URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
27 August 2024, 10:45

Accident în Biharia: O mașină a intrat într-un cap de pod. UPDATE: Două persoane internate, una în stare gravă

Accident în Biharia: O mașină a intrat într-un cap de pod. UPDATE: Două persoane internate, una în stare gravă sursa: INFO TRAFIC - BIHOR
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un grav accident s-a petrecut marți, înainte de zorii zilei, în Biharia, unde un șofer de 38 de ani a pierdut controlul mașinii, a intrat pe contrasens și apoi a lovit un cap de pod, iar în urma impactului puternic două persoane au ajuns la spital. Una dintre ele, un tânăr de 28 de ani, a ajuns la spital în stare gravă și a fost dus direct în blocul operator. 

Știrea inițială:

„La data de 27 august a.c., la ora 04.35, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au fost sesizați, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112 că, pe D.N.19, în localitatea Biharia, județul Bihor, s-a produs un accident rutier”, se arată într-o informare trimisă de comisarul șef Alina Fărcuța, de la IPJ Bihor. 

Aceasta precizează că, din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri, „s-a constatat că, un bărbat de 38 de ani, din comuna Cherechiu, județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 19, înspre localitatea Satu Nou, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație, ar fi părăsit partea carosabilă pe partea stângă a sensului său de deplasare, iar apoi ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod din dreptul unui imobilul din localitatea Biharia”.

Poliția Bihor transmite că, în urma accidentului rutier, un bărbat de 28 de ani, din comuna Cherechiu, pasager în autoturism, „a suferit multiple leziuni” și a fost transportat la spital, iar o femeie de 28 de ani a fost și ea rănită, fiind dusă la spital. 

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene continuă cercetările sub supravegherea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei și împrejurărilor producerii accidentului rutier.

UPDATE: Un bărbat, în stare gravă

Potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor, în accident au fost rănite în total patru persoane, doi bărbați și două femei. 

Dintre victime, un bărbat și o femeie, ambii de 28 de ani, au necesitat internarea, el fiind în stare gravă. 

„Un bărbat se afla în stare gravă. A fost dus direct în blocul operator pentru că era instabil hemodinamic, cu leziuni multiple la nivelul organelor interne, pe lângă fracturi și alte leziuni la nivelul membrelor. De asemenea, o femeie a rămas internată cu traumatism la nivelul feței”, a precizat, pentru BIHOREANUL, dr. Hadrian Borcea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON