Bătălia pentru moara Emilia

Moara Emilia, bătrâna clădire în care la începutul secolului trecut se măcinau grâne pentru Imperiul Austro-Ungar, uitată zeci de ani atât de orădenii de rând, cât şi de autorităţi, a devenit brusc un subiect de actualitate. Devenită proprietate privată în 2000, pentru că nici Primăria nu o mai dorea, a trezit acum, brusc grija ONG-urilor şi a autorităţilor culturale.

Culmea, asta se întâmplă după ce proprietarul a anunţat că vrea să demoleze clădirea care nu-i foloseşte la nimic. Acum, specialiştii în cultură susţin că imobilul trebuie să devină monument istoric. De parcă până acum nimeni nu s-ar fi lovit de ruina din centrul oraşului...

Grâne pentru Imperiu

Moara Emilia, situată pe strada Mihail Kogălniceanu, a devenit subiect de presă săptămâna trecută, când liderul Asociaţiei Tinerilor Maghiari, Csomortanyi Istvan (foto), l-a acuzat public pe proprietarul clădirii, pesedistul Ovidiu Copil, că o demolează ilegal.

"Deşi este în procedură de clasare a monumentelor, moara a început să fie demolată din primăvară. Totul se desfăşoară în centrul oraşului, sub ochii tuturor, fără autorizaţie", spune Csomortanyi, precizând că grija lui nu are alt substrat decât de cel de a proteja patrimoniul Oradiei.

Funcţională din 1884, moara Emilia i-a aparţinut lui Jakab Weinberger, un evreu maghiarizat. Potrivit volumului "Contribuţii la o istorie a industriei de fabrică la Oradea în perioada 1848-1948", scris de muzeologul Ronald Hochhauser, moara producea anual 5.000 de tone de grâne măcinate, care se vindeau în vestul Imperiului Austro-Ungar şi în Franţa.

Planuri multe, niciun rezultat

După naţionalizare, moara şi-a pierdut din importanţă, iar în final s-a închis. În anii '60 mai existau utilaje, dar au fost casate şi distruse, iar clădirea folosită doar ca depozit. În anul 2000, Primăria Oradea a scos clădirea la vânzare, ea fiind cumpărată de afaceristul Ovidiu Copil, în prezent lider al consilierilor judeţeni PSD şi director al hotelului Ceres din Băile 1 Mai.

"Am cumpărat-o având o mulţime de planuri, dat fiind că e în centrul municipiului", zice Copil (foto), care n-a reuşit însă să-şi pună în aplicare niciunul din ele. Asta pentru că, spune el, n-a avut banii necesari pentru investiţii. Aşa că a decis să o demoleze. "În martie, am cerut aviz pentru demolare. Ţiganii oricum furaseră tot ce puteau din interior şi zidurile stau să cadă în capul trecătorilor".

În stand-by

Când a cerut avizul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu, Copil a avut o surpriză. "Moara Emilia nu se afla pe lista monumentelor protejate, dar e în centrul istoric. Aşa că e necesar avizul Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice de la Cluj Napoca. Comisia însă nu l-a dat, cerând demararea procedurii de clasare, adică de includere pe lista monumentelor", explică şeful Direcţiei de Cultură, Lucian Silaghi.

În luna mai, Direcţia a început procedura, care presupune realizarea de expertize tehnice ce trebuie prezentate Ministerului Culturii. Acesta va decide, în final, dacă imobilul trebuie sau nu protejat. Cât timp procedura e în desfăşurare, are însă statut de monument, deci nu poate fi demolat.

Proprietarul susţine că el n-a intervenit asupra clădirii. Chiar dacă în curtea ei sunt în permanenţă utilaje de construcţii, Copil zice că acestea sunt doar garate, întrucât a închiriat curtea unei firme de profil. Varianta sa e susţinută şi de Inspectoratul de Stat în Construcţii. "Am făcut un control acum aproximativ trei luni şi am constatat că nu s-au făcut niciun fel de lucrări de demolare. Însă clădirea e în real pericol de prăbuşire, aşa că am atenţionat Direcţia de Cultură să urgenteze procedurile", arată inspectorul în construcţii Lucian Chindlea.

În balanţă

Procedurile n-au fost însă urgentate, ba Silaghi chiar recunoaşte că din luna mai nu s-a făcut mare lucru. Această lentoare, alături de interesul faţă de moară apărut abia când proprietarul a anunţat că vrea s-o demoleze, a născut speculaţii. Zeci de ani, niciun specialist n-a fost interesat de protejarea ei, ceea ce duce la gândul că există persoane interesate direct de clădire sau de terenul de sub ea, foarte valoros dată fiind situarea lui.

Împiedicarea proprietarului de a o demola poate fi şi o formă de a-l determina să vândă, numai să nu rămână stăpân pe un monument istoric, pe care nu şi-l doreşte. "Eu am cumpărat o clădire, nu un monument", zice Copil.

Care va fi deznodământul e greu de ghicit. Până una-alta, soarta fostei mori poate fi oricare, între a fi protejată ori a fi făcută una cu pământul. Abia apoi va fi clar cine şi de ce şi-o doreşte atât de mult...