Cancerul colorectal

În ţările dezvoltate, cancerul colorectal reprezintă a 2-a cauză de deces prin cancer, după cel pulmonar. Cauzele bolii sunt necunoscute, dar factorii de mediu sunt tot mai des încriminaţi, afecţiunea apărând mai des la populaţia cu standard de viaţă mai ridicat din zonele urbane.

Studiile epidemiologice efectuate în mai multe ţări arată că există o legătură directă între mortalitatea prin cancer colorectal şi consumul de calorii, proteine animale şi grăsimi, la fel ca şi creşterea nivelului colesterolului seric în mortalitatea prin afecţiuni cardiace.

S-a constatat că în regiunile în care consumul de carne şi grăsimi animale este mare şi numărul cazurilor de boală este crescut, spre deosebire de regiunile în care consumul de legume şi fructe este preponderent şi unde incidenţa bolii este scăzută.

Administrarea de calciu şi de aspirină ar putea diminua riscul de boală, dar sunt încă necesare studii pentru confirmare. Deşi majoritatea studiilor epidemiologice implică alimentaţia ca un factor major de risc în cancerul colorectal, niciun aliment, singur, nu a putut fi identificat ca şi cauzator sau protector, pentru a justifica recomandarea unei anumite diete.

La 25% din bolnavi s-au găsit cazuri de boală în familie. Bolile intestinale inflamatorii prezintă uneori ca şi complicaţie cancerul colorectal după o perioadă de 25 de ani de evoluţie, iar polipii de la nivelul colonului se pot maligniza (după unele studii în sub 1% din cazuri). Semnele clinice ale bolii variază în funcţie de localizarea tumorii: în general tumorile colonului ascendent (pe partea dreaptă) determină mai frecvent anemie, scădere ponderală, durere abdominală, cele ale colonului descendent (pe partea stângă) sângerări şi modificări ale tranzitului intestinal şi în ambele cazuri pot apărea obstrucţii, perforaţii sau hemoragie.

ATENŢIE! Cancerul colorectal este o boală gravă, cu mortalitate mare. Localizarea anatomică este cel mai frecvent la nivelul rectului (45% din cazuri), apoi colonul sigmoid (porţiunea de deasupra rectului – 25% din cazuri), colonul ascendent (15%), transvers (10%) şi cel mai puţin frecvent la nivelul colonului descendent (5%). În cazul tumorii care este limitată doar la peretele intestinal, supravieţuirea la 5 ani după tratament este de 90% din cazuri, scăzând la 65% în tumorile care sunt extinse în profunzimea peretelui intestinal, la 30% în cele care invadează ganglionii regionali şi la 5% în cazul metastazelor (de obicei la nivelul ficatului, în 75% din cazuri, dar şi la nivelul plămânului sau oaselor).

REŢINEŢI! Tratamentul bolii este rezecţia chirurgicală totală a tumorii, radioterapia având un rol limitat. Cel mai important lucru este depistarea tumorii în stadiul incipient, de aceea sunt necesare metode de detectare simple, aplicabile subiecţilor cu risc crescut, care se bazează pe examinarea prin tuşeu rectal şi pe detectarea microscopică a prezenţei sângelui în scaun.

Persoanele cu risc sunt cele trecute de 40 de ani, la care ar fi indicat un tuşeu rectal anual şi persoanele trecute de 50 de ani, la care ar fi util un test microscopic din scaun anual, o colonoscopie şi o examinare radiologică (sigmoidoscopie) la fiecare 3-5 ani.