URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 20 SEPTEMBRIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Sunt situații în viață în care pur și simplu simți că nu ai soluții de a ieși din criză. Priviți ce se întâmplă la Școala Oltea Doamna! Șoferii se enervează că traficul se blochează atunci când părinții vin să-și scoată copiii de la ore. Pe lângă nenorocirea asta cu traficul, mai sunt și lucruri care țin de lipsa noastră de organizare. Mergeți la amiază la orice școală și veți vedea puhoi de părinți, înghesuiți unul în altul ca-n noaptea nunții, în așteptarea odraslelor. Adică îi chinuim pe micuți cu distanțare fizică, cu măști, băști și dezinfectanți, dar marele pericol planează asupra părinților și bunicilor care socializează fără să vrea.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Nu cred că există zi în care diverşi politicieni şi colegi de-ai lor din administraţie să nu cadă acest examen. Iar liberalii - zic de ei fiindcă ei sunt acum la butoane - nu fac, din păcate, excepţie. Prima zi a anului şcolar a fost cea în care şi-a luat un 4 chiar şeful Inspectoratului Şcolar Bihor, Virgil Blage, prin interdicţia stupidă de a permite accesul jurnaliştilor în unităţile de învăţământ...
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ai încerca să-ţi păstrezi firea, nu poţi să nu constaţi că pentru câteva voturi, cred că şi acelea iluzorii, există politicieni care îşi fac campanie la modul greţos. Unul dintre ei, de altfel fruntaş în întrecerea pe ramură, este şeful PSD Bihor, Ioan Mang, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Alegerile de anul acesta mă duc cu gândul la modelul şi actriţa Farrah Fawcett, o frumuseţe celebră în anii '70-'80, a cărei plecare în lumea celor drepţi a trecut aproape neobservată. De ce? Pentru că a avut ghinionul să moară în aceeaşi zi cu Michael Jackson, când internetul era să se blocheze la nivel global din pricina căutărilor despre subiect. Aşa sunt şi alegerile de anul acesta - au neşansa să se întâmple în anul Covidului.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veţi vota în funcţia de primar al Oradiei pentru mandatul 2020-2024?










De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Potrivit acestui cod, autonomia locală se exercită de către autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor. În condiţiile legii, se pot constitui autorităţi ale administraţiei publice locale şi la nivelul subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, cum este situația Municipiului București, împărțit în sectoare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Leptospiroza este una dintre cele mai răspândite zoonoze (boli infecţioase ale animalelor care se pot transmite la om), existând cazuri în toate continentele, dar mai ales la tropice. Există cazuri de boală şi la noi. Boala este produsă de leptospire, care aparţin grupului de spirochete (bacterii spiralate), responsabile şi de alte boli, cum ar fi sifilisul, febra recurentă şi altele.
31 Decembrie 2018, 08:01

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 3-4 ianuarie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA îşi anunţă consumatorii că în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna Decembrie 2018 - Ianuarie  2019, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8 şi 16,  după următorul program:

Luni, 31.12.2018

Liber


Marţi, 01.01.2019

Liber


Miercuri, 02.01.2019

Liber


Joi, 03.01.2019

Citiri radio ORADEA: Avicena, Pelicanului, Nicolae Filimon, Mărgelelor, Suişului, Ciucului, Zmeurei, Gutuilor, Vămii, Inului, Prislopului, Cornului, Parângului, Dornei, Harghitei, Gurghiului, Plantelor, Pavilionul CFR, Apelor, Plopilor, Castanilor, Afinelor, Crivăţului, Căpşunilor, Isaac Dunaevski, Lirei, Filatov, Crângului, Popasului, Drumul Hotarului, Rectorului, Ciucaşului, Molidului, Torentului, Cramei, Moviliţei, Valea Frumoasă, Dealului, Plugului, Valea Nucului, Cântăreţului.


Vineri, 04.01.2019

Citiri radio ORADEA: Matei Corvin, Aurel Covaci, Card. Alexandru Todea , Fenyes Szabolcs, Aurel Pavel Bănuţ, Cucului, Gheorghe Ciuhandru, Bajor Andor, Efrem Beniamin, Gheorghe Pituţ, Brumei, Ep.Valerian Zaharia, Ioan Pop Reteganul, Bunytai Vince, Ep. Ioan Alexi, Jean Jaques Rousseau, Vicar Hosszu Laszlo, Petru Hristofor, Nordului, Macului, Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A. Petre, Valea Draganului.

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.1198 RON
  • 1 EUR = 4.8595 RON
  • 1 HUF = 0.0135 RON