URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
23 Octombrie 2019, 16:33

Au început înscrierile pentru expozanţi la Târgul de Crăciun din Oradea, ediţia 2019

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea), cu sprijinul Primăriei Oradea, organizează în perioada 29 noiembrie - 26 decembrie 2019 o nouă ediţie a Târgului de Crăciun Oradea. 

Piaţa Unirii va îmbrăca haine de sărbătoare şi într-o atmosferă de poveste ne vom bucura de concerte în aer liber, tradiţii şi colinde, distracţie pentru copii mari şi mici, decoraţiuni, cadouri şi mii de luminiţe fermecate. 

Pregătirile sunt în toi, aşa că începând cu data de 23.10.2019, cei care doresc să participe în calitate de comercianţi la Târgul de Crăciun Oradea 2019 se pot înscrie online pe https://targuldecraciunoradea.ro/. 

Căutăm producători de bunătăţi tradiţionale, dulciuri sau alte specialităţi, meşteri populari, artizani de suveniruri şi articole specifice sărbătorilor de iarnă, care să ni se alăture în Piaţa Unirii în perioada 29.11 - 26.12.2019. Perioada de înscrieri este 23 octombrie - 15 noiembrie 2019 (ora 12:00). Formularul de înscriere este disponibil la următorul link: https://targuldecraciunoradea.ro/.

Pentru a depune o cerere de participare, doritorii trebuie să urmeze toţi paşii din formularul de înscriere disponibil online, respectiv să completeze toate informaţiile solicitate în câmpurile dedicate (denumire companie şi informaţii cu privire la persoana de contact, etc.), să încarce documentele solicitate în formularul de înscriere şi să furnizeze informaţii cu privire la tipul de amplasament vizat şi puterea instalată necesară funcţionării. 

Sunt disponibile:
-    36 (treizeci şi şase) de căsuţe din lemn pentru agenţi economici din sectoarele alimentar şi non-alimentar; 
-    12 (doisprezece) locaţii pentru amplasamente de tip construcţie proprie food-truck; 
-    2 (două) locaţii pentru cozonac secuiesc.

ELEMENTE DE PREŢ

1. Preţul de ocupare a domeniului public pentru activităţile comerciale desfăşurate în căsuţe:
- 75 lei +TVA/căsuţă/zi (producătorii şi meşterii care deţin autorizaţii conform legii beneficiază de o reducere de 30% din tarife).
- Taxa de instalare: 400 lei + T.V.A./căsuţă. Taxa nu acoperă consumul de utilităţi. 
- Garanţie: 1.000 lei/căsuţă.

În cazul în care vor exista mai multe solicitări pentru acelaşi amplasament (căsuţă), departajarea se va face prin licitaţie. Pasul de licitaţie este de 1 leu/pas. Preţul licitat va fi cel puţin egal cu preţul de pornire a licitaţiei + primul pas. 

2. Pentru comercianţii cu amplasament de tip construcţie proprie se va aplica taxarea pe baza de comision din vânzări după cum urmează:
- Comision de 16% din totalul vânzărilor fără tva (vânzări propriu-zise şi prestări de servicii) realizate de către colaborator în cadrul evenimentului, comision la care se adaugă tva în cotă de 19%. Astfel, comisionul cuvenit organizatorului se va calcula după cum urmează: [ (z x 16%) + 19%] unde z = totalul vânzărilor fără tva.
- Taxa de instalare: 1.680 lei + T.V.A. Taxa acoperă racordul la utilităţi şi consumul de utilităţi pe perioada Târgului de Crăciun Oradea 2019.

ÎN CE CONSTĂ PROCEDURA DE ATRIBUIRE 

Etapa I – Depunerea solicitărilor de participare, prin intermediul formularului online, în perioada 23 octombrie – 15 noiembrie 2019.
Etapa II – Centralizarea ofertelor şi stabilirea ofertanţilor calificaţi. În situaţia în care un ofertant nu îndeplineşte una sau mai multe dintre cerinţele din Regulamentul de participare sau nu a prezentat unul sau mai multe documente solicitate în formularul de înscriere, Comisia de evaluare va declara ofertantul ca fiind necalificat.
Etapa III – Atribuirea căsuţelor se va face prin selectarea poziţiei dorite de către solicitant din categoria specifică produselor comercializate. Amplasamentele sunt catalogate pe baza categoriei de produs, categoriile fiind patru la număr. Fiecare categorie este marcată cu o culoare specifică, iar poziţiile din cele patru categorii sunt numerotate individual. Toate aceste elemente sunt reprezentate clar pe planul de amplasare al evenimentului, în Regulamentul de participare. 
Exemplu practic: Dacă pentru căsuţa nr. 1 din categoria ALIMENTE va exista o singură solicitare de la unul din ofertanţii calificaţi, acesta va fi atribuită la preţul 75 lei +TVA /căsuţă/zi, după care se va trece la atribuirea căsuţei cu nr. 2. În schimb, dacă pentru căsuţa cu nr. 1 vor fi mai multe solicitări, se va face o licitaţie cu strigare. Pasul de licitaţie este de 1 leu/pas. Preţul licitat va fi cel puţin egal cu preţul de pornire a licitaţiei (75 lei +TVA /căsuţă/zi) + primul pas.
Etapa IV – Instalare şi montaj.
Etapa V – Desfăşurarea Târgului de Crăciun, 29 noiembrie - 26 decembrie 2019.
Etapa VI – Demontare şi curăţenie în spaţiu, începând cu data de 27 decembrie 2019.


Ne găsiţi online:
Facebook: https://www.facebook.com/targuldecraciunoradea/
Eveniment dedicat: https://www.facebook.com/events/399347887426989/
Instagram: https://www.instagram.com/oradeatargdecraciun/.
E-mail: turism@oradea.ro

Târgul de Crăciun din Oradea 2019 este organizat de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei municipiului Oradea şi se desfăşoară în Piaţa Unirii, în perioada 29 Noiembrie - 26 Decembrie. 

Visit Oradea

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON