URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când au venit liberalii la conducerea Oradiei, numai de dezbinare avem parte. Se face un pod nou peste Criș: de ce se face? Și dacă se face, de ce are doar o bandă pe sens? La ce ne trebuie drum expres când pe terenurile alea vegetația creștea liniștită încă de pe vremea lui Ladislau Întemeietorul? Iar se fac pasaje supra și subterane? E scandalos cum se intervine la renovarea parcurilor, nu era mai bine înainte?!
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.

„Parada” cărţilor: Caravana Gaudeamus poposeşte din nou la Oradea, cu reduceri semnificative şi numeroase bestseller-uri

„Parada” cărţilor: Caravana Gaudeamus poposeşte din nou la Oradea, cu reduceri semnificative şi numeroase bestseller-uri CORTUL CU CĂRŢI. Şi anul acesta, târgul itinerant se va ţine într-un pavilion de mari dimensiuni, care va fi amplasat în Piaţa Unirii şi va găzdui peste 50 de standuri
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

După ce a găzduit festivităţi spectaculoase cu sute de soldaţi, tunuri, TAB-uri şi elicoptere, dedicate împlinirii a 100 de ani de la eliberarea de sub regimul bolşevic maghiar, Oradea se pregăteşte să-şi invite locuitorii la un altfel de eveniment, mai liniştit, dar totuşi important.

Este vorba despre Târgul Gaudeamus, care va ajunge pentru a şasea oară în centrul urbei, la început de mai.

A şasea vizită

Caravana Gaudeamus a fost iniţiată în anul 2000 de Radio România, ea făcând parte din Programul Lectura, derulat de postul naţional de radio cu scopul de a promova cărţile. Anul acesta, târgul a fost organizat deja în Craiova, între 27 februarie şi 3 martie, şi la Cluj-Napoca, între 17 şi 21 aprilie.

La începutul lunii mai, Radio România va aduce pavilionul expoziţional de circa 800 de metri pătraţi şi la Oradea, aşa cum a făcut-o în ultimii cinci ani. Cea de-a şasea ediţie va avea loc între 8 şi 12 mai, în Piaţa Unirii.

Evenimentul va fi organizat cu sprijinul Primăriei Oradea, prin Asociaţia pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (Visit Oradea). "Este singurul oraş din ţară în care autorităţile ne sprijină financiar şi logistic pentru realizarea târgului", spune Connie Chifor, specialist în comunicare pentru Târgul Gaudeamus.

Festin literar 

Autorităţile locale spun că vor continua să susţină acest eveniment tocmai fiindcă promovează lectura. "Caravana Gaudeamus îi îndeamnă pe oameni să cumpere cărţi, un lucru rar întâlnit în era tehnologiei", explică Mihai Jurca (foto), preşedintele APTOR.

Pentru ediţia 2019, organizatorii de la Radio România promit "un adevărat festin literar", la Oradea urmând să fie amenajate 51 de standuri cu cărţi, dar şi cu muzică. "Toate editurile de top din România şi cei mai importanţi distribuitori de carte străină se vor întâlni în pavilionul expoziţional Gaudeamus, amenajat în Piaţa Unirii. Numărul mare al participanţilor şi varietatea domeniilor editoriale abordate sunt garanţia pentru o ofertă bogată şi variată, pentru toate gusturile, vârstele şi preocupările", au transmis aceştia.

Ce mai aduce caravana? Bestseller-urile momentului, în ţară şi peste hotare, importante reduceri de preţuri, inclusiv pentru titluri recente, pachete promoţionale şi serii de autor.

Edituri de top

Între editurile care îşi vor amenaja standuri la Oradea se numără Polirom, RAO, Editura Niculescu, Eikon, Humanitas, Paralela 45, Curtea Veche, ALL, Editura Trei, Fischer International şi Grupul Editorial Corint. De asemenea, vor mai expune Editura Casa, Casa Cărţii, Getmusic.ro şi editura locală Jucării Vorbăreţe, care are în portofoliu cărţi şi jocuri educative pentru copii ce se vând în toată ţara.

Organizatorii pregătesc şi anul acesta o tombolă cu premii pentru cei care vor vizita pavilionul Gaudeamus din centrul Oradiei. De asemenea, şi la această ediţie vor fi premiaţi mai mulţi elevi olimpici din judeţ. În cadrul evenimentului vor avea loc şi lansări de carte, însă acestea vor fi anunţate la începutul lunii mai.

Târgul va fi deschis în Oradea de miercuri, 8 mai, până duminică, 12 mai. Standurile vor putea fi vizitate de miercuri până sâmbătă între orele 10 şi 20, iar duminică între orele 10 şi 15. Ediţia de anul trecut a avut peste 18.000 de vizitatori, semn că orădenilor le plac nu doar festivalurile, ci şi cărţile. Rămâne de văzut dacă şi-au păstrat "năravul"...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON