URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 30 SEPTEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Și a venit ziua meciului cel mare. Așa cum era de așteptat, bihorenilor le-au tremurat picioarele în meciul cu băieții antrenați de Gigi Becali. Pe undeva, este explicabil. După ce joci derby-ul cu Șomcuta Mare, unde, la ei acasă, meciul întârzie o jumătate de oră pentru a putea scoate gâștele de pe gazon, când după meciul cu FCSB te așteaptă acasă un examen greu cu băieții din Periam, sigur că nu dai totul pentru o competiție totuși secundară, precum Cupa României...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Nu pot boci soarta celor avuți - fie patroni ori manageri de firme, fie inși cu ocupații incerte - care, în baza măsurilor fiscale pregătite de Guvern, ar urma să plătească de anul viitor impozite în plus pentru așa numitele bunuri de lux. Nu cred că ar fi socialism ca proprietarii unor mașini de peste 75.000 euro ori de case în valoare de peste 500.000 euro să achite pentru ele un impozit suplimentar de 0,3% - 0,5%...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunt eficiente soluțiile de trafic adoptate în zona centrală de Primăria Oradea pentru începerea școlii, în contextul șantierelor?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 septembrie 2023 Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre importantă, obligatorie și corectă, prin care a stabilit că o plângere contravențională poate fi completată și în fața judecătorului până la primul termen de judecată.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Se cunosc circa 3.500 de specii de şerpi, din care mai puţin de o zecime sunt specii veninoase. La noi, singurul şarpe veninos este vipera cu corn, a cărei muşcătură este gravă şi se recunoaşte după cele două urme lăsate de colţii şarpelui şi care la scurt timp sunt înconjurate de o coroană de mici vezicule.
09 Decembrie 2015, 18:28

24 milioane euro! Primăria Oradea va construi în Episcopia Bihor un terminal feroviar-rutier

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aleşii orădenilor au aprobat, miercuri, în unanimitate şi fără comentarii, indicatorii tehnico-economici ai proiectului "Dezvoltarea unui centru intermodal cu facilitate de acces la transportul rutier şi feroviar în zona Gării CFR din Episcopia Bihor", în urma realizării unui studiu de fezabilitate în acest sens.

"Oradea este un centru logistic foarte important pentru România, în partea de vest a ţării, iar cea mai mare parte a exporturilor României pleacă spre Uniunea Europeană. Este deci nevoie de un centru logistic important şi acest terminal intermodal rutier-feroviar rezolvă această problemă pentru anii următori", a declarat primarul Ilie Bolojan, miercuri, într-o conferinţă de presă premergătoare şedinţei de Consiliu Local de miercuri.

În zona gării CFR din Episcopia Bihor se vor realiza, aşadar, trei linii de căi ferate cu platforme betonate de încărcare-descărcare a mărfii, spaţii de depozitare pentru mărfuri, locuri de parcare pentru tiruri, clădiri administrative şi o zonă de servicii pentru agenţii economici.

Tot în cadrul proiectului, de-a lungul zonei industriale de la ieşirea din Oradea spre Sîntion se vor amenaja, pe ambele părţi ale Şoselei Borşului, benzi de colectare a traficului greu, iar deasupra sensului giratoriu de la intrarea în parcul industrial Eurobusiness va fi amenajat un pasaj suprateran, după modelul celor de la ieşirea din oraş spre Arad, Beiuş şi Aleşd.

Terminalul intermodal propus de Primăria Oradea urmează să fie realizat pe terenurile din perimetrul Direcţiei Antifraudă, pentru care Ministerul Finanţelor, prin ANAF, şi-a dat acordul să le cedeze pentru a fi trecute în domeniul public al municipalităţii. În schimb, parte din clădirile terminalului vor fi puse la dispoziţia ANAF pentru birouri.

De asemenea, consilierii locali au aprobat, miercuri, alocarea sumei de 236.000 lei pentru exproprierea a două suprafeţe de teren din zonă, de peste 21.000 metri pătraţi.

Municipalitatea a obţinut deja banii pentru realizarea documentaţiei tehnico-economice, în valoare de 1,4 milioane lei, din care contribuţia Uniunii Europene este de 1,2 milioane lei, iar cea a Primăriei Oradea de 28.000 lei, toate sumele fiind fără TVA.

Anul viitor, Primăria Oradea vrea să acceseze un alt grant pentru realizarea lucrărilor eşalonate pe 24 de luni. Valoarea totală a investiţiilor, inclusiv în realizarea drumurilor colectoare şi a pasajului rutier, se ridică la peste 24,2 milioane euro cu TVA. Din aceşti bani, pentru terminalul propriu-zis ar urma să fie folosiţi circa 10 milioane euro.

"Până la finalul acestui an ar trebui să finalizăm proiectul tehnic şi, după depunerea acestei documentaţii în vederea finanţării, am putea trece la organizarea procedurii de licitaţie în primele luni ale anului viitor. La final, vom organiza o licitaţie în vederea operării acestui terminal", a mai declarat Ilie Bolojan.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
SPUNE-MI 2
@suporter_oradean : Pentru mine exista dpua posibilitati care au determinat RASUCIREA ! 1. ORDIN DE LA PARTID 2. ............ Desi ar putea fi si o COMBINATA !
Postat 09 Decembrie 2015, 23:03 de TDS
SPUNE-MI 1
@suporter_oradean : Ai scris ce ai scris intr-o exprimare total nefericia incat nici nu stiu exact ce vrei sa afli ?! Dar aceasta problema eu am abandonat-o de ceva vreme ! Eu am insistat in ultimii doi ani pe pleasca oferita de Bolojan si CLO dezvoltatorului care azi a fost inhatat de DNA si pe faptul ca Bolojan NU VREA sa incaseze de la impricinati penalitati de 1.500.000 E ! Toate astea le-a recunoscut BOLOJAN singur ( vezi articolele chiar din BIHOREANUL ) dar au fost reliefate si de Camera de Conturi Bihor ! Chiar nu poti accepta ca nu bat campii si ca iubitul tau BOLOJAN a spus exact la fel la un moment dat ! CE L-A FACUT SA SE RASUCEASCA ? Pe tine la ce te duce gandul ? Pentru mo
Postat 09 Decembrie 2015, 22:59 de TDS
impact tds
Dacă tot ne zici de ceva ani săptămânal de Impact si ce casa Faină ţi-ai fi luat,cu ce sumă ai fost ţepuit,crezi că recuperezi banii pe forum. Nu prea iti iei pastilele. 80.000 de euro ??? domnu arhitect şef
Postat 09 Decembrie 2015, 22:42 de suporter_oradean
NU
@marcell : EU NU FUR EU AM FOST FURAT ! Chiar de catre Impact -ul proaspatului retinut ! Cu complicitatea Primariei Oradea ! E perfect adevarat ca Bolojan nu era atunci primar ! Domnia sa doar a pus capac furtului in 9 septembrie 2013 ! Si da , ma bucur ca incepe sa se faca dreptate ...
Postat 09 Decembrie 2015, 21:09 de TDS
Bine Bolo!!!!!
Dom'le Bolo daca ai furat pana acum, fura te rog eu si ceilalti cativa mii de oradeni care apreciaza ce ai realizat in Orădica noastra! Domn TDS te roade ca nu poti fura tu cat fura el? Tu ai fura si atat!
Postat 09 Decembrie 2015, 21:00 de marcell
Fara legatura cu articolul ci doar cu vesnica mea nemultumire
D-le Ilie Gavril Bolojan , prietenul Dvs. Lucian Mateescu a fost dus cu mandat la DNA ! Nu stiu daca a fost ridicat de la sediul IMPACT sau de acasa .Ma gandesc ca desi speta e alta poate ciripeste si despre Oradea ! PS Am aaflat ca a fost RETINUT ! Tranzactia , Tranzactia !!!!!
Postat 09 Decembrie 2015, 20:50 de TDS
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7214 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON