URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
20 Octombrie 2019, 10:59

Căldură pe bani: Proiectul încălzirii pe apă geotermală în Nufărul, din nou în așteptare

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Amânat încă din ciclul precedent de finanțare europeană, proiectul pentru introducerea în cartierul Nufărul a unui sistem de încălzire cu apă geotermală intră din nou pe lista de așteptare. La sfârșitul lunii trecute, Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare a cerut Primăriei Oradea să își asume majorarea cofinanțării proprii, în condițiile în care finanțatorul vrea să își reducă contribuția de la 98%, cât era prevăzută în proiect, la doar 68%.

Reprezentanții Autorității de Management justifică diminuarea finanțării prin faptul că municipalitatea are ca partener în proiect firma Transgex.

Citește mai mult pe Blogul lui Bihorel!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Despre Bolo...
Bineinteles, ca trebuie sa platim mai mult... deja de 5-6 ani vorbeste Bolojan despre acest proiect, nu a facut ca nu a vrut sa dea profitul la o firma privata (Transgex), iar Primaria nu a primit autorizatie in timp util, mai bine a lasat proiectul in paragina pana si finantatorul a zis ca nah bine, stiti voi cu cine puteti sa jucati... de cand nu exista CETul 2, in Nufarul iarna la etajul 3-4 la un bloc de 4 etaje nu prea mai ai caldura, dar pe asta nu intereseaza pe Bolojan, ca tu esti obligat sa le platesti gigacaloria ca restul orasului, nu poti sa debransezi, n-ai alternative... din asfaltari vine mai multe bani pt Bolojan de la prietenii de constructori, dar in Nufarul nici asfaltari nu face, fiindca zice ca prima data tragem apa geotermala... asta e paradoxul lui Bolojan, nu a tras apa geotermala ca nu vine profitul la Primarie, dar nici nu face parcari unde avem locuri libere destule ca "vrea sa traga" apa geotermala... bine ca in Nufarul 2 poate sa faca parcari, ca acolo poate sa faca demolari de 20 case, asa-i? ar trebui sa facem una doua case si in Nufarul fara autorizatie, ca atunci vine Bolojan cu dublu forta ca e si cu fara autorizatie si poate sa daramaje si case sau ce sa facem sa le placa si lui Bolo? e foarte interesant cum gandeste Bolojan... unde ai loc nu faci nimic, unde n-ai acolo daramai de poti...
Postat 21 Octombrie 2019, 08:02 de cititor_oradean
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON