URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
30 Decembrie 2023, 18:31

Bugetare fără căutare. Orădenii, cârcotași, dar dezinteresați: bugetarea participativă a fost decisă de o mână de oameni

Bugetare fără căutare. Orădenii, cârcotași, dar dezinteresați: bugetarea participativă a fost decisă de o mână de oameni POD CU CASCADĂ. Unul dintre proiectele câștigătoare prevede amenajarea unei căderi de apă de pe Podul Sf. Ladislau, inițiativă susținută de doar 156 de oameni. Suficient ca să fie pe locul 3!
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ediția din 2023 a bugetării participative, programul prin care Primăria le dă orădenilor puterea să decidă investiții din oraș, s-a încheiat așa cum s-a desfășurat: aproape fără să fie sesizată de locuitorii urbei.

Prin vot, orădenii au decis ideile câștigătoare, dar numărul electorilor a fost atât de mic, încât un proiect a prins lozul câștigător susținut de doar 15 oameni! „Pentru ediția de anul viitor, trebuie să facem mai multă publicitate”, recunoaște viceprimarul Marcel Dragoș.

Idei sunt, voturi nu prea

Pe 20 decembrie, Primăria a anunțat încheierea votului pentru proiectele din bugetarea participativă și a concluzionat că bugetul de 1,4 milioane lei ajunge pentru finanțarea primelor 17 proiecte, în ordinea susținerii primite.

Orădenii au fost însă clar dezinteresați de campania care a început în iulie, cu propunerea investițiilor, dintre care 41 au fost declarate eligibile, și a continuat, între 18 septembrie și 27 noiembrie, cu derularea votului online, respectiv între 28 noiembrie și 10 decembrie cu desfășurarea dezbaterilor fizice, simultan cu votarea lor în urnă. 

În cele 11 săptămâni în care a fost deschis votul online, doar 1.595 de orădeni și-au exprimat opțiunile. Oricum, mult mai mulți decât cei care au votat fizic: doar 107!

Dezbatere în van

Indiferența s-a simțit la fiecare dintre cele zece întâlniri organizate de Primărie, de la prima, la care s-a dus un singur cetățean, până la dezbaterile în care cel mult au fost 20 de oameni prezenți. 

„Am participat la o întâlnire la care nu a fost niciun cetățean prezent, cea ținută la Liceul Teoretic Lucian Blaga. Culmea, după o ediție trecută, la această școală s-a construit o sală de sport multifuncțională, cerută și votată de orădeni. Oamenii știu că proiectele se implementează, dar tot nu au fost interesați”, spune viceprimarul Oradiei, Marcel Dragoș (foto)

După ce a contabilizat voturile atrase de fiecare inițiativă, Primăria a constatat că cel mai popular proiect a strâns doar 354 de susținători, în timp ce ideea care închide lista câștigătorilor are mai puține voturi decât elevi dintr-o clasă: 15.

Semafor pentru Horia 

La cererea orădenilor, Primăria va trebui să înlocuiască bustul din beton al poetului Petőfi Sándor cu o statuie din bronz și un soclu nou - inițiativa aflată pe primul loc în lista proiectelor câștigătoare, să monteze un semafor cu temporizare pe Calea Aradului, la trecerea de pietoni unde, în luna iunie, Horia Chiva, un băiețel de 12 ani din Oradea, a fost lovit mortal de o mașină (223 de voturi) și să amenajeze o cădere de apă, cu rol decorativ, pe podul Sfântul Ladislau (157).

Lista continuă cu proiectul care vizează marcarea colorată a intersecțiilor pistelor pentru bicicliști cu străzi și trotuare (154 de voturi), montarea de cișmele cu apă potabilă în parcuri și spații pietonale (82 de voturi), amenajarea unei treceri de pietoni la Liceul Lorantffy Zsuzsanna (82 de voturi) și realizarea de picturi murale pe picioarele podului rutier de la intrarea dinspre Sânmartin (80 de voturi).

Primăria va mai finanța și amenajarea unor instalații de tip „păianjen” pentru cățărare în parcuri (75 de voturi), crearea unui spațiu muzical în Parcul Libertății, unde copiii să poată cânta la diferite instrumente (68), amenajarea unui sens unic pe un tronson al Căii Adevărului (67), achiziția a două aparate care să furnizeze informații despre evenimentele din Oradea (57), amenajarea unui loc de joacă cu echipamente care să suscite interesul copiilor pentru știință (40) și plantarea de păduri urbane (32).

Primăria, corigentă la promovare

Cu și mai puține voturi, au câștigat finanțare inițiativele care prevăd amenajarea de treceri de pietoni denivelate și iluminate în Oradea (30), plantarea de coridoare umbrite pentru pietoni prin oraș (22), crearea unei piste de tip „pump track” în parcul Ghioceilor (22) și extinderea echipamentelor de fitness în parcuri (15 voturi).

Edilii încă nu au tras concluzii după această ediție a bugetării participative, dar spun că ceva trebuie făcut. „Probabil că ar trebui să facem publicitate din timp acestei campanii. Inițiativele sunt interesante, merită promovate”, zice Dragoș, recunoscând, indirect, că Primăria nu s-a sinchisit prea tare să promoveze campania.

Municipalitatea ar putea și să devanseze calendarul programului, astfel încât să nu-i mai cheme la vot pe orădeni în decembrie, când majoritatea sunt cu mintea la sărbători și la cadouri. După cum se vede, nu la „darurile” pentru orașul lor...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Pentru ediția de anul viitor ... bla-bla-bla, de Marcel Dragoș.
Pentru anul viitor, viceprimare, pregătește-te să aduci bani de acasă.
Postat 30 Decembrie 2023, 21:53 de KP
Orădenii sunt cârcotași zice Bihoreanul.
Pe banii lor au tot dreptul. Orădenii au dreptul chiar și să-i arunce din primărie pe edilii care își bat joc de banii contribuabililor, sume imense pe care le-au risipit și prăduit doar pentru imagine.
Postat 30 Decembrie 2023, 21:50 de KP
@1
Atat puteti, atat faceti. Vai de capul vostru de irredentisti fascisti.
Postat 30 Decembrie 2023, 21:36 de Riviera
Nu orădenii, toți romanii
O națiune de specialiști la stat cu mâna-n cwr, plini de critici și idei pe orice lucru făcut de altu'. Cei mai ocosi din galaxie vai mama lor!
Postat 30 Decembrie 2023, 19:29 de 1
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON