URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 12 MAI 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La nivel de Oradea şi Bihor, aşa cum arată marile proiecte de investiţii, este evident că în doi-trei ani vom avea o infrastructură aeroportuară, feroviară şi rutieră absolut rezonabilă. La fel e şi cu spitalele şi şcolile, care, după ani buni de investiţii, încep să ofere condiţii mai mult decât decente.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Pe 9 iunie, românii îşi vor alege nu doar primarii, ci şi eurodeputaţii. Suntem tentaţi să ignorăm importanţa scrutinului european, deşi afacerile europene sunt de fapt afaceri interne, ale noastre. Ne privesc direct, căci şi noi putem hotărî cum sunt gestionate, trimiţând în PE 33 de reprezentanţi şi având un comisar în executivul Uniunii.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Partidele și-au depus candidaturile pentru alegerile locale. Ce vă doriți de la viitorul primar și viitoarea administrație a Oradiei?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 29 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare o lege care modifică Codul rutier și are o istorie interesantă. Legea va intra în scurt timp în vigoare și va permite deținătorilor de permis categoria B (valabil pentru autoturisme) să conducă și motociclete, în anumite condiții.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
07 Martie 2024, 21:24

Accident grav în Bihor: Șoferul unui autoturism a murit după impactul cu un TIR

Accident grav în Bihor: Șoferul unui autoturism a murit după impactul cu un TIR foto: Facebook / Grupul INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA / David Ardelean
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un nou accident grav s-a produs joi seară pe DN 19E, în Bihor. Șoferul unui autoturism a intrat în stop cardio respirator, după ce mașina pe care o conducea s-a lovit de un TIR.

Accidentul a fost sesizat la 112 la ora 20. „Pe  D.N.19/E, la intersecție cu D.N.1/P, la ieșirea din localitatea Fegernic înspre localitatea Sărsig, județul Bihor, în împrejurări care urmează a fi stabilite din cercetări, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate două autovehicule, respectiv un autoturism și un autotren cu semiremorcă.

În urma impactului, conducătorul autoturismului a suferit diverse leziuni, în prezent efectuându-i-se manevre de resuscitare de către personalul medical, la fața locului”, a anunțat joi seară agentul șef Alin Laza, ofițer de relații cu presa la Poliția Bihor.

La ora publicării acestei știri, traficul în zonă este blocat.

Polițiștii rutieri urmează să efectueze cercetarea la fața locului, pentru stabilirea cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier, a mai transmis reprezentantul Poliției.

UPDATE, ora 21.40: Șoferul a murit

„Din nefericire, în ciuda manevrelor de resuscitare efectuate de personalul medical, a fost declarat decesul conducătorului autoturismului (un bărbat de 42 de ani, din municipiul Oradea, județul Bihor) la fața locului”, a anunțat reprezentantul Poliției.

Traficul în zona producerii accidentului este în continuare blocat.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6364 RON
  • 1 EUR = 4.9753 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON