URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 27 IULIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
E clar că s-a dereglat grav clima și, chiar dacă de acum înainte vom fi cuminți și nu vom mai atenta la stratul de ozon, nu vom mai polua planeta, nu vom mai împuți aerul cu noxele de la automobile, tot va mai fi nevoie de jumătate de secol pentru ca temperatura planetei să scadă.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Plicticoasa campanie electorală s-a animat abia pe final, când am avut parte și de o adevărată „lovitură de imagine”, amintind de marile dezvăluiri ce făceau „deliciul” confruntărilor politice din anii 90. Prefectului liberal Dumitru Țiplea i-a fost „extras”, din debaraua în care-l credea bine ascuns, un schelet încă urât mirositor, datând din perioada studenției...
Zic şi eu
Adrian Cris
Dacă are de returnat un credit modic, luat, să zicem, pentru o mașină, dar i se ivește șansa să cumpere și o casă la doar a șasea parte din preț, iar pentru această achiziție ar fi nevoie să contracteze încă un împrumut, sunt convins că aproape niciun om cu capul pe umeri nu ar sta mult pe gânduri, ci ar profita de posibilitatea să aibă și casa. Cu atât mai mult cu cât, repet, ar fi la nici 17% din prețul real.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că aducerea antrenorului Gustavo Aragolaza și preparatorului Maurizio Miele la FC Bihor este o mișcare strategică bună? Că va da roade?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În ultimele săptămâni, atenția publică a fost îndreptată spre reglementarea testelor rapide antidrog utilizate de Poliția Rutieră. După multe bâlbe ale guvernanților, printr-o nouă OUG s-a stabilit că permisele retrase vor fi restituite titularilor dacă în termen de 72 de ore nu sosesc rezultatele testelor efectuate la medicina legală.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
După stabilirea diagnosticului de diabet de tip 2, medicul va elabora o strategie terapeutică în concordanță cu existența factorilor de risc existenți (în principal cardiovasculari și renali), de obiceiurile alimentare și de modul de viață al pacientului. De asemenea, medicul va prescrie și unele măsuri igienico-dietetice de tratament constând într-un regim alimentar echilibrat și o activitate fizică regulată. Aceste măsuri sunt de multe ori primordiale pentru ameliorarea echilibrului glicemiei.
28 Ianuarie 2024, 16:58

Atelier inedit la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Cei mici vor învăța cum să ajute păsările să treacă cu bine peste iarnă

Atelier inedit la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Cei mici vor învăța cum să ajute păsările să treacă cu bine peste iarnă Sursa foto: Bogdan Popa Photography / Facebook
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Muzeul Ţării Crişurilor găzduieşte în perioada 6-8 februarie atelierul de educaţie muzeală denumit "Cum să ajutăm păsările iarna?", dedicat copiilor. Cei mici vor învăţa cum pot ajuta zburătoarele să treacă cu bine peste sezonul rece.

Activităţile vor avea loc între orele 10:00 - 12:00, la sediul instituţiei, şi se adresează copiilor din clasele primare. 

Programul atelierului include discuţii interactive despre speciile de păsări care iernează în România, modalităţi de hrănire pentru a le asigura supravieţuirea în timpul iernii şi activităţi practice, cum ar fi confecţionarea de hrănitoare.

Un aspect interesant al atelierului este faptul că hrănitoarele pentru păsări, realizate în cadrul activităţii practice, vor putea fi luate acasă de către copii. Aceştia sunt încurajaţi să amplaseze hrănitoarele în diverse locuri, precum parcuri sau curţile proprii, pentru a oferi ajutor păsărilor din jur.

Pentru a participa, părinţii sunt invitaţi să îşi înscrie copiii prin programare la numărul de telefon 0259/706101, până la data de 5 februarie 2024. Programările sunt disponibile de luni până vineri, între orele 08:30 şi 15:30. 

Taxa de participare este de 20 lei şi include şi o vizită la Secţia de Ştiinţe ale Naturii, dar fără ghid. 

Activităţile sunt susţinute de muzeografii Adina Pop şi Gabriela Lobonţ, iar organizatori ai atelierului sunt Muzeul Ţării Crişurilor – Complex Muzeal, Consiliul Judeţean Bihor şi Primăria Municipiului Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5785 RON
  • 1 EUR = 4.969 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON