URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 03 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum ceva ani s-a făcut o analiză a calificării pe care o aveau slujbașii CNAIR, pentru că lumea era intrigată de ce nu se mișcă lucrurile în atât de sensibilul domeniu al construirii de autostrăzi. S-a constatat că mare parte dintre cei care luau salariile pe acolo erau ori absolvenți de teologie, ori profesori de română.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Vă mai amintiți bancul care circulă tot la patru ani, cu alegerile care în România se fac doar pentru a stabili cu cine guvernează UDMR? În Bihor e pe cale să apară altul: alegerile se fac ca să se știe pe cine a bătut Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
22 Noiembrie 2020, 14:30

Caz incredibil în Bihor: O femeie găsită căzută în casă şi declarată moartă de un poliţist a "înviat" în timp ce era aşezată în sicriu

Caz incredibil în Bihor: O femeie găsită căzută în casă şi declarată moartă de un poliţist a 'înviat' în timp ce era aşezată în sicriu foto generic, digi24.ro
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O femeie în vârstă de 76 ani din Bihor a ajuns la spital, vineri, în stare de avansată de hipotermie, după ce poliţistul care a găsit-o căzută în casă a stabilit de la sine putere că a decedat şi a plecat, lăsând-o să zacă în locuinţa neîncălzită. Mai mult, omul legii a anunţat şi rudele femeii, şi vecinii, s-o pregătească de înmormântare, doar că femeia s-a trezit din "morţi" vineri dimineaţa, când aparţinătorii au ridicat-o ca să o aşeze în sicriu.

Şocanta poveste s-a petrecut în satul Beznea. Bătrâna fusese văzută ultima oară luni de vecini, iar joi aceştia au anunţat absenţa ei la Postul de Poliţie al comunei Bratca, de unde a şi fost trimis un agent.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, omul legii a intrat în gospodăria femeii, găsind-o căzută pe jos, în casă. Pentru că bătrâna era cunoscută cu probleme medicale, poliţistul i-a verificat pulsul, după care a decretat cu de la sine putere că femeia a murit, sunându-i rudele şi pe medicul de familie, să vină să întocmească certificatul de deces. 

Medicul n-a mai ajuns joi, iar poliţistul a plecat, lăsând-o pe femeie în continuare în frig, până la sosirea unei rude din Alba, care, împreună cu vecinii, au şi început pregătirile spcifice unei înmormântări, aprinzând lumânări şi priveghind "moarta". 

Surpriza uriaşă a venit a doua zi dimineaţa, când oamenii au vrut s-o aşeze pe "defunctă" în sicriu, căci femeia a început să se mişte şi să dea din mâini, băgându-i în sperieţi pe cei prezenţi. Şocați, oamenii au chemat imediat un echipaj al Ambulanţei, care a preluat-o pe femeie în stare gravă de hipotermie şi a transportat-o la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Clinic Judeţean Oradea, pentru îngrijiri medicale. 

"Pacienta a fost internată la secţia de Terapie Intensivă. Este stabilă, conştientă, doar cu o mască de oxigen. Dacă se va simţi bine va fi transferată pe o secţie", a declarat duminică BIHOREANULUI dr. Lucia Daina, directorul medical al Spitalului Judeţean.

Cât despre poliţist, acesta nu a oferit până acum vreo explicaţie coerentă pentru cele întâmplate, dar va fi cercetat pentru fapta sa.

Solicitată pentru a lămuri circumstanţele macabrului incident, ofiţerul de presă al Inspectoratului de Poliţie Bihor, Ioana Lascău, a anunţat că "s-a deschis un dosar penal pentru neglijenţă în serviciu", în care, deocamdată, nu s-au formulat acuzaţii faţă de vreo persoană.

Potrivit reglementărilor în vigoare (Ordinul1134/C/2000 al Ministerului Justiţiei şi Ordinul 255/2000 al Ministerului Sănătăţii şi Familiei), în cazul în care decesul se produce la domiciliu, constatarea se face exclusiv de medicul de familie, prin verificarea semnelor vitale. Confirmarea diagnosticului de deces se poate face atunci când la examinarea corpului se constată prezenţa cel puţin a unui semn al morţii reale, iar între constatarea decesului şi eliberarea certificatului medical constatator de deces trebuie să existe un interval de 24 de ore. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Nu-i (doar) militistul vinovat!
Daca nea Nae poate pune ,,dignostic" la intrarea in supermarket (ma astept sa scrie si retete!).... poate si garcea, garcea fiind ,,omul legii"
Postat 24 Noiembrie 2020, 06:30 de ili3
Culpa este 100% a...
Culpa este 100% a celui care a intocmit certificatul de deces in baza vorbelor unui alt om, fie el politist sau chiar un politai. Asa pot si eu declara pe cinecva mmort! Acum incepe greul pentru "inviat", doar in tribunal cu sentinta poate fi "inviat" si repus in drepturi. Pana se realizeaza, finalizeaza opreatiunea clientul poate .."remuri" de tot!
Postat 23 Noiembrie 2020, 09:16 de scortosul
superficialitate maxima caracteristica vremurilor noastre
medicul n-a mai ajuns (cum adica n-a mai ajuns?! s-a dus in padure sa culeaga ciuperci si s-a ratacit din cauza cetii? //sigur isi face un alibi solid sa se disculpe)/ politistul a declarat si a plecat - acest comportament arata superficialitatea maxima cu care cei 2 au procedat la rezolvarea situatiei. gasesti un om "mort" pe jos si il lasi acolo, sa se conserve bine, pana urmatoarea zi?... sincer, nu ma mira. dar ma revolta nepasarea oamenilor din aceste 2 institutii care ar trebui sa apere si salveze cetatenii de rand. intre noi vorbind, probabil ca dr de familie isi lua salariul, dar presta activitate 2 zile/sapt, in rest asistenta prescrie reteta, doar se stie de practica aceasta deasa in satele/comunele bihorene. poate dl Bolojan ii urmareste un pic si pe cei platiti cu bani buni din sectorul medical, cred ca lucreaza si ei ca fostii de la CJ.
Postat 22 Noiembrie 2020, 20:05 de roger
chestie
daca doctorul constata decesul, cine sunt cretinii care trimit pe politist sa constate decesul?
Postat 22 Noiembrie 2020, 17:58 de scorilo
incredere si siguranta
politistul daca are 40 de ani poate iesi la pensie...fara stres
Postat 22 Noiembrie 2020, 15:00 de Traian
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.65 RON
  • 1 EUR = 4.9764 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON