URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 23 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
A fost o perioadă în care tramvaiul a intrat în dizgrație, nu doar la noi, ci cam peste tot în Europa. Și în Oradea am pierdut linii importante, pentru că e mult mai ușor să tragi un asfalt peste șine decât să deschizi trasee noi, care presupun săpături, traverse, muncă multă.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cam așa se jură un personaj dintre cele care, la ordinul încă președintelui Iohannis, au făcut posibilă coaliția PSD-PNL. Nu se numește Gâgă, ci Rareș Bogdan. „Guvernăm împreună, dar nu participăm la treburile coaliției, nu mai există colaborare între noi și PSD”, zicea acesta joia trecută.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La data de 5 octombrie 2024, Curtea Constituțională a admis o contestație formulată de doi cetățeni și a anulat o Decizie a Biroului Electoral Central prin care se dispusese înregistrarea candidaturii pentru funcția de Președinte al României a doamnei Diana Ivanovici Șoșoacă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
29 Octombrie 2018, 07:34

Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, în perioada 29 octombrie - 2 noiembrie

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

SC COMPANIA DE APĂ ORADEA SA îşi anunţă consumatorii că, în vederea facturării consumurilor de apă rece pentru luna octombrie, citirea contoarelor de branşament se va face între orele 8.00 şi 16.00, după următorul program:

Luni, 29.10.2018

Citiri radio: Ineu de Criş

Marţi, 30.10.2018

Citiri radio: Sântandrei

Miercuri, 31.10.2018

Citiri radio: Sântandrei

Joi, 01.11.2018

Citiri radio ORADEA: Avicena, Pelicanului, Nicolae Filimon, Mărgelelor, Suişului, Ciucului, Zmeurei, Gutuilor, Vămii, Inului, Prislopului, Cornului, Parângului, Dornei, Harghitei, Gurghiului, Plantelor, Pavilioanele CFR, Apelor, Plopilor, Castanilor, Afinelor, Crivăţului, Căpşunilor, Isaac Dunaevski, Lirei, Filatov, Crângului, Popasului, Drumul Hotarului, Rectorului, Ciucaşului, Molidului, Torentului, Cramei, Moviliţei, Valea Frumoasă, Dealului, Plugului, Valea Nucului, Cântăreţului

Citiri Sânmartin : Bulevardul Felix de la nr. 1 la nr. 48, Morii de la nr. 5 la nr. 36, Ionel Teodoreanu

Vineri, 02.11.2018

Citiri radio ORADEA: Matei Corvin, Aurel Covaci, Cardinal Alexandru Todea, Fényes Szabolcs, Aurel Pavel Bănuţ, Cucului, Gheorghe Ciuhandu, Bajor Andor, Efrem Beniamin, Gheorghe Pituţ, Brumei, Episcop Valerian Zaharia, Ioan Pop Reteganul, Bunyitai Vince, Episcop Ioan Alexi, Jean Jaques Rousseau, Vicar Hosszú László, Petru Hristofor, Nordului, Macului, Agronomului, Ion Păun Pincio, Cimbrului, Johann Strauss, Drăgăşanilor, Thomas Morus, George A.Petre, Valea Drăganului

Citiri Sânmartin : Ştefan cel Mare de la nr. 49 la nr. 86, Ion Budai Deleanu

Aceste programări se pot vizualiza pe pagina noastră de internet la adresa www.apaoradea.ro. Rugăm consumatorii care nu pot fi găsiţi la domiciliu în intervalul acesta orar, să ne contacteze la  numerele de telefon 0259 – 436909 sau 0259 – 435505 în vederea reprogramării citirii contoarelor.

Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5973 RON
  • 1 EUR = 4.9731 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON