URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
25 Aprilie 2012, 18:58

Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO)

Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
Constantin Bungău este noul rector al Universităţii. Horga nu a strâns nici jumătate din voturile contracandidatului său (FOTO) Constantin Bungău este noul rector al Universităţii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Turul doi al alegerilor de la Universitatea din Oradea a desemnat un câştigător pentru funcţia de rector. Rezultatele provizorii arată că actualul ordonator de credite al Universităţii, Constantin Bungău (foto dreapta), a fost ales rector de universitarii orădeni cu 585 de voturi, în timp ce contracandidatul său, decanul Facultăţii de Istorie, Ioan Horga (foto stânga) a obţinut doar 236 de voturi, adică nici jumătate.

În total au fost 840 de voturi, din care 19 au fost albe sau anulate.

Rezultatul de miercuri este unul previzibil, dat fiind că luni, la primul tur de scrutin, lui Bungău i-au lipsit doar 10 voturi ca să câştige alegerile din primul tur, adică să aibă majoritatea voturilor. Luni, el a adunat 439 de voturi, în timp ce Horga, clasat pe locul doi, a strâns doar 198 de voturi.

Constantin Bungău va deveni rector al Universităţii doar după ce Ministerul Educaţiei îl va şi confirma pe această funcţie, având la dispoziţie 15 zile pentru a emite ordinul de confirmare.

Contactat de BIHOREANUL, rectorul ales a ţinut să le mulţumească celor care l-au votat, mai cu seamă că numărul de voturi obţinute de el e mai mare decât numărul care reprezintă jumătate din toţi universitarii cu drept de vot. "N-or să ne aştepte clipe de odihnă şi de linişte. Trebuie să lucrăm foarte mult la performanţă", a declarat Bungău, precizând şi că apreciază corectitudinea şi modul academic de desfăşurare a alegerilor. Rectorul ales spune că îşi va anunţa echipa abia după ce va fi confirmat de Minister.

În vârstă de 46 de ani, Bungău a fost până în urmă cu câteva săptămâni decanul Facultăţii de Inginerie Managerială şi Tehnologică, facultate pe care a condus-o din 2008. Absolvent al Universităţii Tehnice din Cluj Napoca, din septembrie 1990 este cadru didactic al Universităţii, ajungând în 2005 la gradul de profesor universitar.

Bungău este considerat un apropiat al fostului rector Cornel Antal, despre care a şi declarat că e convins că mai merita un mandat la conducerea Universităţii orădene.

Ca rector, Bungău îşi propune să obţină pentru Universitate gradul de încredere ridicată, să mărească numărul programelor de doctorat şi să clasifice Universitatea ca fiind una de cercetare avansată şi educaţie, ceea ce i-ar aduce o finanţare mai mare de la bugetul de stat.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
33 Comentarii
@Coleg
Imi cer scuze ca-ti raspund asa tarziu ! Acum sa trecem la corectat, stimate domnule ,,universitar''. Un agramat, asta esti ! Argument : zici tu ,,Doamna nu mai e prodecan de o luna, mai da pe la servici...'' Bravo, mai ,,universitarul'' lui peste, ai inventat un cuvant ! Nu-ti spun care, cauta, desi agramat fiind, nu-ti va fi usor. Si inca una : o urare se termina TOTDEAUNA cu semnul exclamarii, domnule ,,universitar''. Te poti consola ca nu esti singurul, sunteti suspect de multi ,,universitari'' agramati.... o scuza ar fi ca sunteti ,,universitari'' doar cu numele, nu va ia nimeni in serios, nici macar loazele pe care le ,, scoliti'' .
Postat 27 Aprilie 2012, 13:27 de pinonel
propaganda
Ar fi dorit primarul sa iasa Horga rector, si sa mai inchida vreo cinci facultati. Si medicina, bineinteles ca nu-i suporta pe medici. Nici ei pe el. Poate unii ar fi votat , de nu venea Carp la municipal sa faca propaganda. Dar in ce calitate la Municipal? nici angajat, nici viceprimar.... ca sol al primarului? Sa ne spuneti de datoriile spitalelor de cand a numit primarul conducerea lui, caci doar nu a fost examen, stim cu totii. Spitalele au datorii enorme dar nu vorbeste nimeni de ele. Speram ca bolo sa piarda alegerile, la fel si Cseke. Iar de Universitate,... sa-si faca treaba, si sa nu intre in mizeria de politica
Postat 26 Aprilie 2012, 22:21 de sentinel atosha
Ionescu,sinistru
Esti cat ursu,dar mie imi place mai mult sa-ti spun bica,ti se potriveste mai bine! du-te si ia niste pastile de nervi ca ai spume la gura deja! S-a terminat cu voi,nemernicilor! Ce prostii spun eu,cele cu verisorul Jurcut? Nu-ti plac asa-i? Voi sunteti "perfecti",nici usturoi n-ati mancat si nici gura nu va pute,nu? Du-te invartindu-te ca nici dracu nu te vrea! ****!
Postat 26 Aprilie 2012, 18:51 de veverita
@veverita
Veverita draga, ia o aluna si mestec-o. Chestiile astea cu "lejile" e cam grele pentru stomacelul tau. Sari pe alta craca si flutura-ti coada. Vorbiti niste prostii mai mari ca padurea in care traiti.
Postat 26 Aprilie 2012, 18:28 de URSUL
Ionescu,personaj sinistru
Ionescu,omul "adevarului si dreptatii",marele cunoscator al legii,de ce n-ai cerut si varului Jurcut sa-si dea demisia din prorector,ca se afla in dubla incompatibilitate avand si fiica si ginerele la facultatea de medicina! Sau atunci nu erai moralist,mai ****? Unde mai pui faptul ca varul era si prorectorul care intocmea statele de functii si evident era super incompatibil! NEMERNICILOR!
Postat 26 Aprilie 2012, 12:31 de veverita
pentru alegator
Daca te tii asa destept,tu alegator,care iei apararea frustratului de Ionescu,dupa logica ta de 2 bani,ar fi trebuit sa-i ceara bica aia de Ionescu si lui Bumbu sa-si dea copii afara din facultatea de medicina daca el este in functia de decan!Daca stie asa bne Carta UO,frustratul ala a carui sluga esti,ai putea sa-i spui!
Postat 26 Aprilie 2012, 12:13 de medic universitar
Jmecher deconspirat
Si-a iesit Antal din minti si face o criza de schizofrenie. Domnilor medici, va rog eu frumos veniti si-l luati in camasa de forta ca e periculos. Cred ca a intrat in sevraj datorita interdictiei la functia de Rector si acum sunt momentele critice. Sa vina Bodog cu brancarda si sa-l duca cat mai departe poate, ca asta e in stare sa si muste, mustele din jurul lui. S-au strans ca deasupra ra.....
Postat 26 Aprilie 2012, 11:55 de COSTEL
ce limbaj
Doamne ferește, ce limbaj folosesc comentatorii SINDICALIST și smecheru, mai jos. Dacă cei doi sunt cadre universitare înseamnă că această instituție nu își merită numele. Oare câți or fi ca și ei?
Postat 26 Aprilie 2012, 11:35 de 0mu
mandinga
pensionari, pensionari, pensionari peste tot. pensionarii trebuie sa conduca. pensionarii sunt cei mai buni.
Postat 26 Aprilie 2012, 10:26 de mandinga
ienciu
Stiu echipa: Dorul Leuca, Ioan Mang, Gheorghe Bumbu, Cornel Antal si Mircea Gordan. Cu ei universitatea poate sa prospere !
Postat 26 Aprilie 2012, 10:20 de ienciu
@SINDICALIST
DACA NU-TI CONVINE, DA-TI DEMISIA CIUMPALACULE ! HAI SA O VEDEM SI PE ASTA. ARATA CA AI ONOARE SI DA-TI DEMISIA, DACA NU ESTI MULTUMIT DE CEEA CE AU ALES MAREA MAJORITATE ! HAI CIUMPALACULE, DA-TI DEMISIA !
Postat 26 Aprilie 2012, 09:26 de @SINDICALIST
@SINDICALIST
DU-TE MA DRACULUI DE PROST ! CARE SINDICAT, MA, CRETINULE ? NU VEZI CA NU V-A VOTAT NICI DRACU', MAIDANEZUL E?!?. TE LEGI DE TOATA LUME, DE PARCA TOTI AR FI DEVINA CA TU ESTI UN IMBECIL, LOSERE !
Postat 26 Aprilie 2012, 09:22 de @SINDICALIST
@smecheru
Mai, Pufi, Antal, George, vrei tu sa-i iei macar locul lui Ionescu de la sindicat? Esti o lichea mai, nu mai ai ce cauta in universitate, iar de sindicat sa nu te legi ca te ia mama dracului. Nu ne face tu pe noi retardati cretinule, care ti-ai turnat toata viata colegii la Secu si ai furat universitatea asta pana ai falimentat-o. Pentru caracterizarea ta, si cuvantul retardat ar fi un compliment asa ca n-am sa te fac retardat. Esti facut deja de mamica ta asa cum nu si-ar fi dorit nicio mama sa iesi. Istoria universitatii nu te poate retine doar la capitolul "PERIOADE NEFASTE" ale universitatii, in care am regresat la toate capitolele, coruptia a ajuns la apogeu, intrecand chiar si pe cea din vremea Unchiului. Nici macar Unchiul nu a furat numai pentru el. Ne-a dat salarii, am avut stabilitate, pe cand cu tine s-au redus salarii, drepturile au disparut, persecutia opozantilor si-a atins apogeul, vinderea activelor universitatii a fost la varful managementului tau performant, asa ca, ciocul mic si fugi din tara alaturi de Liana, dar nu in proprietatea universitatii din Ingolstadt pentru care noi nu avem azi bani de salarii. Ai tupeu nu gluma, nesimtitule!
Postat 26 Aprilie 2012, 09:05 de SINDICALIST
second hand
Retardatii sustin ca dintre cei 6 candidati la rector, ionescu are cel cai mic salar si munceste cel mai mult. Inseamna ca este un second hand. Cum sa conduca universitatea un second hand? Cu 62 de sustinatori va pierde in curand si conducerea sindicatului de retardati. Vorba studentului: "Mars la cotet maidanezule (ionescule)!"
Postat 26 Aprilie 2012, 08:22 de smecheru
Prostii
Ce prostii spune medic universitar! Trec peste prostiile datorate trecerii prin clasele VIII-X, cand se invata gramatica si sintaxa limbii romane, ma refer la logica acestui medic, care ar trebui sa inceapa un tratament antidepresiv si antiobsesiv (daca exista asa ceva). Cum sa fie Ionescu cel obsedat si frustrat? In primul rand, el cunoaste legea si Carta UO, iar in al doilea rand si el este in aceeasi situatie ca si Bungau: si sotia lui este angajat al UO. Este foarte clar de ce s-a votat asa: gandirea si logica votantilor este atrofiata! In epoca de piatra in care ne aflam, numai Barny ne putea fi conducator.
Postat 26 Aprilie 2012, 08:09 de Alegator
aberatiile lui ionescu
Nu mai comentati aberatiile unui frustrat de Ionescu!Nu are nici o legatura functia aleasa cu alt membru de familie!Sunt simple discutii facute de disperatul de Ionescu,care nu inventeaza ceva!El vrea iar alegeri,pana va obtine 2 voturi(a lui si a lui Ioneasca),iar in final sa fie declarat"castigator"!Este un personaj sinistru,care nu are in el decat frustrare si ura!
Postat 26 Aprilie 2012, 06:44 de medic universitar
@ CONFUCIUS
pai tocmai asta e secretul. cu Antal, calificativul Universitatii, a crescut. daca e asa cum spui tu, inseamna ca aceasta crestere, va continua, ceea ce e foarte bine, CRETINOIDULE !
Postat 26 Aprilie 2012, 02:21 de student
@ CONFUCIUS
TACI MA DRACULUI, MAIDANEZULE, CARE ESTI ! DACA NU A IESTIT CEL PE CARE L-AI FI VRUT TU, ITI IMPRASTII LATURILE PE AICI ! HAI, MARS LA COTETZ !
Postat 26 Aprilie 2012, 02:18 de student
...
Felicitari Domnului Bungau !!! Am incredere ca va aduce la un alt nivel Universitatea din Oradea ! Cat despre unele comentarii scrise mai jos ... n-am ce sa mai spun mai mult decat ca : Ocupati-va de vietile voastre si nu de ale altora , nu de alta , dar trece viata si uitati de voi fiind preocupati tot de altii ! Oricine ar fi iesit rector tot nemultumiti ati fi ! Asa ca ii dorim mult succes Domnului Bungau in acest mandat !
Postat 25 Aprilie 2012, 23:55 de S
"...la orice nivel"
Exact, exprimarea legii este inclusiva. Este vizata si subordonarea directa, si cea indirecta. Subordonarea indirecta este tot subordonare. Ar fi comic sa spui sa spui ca, de vreme ce muncitorul nu-ti este subordonat direct tie ca director, ci doar sefului de sectie, nu-ti este deloc subordonat.
Postat 25 Aprilie 2012, 22:58 de pyiu
@xyz
Ai dreptate, Bungau este un adevarat lidear. Tu ori esti tampit ori esti tampit, deoarece cale de mijloc nu exista. In comparatie cu Horga, Bungau este un gunoier. Conform dictonului "Alegerile sunt procedeul prin care oamenii liberi isi aleg stapanii.." (Timon din Paris) ne-am ales un stapan dirijat la randul lui. Cum nu se poate mai rau. Pe langa ca e prost, il mai dirijeaza alti doi tampiti + Antal (George).
Postat 25 Aprilie 2012, 22:52 de CONFUCIUS
??
Si atunci ce inseamna, ma rog: "...la orice nivel din aceeasi universitate" din articolul LEN citat mai jos ??
Postat 25 Aprilie 2012, 22:41 de Eu
conflict
@pyiu are dreptate! Iar interpreteaza unii legea de avem impresia ca noi suntem prosti si nu intelegem :) Astept sa vad cum o sa incerce dl Bungau sa eludeze si el, ca si Antal, legea...
Postat 25 Aprilie 2012, 22:38 de Eu
@pyiu
Dupa legea bunului simt ai dreptate, doar ca legile si mai ales interpretarile ulterioare ale acesteia de catre minister sunt altele. Ei interpreteaza subordonare directa adica nivelul imediat inferior. Exista un document in acest sens care a fost scos la iveala cu ocazia scandalului Liana Antal.
Postat 25 Aprilie 2012, 22:36 de Calimero
e tot conflict de interese
@coleg Eu nu vreau sa fac polemica, nici sa ne gratulam cu mistocareli sau invective. Daca este validat, este evident ca dl Bungau se afla in situatie de conflict de interese. Doamna nu trebuie sa aiba concomitent cu sotul ei o functie de conducere (in ocurenta, sa fie pro-decan). Potrivit LEN, ajunge ca dinsa sa fie simplu angajat al universitatii. Ar putea fi si bucatareasa, si tot s-ar afla in situatie de conflict de interese. Sotul sau ar avea nenumarate pirghii si motive sa o favorizeze sau protejeze. Adica s-ar avea intr-o situatie in care ar fi cit se poate de susceptibil sa nu-si exercite cu obiectivitate functia. Dna Bungau este obligata sa plece din universitate, cel putin pe durata mandatului sotului sau. La fel ca fratele dlui Curila. Si, prbabil, multi altii.
Postat 25 Aprilie 2012, 21:43 de pyiu
@pyiu
pyiu_myiu , puiu_muiu.....or esti prost ...or esti prost...!
Postat 25 Aprilie 2012, 21:16 de dumitru
*
pt pinonel. Cauta semnificatia cuvantului agramat in dex si mai vorbim. Consider ca cel care trebuie sa plece esti chiar tu. \\"dreaqu\\" e un cuvant neintalnit in lima romana
Postat 25 Aprilie 2012, 20:29 de Coleg
Felicitari dl. Bungau !
Mult succes !
Postat 25 Aprilie 2012, 20:22 de xyz
Felicitari dl. Bungau !
horga s-a dovedit a fi doar un outsider. mai are mult de muncit pt a ajunge in pozitia de lider al Universitatii.
Postat 25 Aprilie 2012, 20:21 de xyz
@Coleg
M-as bucura sa nu-i fii ,,coleg'' ! Dar cred ca ma insel, esti si tu ,,universitar''....Ce n-ai inteles din ce a explicat @pyiu ?! Textul legii e clar, clar nu-i cum dreaqu ajung toti agramatii ,,universitari'' !
Postat 25 Aprilie 2012, 20:17 de pinonel
*
pt pyiu, Doamna nu mai e prodecan de o luna, mai da pe la servici sa fii in tema. Felicitari d-lui Bungau.
Postat 25 Aprilie 2012, 20:08 de Coleg
sotia lui trebuie sa plece
Dupa ce va fi validat, dl Bungau va fi in situatie de conflict de interese. Potrivit LEN, art. 130, (1), b), "persoanele care se afla in relatie de soti, afini si rude pina la gradul al III-lea inclusiv nu pot ocupa concomitent functii astfel incit unul sau una sa se afle fata de celalalt sau cealalta intr-o pozitie de conducere, control, autoritate sau evaluare institutionala la orice nivel in aceeasi universitate...". In mod cit se poate de clar, situatia sa cade sub incidenta acestui articol. Asa ca va trebui, fie ca sotia lui sa plece din universitate, fie ca el sa-si dea demisia din functia de rector. In aceeasi situatie de conflict de interese se afla si dl Curila, presedintele senatului, care are fratele cadru didactic in aceeasi universitate. Si multi altii. S-ar putea deci sa mai avem alegeri in acest an...
Postat 25 Aprilie 2012, 19:24 de pyiu
Asta pe cine a turnat ?!
Asteptam cu interes sa-i apara ,,dosarul'' ! Ori e turnator, ori e cu epoleti, oricum e in misiune undercover (((=:
Postat 25 Aprilie 2012, 19:07 de .
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON