Prima seară a festivalului MyRetro din Băile 1 Mai s-a lăsat cu distracție până după miezul nopții.
Organizat într-un perimetru din Ștrandul cu valuri, care a fost decorat cu accesorii retro, inclusiv un telefon cu disc supradimensionat ori o sală de clasă parcă scoasă din filmele vechi, festivalul a debutat cu concertul trupei orădene Serenity Band, urmată de grupul italian Cappella, care a început să recreeze atmosfera de discotecă din anii ’90.
Sună periculos!
Public mai numeros a început să se adune mai spre seară, când și temperaturile au fost mai scăzute, iar invitații mai cotați. După ora 20, pe scenă a urcat formația belgiană Lasgo, care s-a dovedit că a făcut doar încălzirea pentru trupele românești, așteptate de public.
Nikki Born, solista Lasgo, a fluturat steagul românesc pe scenă
După ce s-a lăsat întunericul, vreme de câteva ore, oamenii au cântat și au dansat cu ASIA, Adrian Sînă de la Akcent și Voltaj, artiști foarte cunoscuți în România anilor 2000.
Piese precum „Inima mea”, „Sună periculos” (ASIA), „Ți-am promis”, „Dragoste de închiriat” (Akcent) sau „Albinuța” și „Pentru România” (Voltaj) au bubuit în boxe și au mobilizat atât adulții veniți special să le reasculte, cât și adolescenții care le-au descoperit nu de mult.

Ca la 20 de ani...
De departe, cel mai antrenant show l-a avut trupa Voltaj, al cărei solist, Călin Goia, pare neobosit. A cântat și a sărit pe scenă întreg concertul și a mobilizat și fanii, care au răspuns îndemnurilor lui de a completa versurile, de a scutura mâinile ori de a sări, „ca la 20 de ani”, cum spune una dintre cele mai cunoscute melodii ale formației.
Așa cum era de așteptat, piesa „20” a fost cea mai așteptată, iar faptul că Goia a coborât în public și le-a pus fanilor microfonul în față, lăsându-i pe ei să cânte, a bucurat și mai tare publicul.
Concertul s-a încheiat aproape de ora 1 și, spre bucuria fanilor, același Goia a fost singurul artist al serii care a venit lângă scenă, pentru a se fotografia cu oamenii care-l așteptau.
Viniluri și gumă Turbo
Festivalul MyRetro continuă sâmbătă, începând cu ora 19, când vor urca pe scenă Natalia Bendre, Arsenium, Fun Factory, Real McCoy și Corona, iar apoi duminică, când sunt programați să concerteze Christina Pantea, N&D, Culture Beat, Lou Bega și La Bouche.
Pe lângă muzica retro, la MyRetro petrecăreții pot găsi și viniluri, tricouri cu logoul festivalului ori... gumă Turbo. De asemenea, în ștrand sunt prezenți diferiți comercianți, cu o gamă variată de mâncăruri și băuturi. Prețurile sunt, ca la orice festival, peste medie. De pildă, o apă minerală la 500 ml cost 13 lei, o Cola la doză 15 lei, o porție de cartofi cu parmezan 20 de lei, iar o clătită 25 lei.
În schimb, la cabina pentru fotografii adusă de organizatori, oricine poate să se imortalizeze și să-și printeze imaginile fără niciun cost.
Festivalul are și o zonă dedicată copiilor, cu felurite jocuri. Merită menționat și că toți copiii care au cel mult 9 ani intră gratuit la festival, la fel și persoanele cu handicap și însoțitorii acestora.





Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.