URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 19 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Ca în fiecare an electoral, o grămadă de aleși își schimbă partidul care i-a ajutat să-și câștige mandatele, perioada pre-electorală fiind comparată cu sezonul de Mercato din fotbal. Atât doar că, deși numitorul comun cu fotbalul sunt banii, în politică ar trebui să conteze și factorul moral. Cum aleșilor nu le pasă, însă, de așa ceva (de doctrine și ideologii nici vorbă, iar de fair-play nici atât), alegătorii n-au decât să spună că politica e prostituție, dar să meargă totuși să-i voteze.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat anul trecut, în octombrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o decizie obligatorie, extrem de importantă, prin care a stabilit că asiguratorul RCA care nu își respectă obligațiile legale trebuie să fie obligat să plătească penalități de întârziere de 0,2% pe zi de întârziere, adică peste 70% pe an, din suma stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
10 Septembrie 2020, 14:35

Ce trebuie să știi despre caniculă

Ce trebuie să știi despre caniculă foto: arhivă, generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.

Sunt afectate în special persoanele vârstnice cu afecţiuni cardio-respiratorii şi copiii mici. Organismul uman se adaptează la caniculă printr-un mecanism complex numit aclimatizare, care durează între 7 şi 14 zile de la expunerea la temperaturile ridicate. Odată cu modificările climatice din ultimii ani, prin care verile au devenit caniculare în majoritatea ţărilor europene, a crescut numărul deceselor prin şoc termic. Din păcate şi la noi s-au înregistrat cazuri de deces prin efectele caniculei. Există câteva reguli de profilaxie a efectelor negative determinate de caniculă:

- evitarea expunerii la soare între orele 11 şi 17 şi folosirea unor mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare, îmbrăcăminte subţire din ţesături naturale în culori deschise);

- creşterea consumului de lichide la 2-4 litri pe zi, o alimentaţie săracă în grăsimi şi evitarea excesului de cafea şi a consumului de băuturi alcoolice;

- duşuri frecvente cu apă la temperatură moderată;

- evitarea unor eforturi fizice susţinute în perioada când temperatura atinge valorile maxime, iar activitatea din agricultură, şantiere de construcţii, hale industriale (unde nu există posibilitatea asigurării unui microclimat corespunzător), se va desfăşura dimineaţa şi seara;

- preocupări speciale de prevenire a riscurilor pentru sănătate la personalul care lucrează în sectoarele cu temperatură ridicată şi radiaţii calorice (laminoare la cald, furnale, cuptoare etc.);

- asigurarea de către angajatori, conform legii, a modificării programului de muncă în condiţiile impuse de temperaturile ridicate şi distribuirea către angajaţi a unor cantităţi suficiente de apă minerală;

- acordarea unei atenţii speciale copiilor, evitarea situaţiilor în care aceştia sunt lăsaţi să aştepte în interiorul autovehiculelor parcate la soare şi evitarea transporturilor pe distanţe lungi în vehicule lipsite de posibilităţi de climatizare;

- persoanele vârstnice, în special cele cu afecţiuni cardiace şi respiratorii, vor evita deplasările şi frecventarea locurilor aglomerate care creează premisele decompensării acestora în condiţii de temperaturi ridicate.

Atenţie!

Sindroamele darorate caniculei apar de obicei în primele zile ale instalării valului de căldură, înainte de instalarea mecanismelor de aclimatizare ale organismului. De aceea recomandările expuse sunt foarte importante pentru prevenirea afecţiunilor specifice caniculei, în special a şocului termic.

Reţineţi!

Persoanele suferinde de boli psihice, cele cu alcoolism cronic, sau cele aflate sub tratament cu medicamente antipsihotice, anticolinergice sau diuretice, persoanele care locuiesc în locuinţe slab ventilate şi cele fără adăpost sunt cele mai expuse acestor afecţiuni.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5614 RON
  • 1 EUR = 4.9715 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON