URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
19 Octombrie 2018, 13:00

Barbarie în centrul Oradiei: Pianina din Parcul Libertăţii a fost vandalizată! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pianina din Parcul Libertăţii, amplasată acolo de florarul Marius Sabău, a fost vandalizată, fiind complet inutilizabilă. Un vandal i-a rupt toate cele 83 de ciocane care loveau corzile pianinei pentru a produce sunete.

"S-a întâmplat în noaptea de miercuri spre joi. Eu eram la Budapesta după flori şi m-a sunat un prieten să-mi spună că sunt rupte toate ciocanele pianinei. Sunt nişte ciocane fine puse pe câte un beţișor din bambus, care lovesc corzile când cineva apasă pe clape. Sunt foarte dezamăgit de ce s-a întâmplat", a povestit, vineri, pentru BIHOREANUL Marius Sabău.

Proprietarul celebrei florării din Parcul Libertăţii a decis să nu facă plângere la Poliţie. "Pentru ce să fac? Am mai făcut reclamaţii de genul şi nu s-a îndreptat nimic", spune acesta.

Pianina, adusă din Suedia, urmează să fie reparată. "L-am sunat pe Gheorghe Crişan, cel care a şi găsit-o în Suedia şi se ocupa de acordarea ei, şi a spus că o va duce în atelierul său şi o va repara până la primăvară pe cheltuiala lui", a mai spus florarul, care urma să scoată pianina din chioşcul din Parcul Libertăţii săptămâna viitoare pentru a o proteja pe timpul toamnei şi iernii.

Gestul vandalului i-a nemulţumit şi pe orădeni, care au scris despre întâmplare pe Facebook. "O mulţime de cunoscători care nu îşi permit să aibă propriul pian acasă ne-au delectat în plimbările noastre prin parc. Nu puţini sunt tinerii care au început a lua lecţii de pian după ce, prima oară în viaţă, au atins clapele pianului din parc. Ticăloşia şi micimea umană există şi printre noi şi s-a manifestat azi prin vandalizarea pianului", a scris unul dintre ei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
colonelul are spate!
Dar normal ca nu are nimeni curaj sa il dea afara din PMOBde 2-3 ani! Omul e frate mason cu cu sefu' (nu bolojan!). Si impart banii din contractele grase de IT si de securitate aparute de cand echipa Rosie Palladi au intrat in primarie. Asta inca vreo 3-4 luni pana incep citatiile la DNA pt plangerile primite de DNA pe parcursul intregului an! Apoi... vom vedea. Poate vor face strategia securitatii la Penitenciarul Oradea! Sau Satu Mare! Sau alte penitenciare din zona unde sunt cazati condamnatii pentru coruptie, trafic de influenta si deturnare de fonduri. ;)
Postat 19 Octombrie 2018, 23:24 de QpqDornq
Proprietarul celebrei florării din Parcul Libertăţii a decis să nu facă plângere la Poliţie
Corect.Ce treaba are politia cu pianul. Trebuie sa faca o plingere la primarie,care a instalat un sistem de supraveghere cu 360 camere de inalta rezolutie, investind 2.2mil lei. Citez din articolul bihoreanului :"Bugetul local va investi 2,2 milioane lei într-un sistem de supraveghere cu 360 de camere video cu o înaltă rezoluţie. Videocamere vor fi capabile să capteze imagini pe timp de noapte, să facă "zoom" asupra zonelor periculoase, să înregistreze valorile de trafic, să citească în timp real numere de înmatriculare ale maşinilor şi să semnaleze eventualele acte de violenţă pentru o intervenţie promptă a agenţilor de Poliţie.Sistemul se compune din servere de procesare şi analiză semnal video, recorder video de reţea cu hard disk-uri pentru stocare, video wall şi cinci posturi individuale de lucru cu două monitoare" Articol complet aici:www.ebihoreanul.ro/stiri/ultima-or-31-48/te-vad-primaria-investeste-intr-un-sistem-de-supraveghere-cu-360-videocamere-in-oradea-140603.html
Postat 19 Octombrie 2018, 23:19 de excalibur
primaria nu are un mega sistem penteu care a bugetat anul acesta 800,000 euro??? Plus salariul Colonelului Rosie, seful securitatii Municipiului Oradea!!
Cum??? Camerele Colonelului Rosie, seful Securitatii Municipiului Oradea, pus de Primarie sef peste tot ce e securitate in Oradra, adica monitorizarea video o populatiei, Politie Locala si Politie Municipala cu un venit lunar de 14.500 lei per luna bani de la contribuabili NU AU FUNCTIONAT??? Pe banii care ii dam la Rosie pe un an de sef al securitatii instalam camere in tot judetul, nu numai in Oradea! Camere functionale, nu ca cele de pe podul de langa florarie pe care le-a instalat Rosie cand era seful STS Bihor. Vai de capul nostru ce gandire strategica avem!
Postat 19 Octombrie 2018, 23:18 de QpqDornq
Rebuturi umane...
Padurea si uscaturile din ea.
Postat 19 Octombrie 2018, 20:43 de Alcor
Bădăranii lui Bolojan ...
... au confundat pianina și locul ei, cu zonele în care se vrea expropierea unor contribuabili !?!
Postat 19 Octombrie 2018, 20:42 de CrisDumi
Inimosi acesti oameni, fac cinste orasului...
Acum un an am fost martor la o intamplare tot in preajma chiscului de flori. Cineva (probabil tot ei) adusese niste jucarii mai mari de plastic, printre care o bicicleta din acelea pentru copii de 2 ani. Jucariile erau folosite de copii care treceau pe acolo. La un moment dat vad cum iese cineva in viteza din florarie si striga dupa o tiganca de 35 ani care luase bicicleta si pleca cu ea. Civilizatie cu acesti oameni nu se poate face, din pacate situatia e aceeasi peste tot in Europa.
Postat 19 Octombrie 2018, 18:55 de ionel82
Un alt brav, viteaz, puternic, concetatean
Ei, uite, pt asemenea specimene ar trebui sa avem un "medic legist", cu pregatirea sauditului care l-a "operat" pe viu pe Jamal Khashoggi. @Traian: polutia locala e ocupata sa amendeze batranicile care hranesc porumbei, pisici sau caini pe strada. Nu mai e timp si pentru prostii de felul asta, furturi, vandalizari, talharii, violuri.
Postat 19 Octombrie 2018, 18:47 de Kid
poate si politia locala ar trebui sa spuna ceva...
daca exista...
Postat 19 Octombrie 2018, 13:22 de Traian
urât
poate niste camere video ar rezolva multe probleme
Postat 19 Octombrie 2018, 13:12 de saruman
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON