Biden trebuia să stea și ei pe coada lor. De Zelesnki depinde încetarea războiului nu de armele livrate de Europa. Am avut 3 ani să ne convingem de asta.
Postat 20 Februarie 2025, 12:51 de User anonimizat
georgemarian
" noi cu 3 ARO, 2 praștii și 3 bocanci clujana îl speriem pe Putin. In 10 minute bombardează Putin cel puțin 5 orașe mari din țară și ne-o pus cu botul pe labe " si aici tu te închini lui PUTIN, nu crezi ca esti trădător ???
Postat 20 Februarie 2025, 12:38 de Sandu2100
Sandu crede că..
...noi cu 3 ARO, 2 praștii și 3 bocanci clujana îl speriem pe Putin. In 10 minute bombardează Putin cel puțin 5 orașe mari din țară și ne-o pus cu botul pe labe. Politicienii noștri au investit foar in concedii, pensii speciale și imobile prin Dubai. Noi nu mai avem nici un măcar fabricile de armament de pe vremea lui Ceaușescu ce să mai zicem de producții moderne. Avioane nu producem nici unul, tancuri nu, mai reparăm 3 elicoptere pe an și cam atât. Dar Sandu e optimist, că vine Bolojan domle și atunci sa vezi. Bolo n+a fost în stare să elimine corupții din propriul partid, dar ne bagă el în război în papuci de ștrand și pantaloni scurți și cu cate o pungă de chipsuri in gentuța de plajă. Idolatria nu mai are limite!
Postat 20 Februarie 2025, 12:06 de User anonimizat
CivisUlpianum
Pt ca destabilizarea Ucrainieni poate destabilizarea România, pt că sunt vorbitori de limba Română in Ucraina, pt ca trebuie sa luăm Moldova înapoi, toți vorbitorii de Rusa expulzați, pt vrem tezaurul înapoi.
Postat 20 Februarie 2025, 11:48 de Sandu2100
De la Birtin la Paris. De la patron de ABC la patron de țară.
De ce securitatea Ucrainei e securitateaRomâniei,suntem frați siamezi? Atunci de ce nu se implică activ în război și trimite trupe românești pe front dacă e asa de dedicat? Toată stima lui Bolo. Dar pe plan extern e doar un cățel care face aport(din păcate la cine nu trebuie). Bine că doar 4 luni mai rămâne președinte. Sper sa nu facă daune iremediabile și sa ne bage în război.
Postat 20 Februarie 2025, 11:13 de CivisUlpianum
georgemarian
Vine Bolojan și face si armata, so infrastructura, si poduri si tot ce a făcut la Oradea, no bine zmu nu o să-ți faca benzina mai ieftină decat in Dubai cum te minte Georgescu.
Postat 20 Februarie 2025, 02:17 de Sandu2100
unu
Probabil 3 soldați în plus. Ne ajută cu ce? Soluția: arme la fiecare român apt + o armată mărită și dotată. Plus infrastructura rutieră, feroviară etc.
Postat 20 Februarie 2025, 01:55 de User anonimizat
in prima lui saptamana de presedentie si deja ne rezolva inca o divizie militara care sa ne apere tara.
si colaborare militara extinsa, poate mai apar niste fabrici de tehnica militara in tara. Se pareca impinge lucrurile sa mearga mai rapid in Consiliul Europei ptr pachete de sprijin ori reforme.
Postat 19 Februarie 2025, 22:53 de unu
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON