URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 07 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Vai, ce tragedie! O firmă din Oradea a blocat programul Casa Verde, lansat cu mult tam-tam și foarte târziu de geniile din Ministerul Mediului. De fapt, firma în cauză n-a făcut decât să ceară să se respecte legea. Or, ea fusese exclusă din lista instalatorilor validați de Administrația Fondului de Mediu, pentru că slujbașii de la Stat nu au respectat procedura, așa că patronii au deschis proces...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
26 Septembrie 2023, 19:30

„Casa verde” s-a închis! O firmă din Oradea a obținut suspendarea programului în instanță

„Casa verde” s-a închis! O firmă din Oradea a obținut suspendarea programului în instanță (fotografie din arhivă, cu caracter ilustrativ)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Programul „Casa verde”, prin care românii speră să-și monteze panouri fotovoltaice subvenționate de stat, a fost suspendat printr-o decizie a Curții de Apel Oradea, după ce o firmă locală a contestat faptul că a fost respinsă pe nedrept din selecția instalatorilor autorizați.

Până la judecarea pe fond a procesului, magistrații orădeni au decis să blocheze programul, ajuns acum în etapa în care cetățenii ar trebui să selecteze firmele care să le monteze sistemele fotovoltaice.

Clarificări... ascunse

Printr-o hotărâre dată luni, 25 septembrie, într-un dosar în care se judecă firma SC DHElectric System SRL, din Oradea, și Administrația Fondului pentru Mediu, Curtea de Apel Oradea a decis să suspende atât decizia prin care AFM a invalidat societatea orădeană ca instalator autorizat, cât și întregul program.

Mai precis, după cum se arată în hotărârea judecătorească, consultată de BIHOREANUL, se dispune „suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare”, până la soluţionarea definitivă a procesului de fond, prin care SC DHElectric System SRL a cerut anularea actului care a eliminat-o din program.

După cum au consemnat judecătorii, litigiul între firma orădeană și AFM a pornit după ce, în luna mai, SC DHElectric System SRL s-a înscris pe platforma electronică dedicată programului, dorind să devină instalator autorizat, așa cum a fost și la edițiile precedente. Problema a apărut după ce AFM a solicitat firmei, prin intermediul aplicației, o clarificare, mai precis un atestat emis de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei.

Firma nu a răspuns însă în termenul oferit de 5 zile, pe motiv că n-ar fi știut de această cerere de clarificare, care nu a fost transmisă prin e-mail, așa cum prevede ghidul programului. Antreprenorii au contestat decizia de invalidare dată de AFM, dar fără succes, așa că s-au îndreptat în instanță.

Executorie, nu și definitivă

Arătând, inclusiv cu date informatice, că adresa de e-mail funcționează, ba chiar acolo au primit confirmarea înregistrării actelor la înscrierea în program, că AFM nu a transmis niciun e-mail, dar și că autoritatea publică avea certificatul cerut de la precedentele ediții ale programului „Casa verde”, reprezentanții SC DHElectric System SRL au cerut judecătorilor, printr-un proces deschis la Tribunalul Bihor pe 30 august, să anuleze decizia prin care au fost respinși, iar printr-un alt proces, judecat la Curtea de Apel, să suspende decizia și întreaga procedură, arătând că, dacă programul va continua, clienții își vor alege firmele cu care să lucreze din lista instalatorilor autorizați, așadar o eventuală soluționare a procesului de fond în favoarea SC DHElectric System SRL ar fi tardivă.  

Interesant este că pe lista instalatorilor respinși de AFM se numără aproape o sută de firme românești, iar pentru multe dintre ele motivul este același: „nu au fost transmise documentele solicitate în etapa de remediere”.

Așadar, nu e exclus ca în situația SC DHElectric System SRL să fie și alte firme.

Curtea de Apel Oradea a dat dreptate firmei orădene, așa că a suspendat programul, ceea ce înseamnă că nicăieri în țară, cetățenii selectați să își monteze sisteme fotovoltaice pe banii statului nu mai pot să facă pasul următor, adică să selecteze un instalator autorizat.

Hotărârea este executorie, adică se aplică începând de la momentul comunicării ei către AFM, dar nu este definitivă, ci poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile.

Cel mai probabil, AFM va face acest pas, dar nimeni nu poate prognoza în cât timp se va judeca noul proces, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Singura certitudine este că, cel puțin deocamdată, „Casa verde” rămâne închisă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
TinarSiNecitit
Vii sa urinezi pe aici, da' nu te uiti pe ce urinezi. Era o trimitere la articolul asta: https://m.ebihoreanul.ro/stiri/au-dat-o-de-gard-in-loc-de-exproprieri-primaria-oradea-vrea-sa-i-se-doneze-terenuri-o-fosta-jurista-a-institutiei-zice-pas-181526.html . Citeste cu atentie si nu uita, daca ai priceput ceva, sa tragi fermoarul. Nu-ti doresc sa ai de-a face cu institutiile statului roman, bugetare, bugetofage, revansarde, absurde. Instante, pmo, primarii. Iti trebuie nervi, bani, avocati. Nu functioneaza bunul simt, bunele maniere si ce ai invatat la scoala sau la biserica... Succes
Postat 27 Septembrie 2023, 15:09 de excalibur
Primaria si excaliburu'
primaria oradea nu are legatura cu programul casa verde, excaliburule!!!
Postat 27 Septembrie 2023, 10:04 de TanarSiNelinistit
Este posibil!?
Din titlul articolului se sugereaza ca numai romanii din Bihor ar intentiona sa acceseze programul "casa verde". Formularea aceasta stupida a fost introdusa pe piata politica populista de catre Dragnea si vad ca jurnalistii slabi de constitutie, vorba lui Toparceanu, au muscat momeala grotesca. Cred ca cea mai buna formulare nu este "romanii", ci "cetatenii romani", intrucat, sunt convins ca si ungurii sunt interesati de programul "casa verde".
Postat 26 Septembrie 2023, 20:29 de marginan
Nous sommes foutus
Tribunalul Bihor, daca are o pasa proasta, e posibil sa suspende revolutia pamintului in jurul soarelui. Oricum, noi, oradenii, nu vom fi afectati: Primaria Oradea nu tine cont de sentintele instantelor, ea are propriul modus operandi, mai pe romaneste, je m'en fous...
Postat 26 Septembrie 2023, 19:48 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6029 RON
  • 1 EUR = 4.9681 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON