URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 August 2022, 12:07

Concertul cu vedete din centrul Oradiei a adunat peste 1000 de spectatori (FOTO/VIDEO)

Paula Seling, Nico, Monica Anghel, Luminița Anghel, Aurelian Temișan, Ovidiu Anton, George Miron, Ovidiu Lazăr, Natalia Bendre, Rebeca Moje au adunat joi seara peste 1000 de spectatori care s-au bucurat de concertul Pop Simfonic din curtea Catedralei Sf. Nicolae din centrul Oradiei.

Vedetele au fost acompaniate de Corul de copii Enjoy Music și de Orchestra Filarmonicii, iar aranjamentul orchestral a fost semnat de dirijorul Andrei Tudor.

Paula Seling, concert Oradea

Programul a fost unul bogat și a inclus lucrări simfonice și pop, de inspirație sacră: J.S. Bach – Jesu Joy of Man’s Desire, Th. O. Chisholm, Ramona Dărvășan – Credincioșia ta, Alexandru Anghel – Ne iubește cineva, Andrei Tudor – A Tempo, Nădejdea mea, Isus al meu prieten drag, V. Veselovski – Merit eu, Ridica-voi ochii, A. Malotte – The Lord’s Prayer, C. Franck – Panis Angelicus, ABBA – The Winner Takes It All, R. Lovaland – You Raise Me Up, G. Long, D. A. Clark – Mercy Said No, Azi, Dmitri Sostakovici – Dor în destin (Vals no. 2), J. Kerestely – Copacul, J. Johnson – Goodness of God, M. Teicu – Oameni, D. Foster – The Prayer, Te voi lăuda.

Dirijorul Andrei Tudor (foto sus) este lector universitar doctor la catedra de compoziție jazz-muzică ușoară la Universitatea Națională de Muzică din București, are peste 30 de premii de creație sau interpretare și colaborează cu nume sonore din lumea muzicală, cum ar fi: Andrea Bocelli, Goran Bregovici, Walter Ricci, Angela Gheorghiu, Maria Jose, Andra, B&B Gospel Choir, Boney M Experience, Smiley, precum și cu orchestre din întreaga lume: Budapest Primarius Orchestra, Prague Philharmonia, Royal Philharmonic Orchestra, Saarbruken Radio Symphony Orchestra.

Merită menționat că această a doua ediție a evenimentului organizat de Episcopia Greco-Catolică a înregistrat un succes și mai mare față de cea de anul trecut, când Catedrala s-a dovedit neîncăpătoare.

De această dată, însă, spectatorii s-au adunat cu o oră jumătate înainte de începerea concertului pentru a prinde un loc.

Printre spectatori s-a aflat, în public, Preasfințitul Virgil Bercea, care a ținut să le mulțumească la final invitaților, precum și celor prezenți, pentru seara reușită.

Vizibil emoționat, episcopul a amintit de incendiul care a devastat Palatul Episcopal din Oradea acum 4 ani: „Știți ce moment este acum? Se potrivește ce se întâmplă exact la 4 ani de când Palatul ardea. Vă mulțumesc că suntem cu toții împreună și că-mi sunteți aproape și că suferința se poate transforma în laudă a Domnului. În această seară Îl lăudăm pe Dumnezeu cu toții. Vă mulțumesc. Atunci am plâns, acum Îl lăudăm!”.

Concertul „Pop simfonic la Catedrală” încheie seria evenimentelor estivale din cadrul Initio 2022, un proiect cultural inovativ prin care Filarmonica de Stat Oradea și-a propus să aducă publicului larg muzica simfonică, vocal-simfonică şi artă lirică în spaţii neconvenţionale.

Vezi mai jos momente de la concert. VIDEO: Impress Media

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON