URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 29 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La fel cum creștinii ortodocși scot anual moaștele sfintei Paraschiva la Iași, tot așa, la patru ani, în perioada electorală, liberalii apelează la moaștele prorocului Ilie, mai exact Ilie Bolajan, ca să întărească credința în activul de partid.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 18 aprilie 2024 a fost publicată în Monitorul Oficial și urmează să intre în vigoare în 10 zile de la publicare o lege care modifică condițiile în care se pot organiza jocuri de noroc în România. Legea nouă instituie restricții severe și sancțiuni contravenționale foarte mari pentru nerespectarea prevederilor legale.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
19 Iulie 2015, 14:20

Oradea ieri, Oradea azi: Cutremurătoarea poveste a micuţei evreice Eva Heyman

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1944. Jurnalul morţii

"Dumnezeule, aşa-i că a fost o simplă întâmplare? Tu n-ai fost atent când au ucis-o pe Marta, dar de noi vei avea grijă, nu-i aşa?". Cu aceste cuvinte, orădeanca Eva Heyman, o evreică ucisă la Auschwitz la doar 13 ani, se ruga să nu împărtăşească soarta celei mai bune prietene, omorâte în lagăr. Informaţiile apar într-un jurnal scris de copilă în perioada 13 februarie - 30 mai 1944, o mărturie cutremurătoare despre coşmarul evreilor orădeni. Eva şi familia ei au ajuns în ghetoul orădean, un "model" din cauza terorii, pe 5 mai. "Sunt prea mică să pot descrie ce-am simţit...", a scris fetiţa, surprinzând îndemnurile rasiale, confiscarea averilor şi umilirea evreilor. "În 7 camere locuim 84 de oameni, iar holul şi coridorul sunt şi ele pardosite cu saltele... Seara am vrut să aprindem lumina electrică, dar am fost deconectaţi: evreilor nu li se cuvine lumina electrică", scria fetiţa. În ultimele zile petrecute în ghetou, Eva repeta mereu că nu vrea să moară. "Micul meu jurnal, nu vreau să mor, eu vreau să trăiesc, chiar dacă din întreg sectorul numai eu aş putea rămâne aici. Aş aştepta sfârşitul războiului într-o pivniţă sau într-un pod. În orice gaură"...

2015. În memoria copiilor căzuţi

Jurnalul a fost scos pe furiş din ghetoul din Oradea cu ajutorul Mariskăi, bucătăreasa creştină a familiei. Ea l-a şi predat, în 1945, mamei fetiţei, care a supravieţuit. În iunie 1944, Eva a fost deportată cu trenul la Auschwitz, unde a murit gazată în 17 octombrie 1944. În memoria sa, la solicitarea Asociaţiei Tikvah, Consiliul Local şi-a dat acordul pentru amplasarea unei statui în Parcul Bălcescu. Realizat de artista britanică Flor Kent, care a mai creat şi alte sculpturi reprezentând evrei, monumentul o va surprinde pe fetiţă în mărime naturală, împreună cu jurnalul, şi va fi compus "dintr-un soclu pe post de bancă, de formă prismatică, realizat din calcar, respectiv o statuie monobloc turnată din bronz". "Statuia va avea numele Evei Heyman, dar va fi dedicată miilor de copii şi tineri care au fost deportaţi, în 1944, din Oradea. Locul amplasării lui nu a fost ales întâmplător, căci trenurile au plecat din actualul Parc Bălcescu", a declarat Emilia Teszler, preşedinta Asociaţiei Tikvah. BIHOREANUL a propus şi ca cel mai nou pod peste Criş, din zona Dragoş Vodă, să poarte numele Evei, nu Prezan, în numele comunităţii evreieşti care a dat strălucire acestui oraş.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
vasyion
Holocaustul în România denumește prigoana și exterminarea evreilor în teritoriile controlate de statul român în anii 1937-1944, adică de la primele legi anti-evreiești ale guvernului Goga-Cuza și până la lovitura de stat din 23 august 1944. Potrivit istoricului Raul Hilberg, includerea soartei evreilor din teritorii foste românești înainte de 1940, dar care nu se aflau sub control românesc în momentul faptelor, constitue o definiție eronată a Holocaustului în România. Mai precis aceasta privește Evreii care, indiferent de cetățenia lor, au fost fie persecutați sau uciși de agenți ai statului român (sau de particulari precum Legionarii) în teritoriile controlate de acest stat la momentul faptelor (inclusiv și mai ales Transnistria), fie predați Germaniei naziste (cazul Evreilor de cetățenie germană din România și celor de cetățenie sovietică care fugeau de Einsatzgrupe trecând Bugul spre Transnistria).[1] Cuprins [ascunde] 1 Demografie 2 Situația evreilor din România înainte de alianța cu Germania nazistă 3 Situația evreilor în perioada Holocaustului 3.1 Situația evreilor în teritoriile cedate de România 3.2 Situația evreilor în teritoriul rămas sau devenit românesc 3.3 Măcelul de la Odesa 4 Istoriografie și analize 5 Situația evreilor în România după 23 august 1944 6 Bibliografie 7 Vezi și 8 Legături externe 9 Note Demografie[modificare | modificare sursă] Sinagoga mică de la Constanța, în stil romaniot, în paragină în 2010 ; cea mare, în stil germanic, a fost demolată în anii 1980. La recensământul din 1938 apar printre cetățenii români 756.930 de evrei[2]. Conform lucrărilor lui Matatias Carp și Marius Mircu[3], între 1938 și 1941 au pierdut cetățenia română 387.407 evrei, fie că le fusese retrasă de guvernul Goga (circa 120.000 de persoane), fie că deveniseră cetățeni ungari sau sovietici prin cedarea Transilvaniei de nord, Bucovinei de nord, ținutului Herța și Basarabiei (circa 270.000 persoane). În 1940 mai erau cetățeni români 369.523 de evrei. Conform lucrărilor « Commisiei Wiesel »[4], dintre evreii români din 1938, mai ales dintre cei deveniți apatrizi în 1938 și dintre cei Bucovineni sau Basarabeni, acuzați că ar fi susținut Uniunea Sovietică și că s-ar fi dedat la jafuri și cruzimi în dauna populației românești în 1940, au fost exterminați de statul român circa 140.000 (îndeosebi în Transnistria), în timp ce 130.000 au fost exterminați de Ungaria Horthystă în Transilvania de nord, fie direct, fie prin deportare în lagărele germane. În total au fost măcelărite 270.000 persoane (35% din populația evreiască română din 1938) și au devenit sovietice 136.250 (18% din populația evreiască română din 1938)[5]. Dintre cei 356.237 evrei români din 1952[6] (47% din populația evreiască română din 1938), până în 1956 au emigrat spre Palestina, Europa occidentală și America 209.963 persoane, astfel că la recensământul din 1956 mai erau 146.274 evrei în România. Emigrația a continuat : în 1970 mai rămăseseră 24.667 evrei, în 1992 doar 9.670 iar în 2002 doar 6.179, dar este posibil ca ei să fie mai numeroși, fără însă să se declare evrei. Majoritatea lăcașurilor de cult ale evreilor au fost abandonate și sunt ruinate. Situația evreilor din România înainte de alianța cu Germania nazistă[modificare | modificare sursă] Sinagoga sefardă din Bucureşti devastată și incendiată în timpul rebeliunii legionare, la 21 ianuarie 1941. Înaintea alianței dintre România și Germania nazistă (octombrie 1940), societatea românească, precum și celelalte societăți europene ale vremii, cuprindea un mare număr de evrei integrați (inclusiv în sferele politică, economică, intelectuală), care nu mai practicau iudaismul decât în marele ocazii (nașteri, bar-mițvá, căsătorii, decese) dar și minorități tradiționaliste religioase trăind separat de restul populațiilor, mai ales în nordul și răsăritul țării (în ștetle rurale sau ghetouri urbane, cuvântul de origine italiană ghetto provenind de altfel din evraica גטו ghet, adică "separat"). Ca în restul Europei vremii, opinia publică era traversată de curente mai mult sau mai puțin antisemite, având rădăcini fie religioase (evreii fiind considerați de creștinii mai habotnici ca fiind "călăii lui Isus"), fie economice (evreii din burghezie sau negustorii și cămătarii rurali, adesea mai școliți decât țărănimea sau muncitorimea, fiind pizmuiți ca atare), fie politice (o parte dintre evreii socialiști din "Bund" -בונד, Бунд, un partid marxist evreiesc- susținuseră bolșevicii maghiari în Transilvania sau ruși în Basarabia împotriva mișcărilor naționale române)[7]. După marea criză economică din anii 1930, aceste curente antisemite câștigă teren în opinie, evreii fiind socotiți principalii responsabili, mai ales în clasa medie sărăcită (țărani mici proprietari, meșteșugari, salariați ai marilor întreprinderi și ai administrațiilor) care aderă la tezele lui Octavian Goga sau ale Legionarilor pentru care evreii sunt "străini de neam" și trebuie "dați afară". În decembrie 1937 guvernul Goga ia primele măsuri de numerus clausus în învățământ, avocatură și administrație, țintind limitarea numărului evreilor în universități, în școlile superioare, barouri și organele statului, și retrage cetățenia română unui număr de circa 120.000 de evrei vorbitori uzuali ai limbilor yiddish, maghiară, germană sau rusă și doar aproximativi ai limbii române, cu atât mai ușor cu cât, în teritoriile românești care aparținuseră împărățiilor austro-ungară și rusă, evreii unguri sau ruși erau socotiți ca fiind agenți fie ai bolșevismului, fie ai revizionismului maghiar sau rusesc.[8] La data de 8 august 1940, măsurile de numerus clausus sunt extinse la maranii calotești (creștini, dar de origine evreiască), iar căsătoriile între creștini și evrei sunt interzise. Evrei împușcați în stradă la Iași în timpul Pogromului de la Iași. « Trenul morții » Iași, 27 iunie 1941. Evrei deportaţi în Transnistria sub supravegherea unui soldat român. Evrei deportați în Transnistria și împușcați între Bîrzula și Grozdovka de militarii români care-i escortau, octombrie 1941; femeia a fost și dezgolită. Situația evreilor în perioada Holocaustului[modificare | modificare sursă] Începând cu toamna anului 1940, sute de evrei, o parte din ei refugiați din alte țări, pleacă în fiecare lună spre Palestina, în mod ilegal, prin asociația Aliyah condusă de Eugen Maisner și Samuel Leibovici, cu asentimentul guvernului Antonescu pentru care expulzarea este, în acel moment "soluția corectă pentru rezolvarea problemei evreiești". Desigur, respectivii trebuie să-și abandoneze toate bunurile și economiile Statului român.[9]. Circa 80.000 de Evrei părăsesc timp de un an România (nu toți ajung sau rămân în Palestina; unii emigrează în final spre S.U.A., stat atunci neutru). "Soluția corectă" devine inaplicabilă după luna decembrie 1941 când Aliații îi declară război României și încep să considere evreii români ca fiind "cetățeni sau resortisanți ai unui stat inamic".[10] Din acel moment, nici țările neutre precum Turcia nu mai acceptă să-i primească, astfel că guvernul Antonescu începe deportarea evreilor spre Transnistria, inaugurând perioada cea mai cruntă din istoria evreilor în România.[11] Situația evreilor în teritoriile cedate de România[modificare | modificare sursă] Articol principal: Holocaustul evreilor transilvăneni. În regiunile cedate Ungariei (Transilvania de nord), armata amiralului Horthy, « Legionarii » maghiari și « Baroșii » (o organizație antisemită, al cărei președinte a fost József Haracsek) au ucis sau predat Germaniei naziste circa 120.000 de evrei care fuseseră cetățeni români înainte de război, adică 80 % din populația evreiască din acest teritoriu. În acelea cedate U.R.S.S.-ului ( Bucovina de nord și în Basarabia), Evreii nu au fost persecutați ca atare de noile autorități sovietice, dar cei dintre ei care erau negustori, având magazine și case, precum și cei care fuseseră salariați ai statului român, au fost deportați spre Kazakhstan ca exploatatori ai norodului sau ca lachei ai ocupantului burghezo-moșieresc român. Ceilalți evrei bucovineni și basarabeni și-au afirmat credința în Uniunea Sovietică, fie nevoiți ca toți Basarabenii indiferent de neam, fie din convingere pentru cei care erau comuniști. Dintre aceștia din urmă, o parte s-au dedat la acte de jaf și de cruzime, împreună cu ceilalți comuniști de diferite naționalități[12]; altă parte, idealiștii care nu cunoșteau realitatea regimului sovietic, au protestat și au fost deportați spre Gulag ca deviaționiști. Din cauza celor care se dedaseră la violență în iunie-iulie 1940, toți evreii bucovineni și basarabeni fără deosebire, și mai larg toți evreii din România au fost considerați de regimul Antonescu ca fiind dușmani ai poporului român. Pentru ei, data de 22 iunie 1941, când începe Operațiunea Barbarossa, înseamnă începutul Holocaustului săvârșit de Statul român.[13] Situația evreilor în teritoriul rămas sau devenit românesc[modificare | modificare sursă] Ca în toată Europa sub influență germană, în România atât legionarii (până în Ianuarie 1941) cât și guvernul Antonescu socotesc evreii ca fiind responsabili de corupția antebelică și de criza economică. Ca și țiganii, ei îi sunt prezentați populației (prin articole de presă, prin știrile cinematografice dinaintea oricărui film, prin radio și expoziții) ca fiind dăunători națiunii și paraziți, pentru a pregăti opinia să accepte ceeace regimul denumește « curățirea terenului ». Nu în limitele teritoriale ale României propriu-zise, unde se aplicau legile civile, au fost comise cele mai mari crime, ci în Transnistria, teritoriu sub administrație militară, anexat formal de România. Crimele au fost comise din ordin, aspre pedepse așteptând militarii șovăielnici, cum reiese clar din declarațiile mareșalului Antonescu[14]. Evreii care treceau Bugul meridional (limita răsăriteană a Transnistriei) fugind de Einsatzgrupele naziste, erau predați înapoi. Câteva zile după « trecerea Prutului » un incident cu niște soldați dezertori care trăseseră într-o patrulă declanșează pogromul de la Iași în care 12.000 Evrei ieșeni, civili, sunt măcelăriți sau închiși într-un tren de marfă în care mor de sete și foame.[15] La numai o lună după « trecerea Prutului », 25.000 de Evrei basarabeni fuseseră deja deportați în Transnistria, conform ordinelor date de mareșalul Antonescu privind « curățirea terenului ». În total, în cei trei ani cât a durat stăpânirea românească în Transnistria, circa 160.000 de Evrei din toată țara, dar îndeosebi Bucovineni și Basarabeni, au fost deportați în Transnistria în asemenea condiții, încât peste 25.000 au murit în drum. Dintre cei ajunși în viață, încă o treime a mai murit la fața locului de de frig, foame și boli (în special dizenterie).[16]. Jumătate dintre cei 320.000 evrei bucovineni, dorohoieni și basarabeni au pierit în acest răstimp, majoritatea în cele cincisprezece lagăre în care fuseseră regrupați, sub pază militară, și în care orice incident dădea loc împușcării în grup a deținuților implicați sau bănuiți (cele mai sinistre lagăre fiind Ahmetcetka, Bogdanivka, Domanivka și Peciora).[17] În anii 1943 și 1944 (până în August) Statul român le impusese evreilor din restul țării obligația de a asigura, în locul soldaților plecați pe front, munca "de jos" adică terasamentul, curățarea străzilor ș.a., în comunele și orașele unde locuiau ; cei care nu se prezentau erau arestați și deportați în Transnistria (45.000 cazuri), dar exista posibilitatea de a plăti taxe pentru a fi scutit (26.000 cazuri).[18] În 1942, regimul Antonescu refuză predarea evreilor români către Germania nazistă (inclusiv în însăși Germania sau în țările ocupate de aceasta), cerută de plenipotențiarul SS Gustav Richter, sub motivul că « România este perfect în stare să asigure ea însăși soluționarea problemei evreiești ». Radu Lecca și Mihai Antonescu creează "Centrala Evreilor din România" pentru a contrabalansa "Confederația Societăților Evreiești din România" condusă de Wilhelm Filderman[19], socotită prea independentă, și care împreună cu Crucea-Roșie aduce deportaților din Transnistria merinde și medicamente, ba chiar obține rapatrierea unora dintre ei.[20] În noiembrie 1941, ambasada Germaniei la București se plânge că ambasadele române din Europa se opun deportării evreilor români de către autoritățile germane, dar obține ca Statul român să predea Germaniei evreii de cetățenie germană prezenți în România, și ca ambasada română din Franța să se dezintereseze de Evreii români din acea țară, care sunt arestați de autoritățile franceze și predați Germaniei (cazul Olgăi Bancic). În Iulie 1942, ambasada română din Berlin observând că Evreii unguri din Germania nu erau deportați, le afirmă Germanilor că România nu poate accepta un tratament diferit pentru Evreii români.[21]. Simultan, la Lublin în Polonia ocupată, Adolf Eichmann, șeful Serviciului german de Siguranță, se izbește de opoziția lui Radu Lecca care, de la Berlin, refuză să autorizeze deportarea evreilor români din acea zonă; germanii îl acuză pe Lecca că « a fost corupt de banii jidovimii »[22]. În decembrie 1942 Germania protestează oficial împotriva deciziei mareșalului Antonescu de a autoriza rapatrierea a circa 75.000 de Evrei din Transnistria și plecarea lor spre Palestina, cu condiția ca Sfatul Mondial Evreiesc să-i plătească României o însemnată indemnitate. Și Aliații protestează, motivând că « nu-i aparține Sfatului Mondial Evreiesc să finanțeze o țară inamică ».[23] Ilie Wiesel rezumă astfel situația: « Dintre toți aliații Germaniei naziste, Franța Vichystă și România sunt cei care aveau cele mai importante comunități evreiești și cei care au pus la cale propria lor politică de exterminare, astfel că poartă răspunderea cea mai mare, după însăși Germania, pentru moartea evreilor europeni... Iași, Odesa, Bogdanivka, Domanivka, Peciora de exemplu sunt printre cele mai hidoase măceluri comise contra evreilor în decursul Holocaustului. Statul român a săvârșit și el un genocid împotriva evreilor. Faptul că nu i-a exterminat pe toți nu trebuie să ascundă această realitate" ».[24] Măcelul de la Odesa[modificare | modificare sursă] Măcelul de la Odesa este cea mai mare crimă săvârșită vreodată de armata română. El a avut loc șase zile după intrarea trupelor române în Odesa, în urma unui atentat al partizanilor sovietici care îl ucid pe generalul Glogojanu, comandant al orașului, împreună cu alți 40 de militari[25]. Succesorul lui Glogojanu, generalul Trestioreanu, a replicat spânzurând aproximativ 5000 de persoane chiar în ziua și noaptea următoare (de felinare și balcoane), în majoritate Evrei, deoarece partizanii, care cunoșteau perfect canalizarea orașului, erau mult mai greu de prins. La data de 23 octombrie, 19.000 de evrei au fost arestați pe cartiere și deținuți în hangare, biserici și săli publice. Sute dintre ei, poate mii au fost împușcați cu mitraliera apoi stropiți cu benzină și arși, iar în ziua următoare alte câteva mii au fost conduși înafara orașului în șanțurile defensive și acolo, împușcați cu mitraliera câte 40 sau 50 laolaltă, fiind acoperiți cu pământ pe măsură ce se prăvăleau în șanțuri. Încă 5000 au fost închiși în trei depozite industriale mari, deasemenea împușcați cu mitraliera, stropiți cu benzină și arși cu depozite cu tot. Estimația numărului victimelor variază de la 15.000[26] la 40.000 de Evrei Odeseni[27]. Pe 1 noiembrie, 33.885 de evrei supraviețuitori (dintr-o comunitate inițială de circa 50.000 înainte de război) sunt regrupați la apus de oraș, în cartierul Moldoveanca și în kolhozurile și grajdurile din jurul Odesei[28] în vederea deportării în nordul Transnistriei. Majoritatea mor de dizenterie, foame și frig în decursul lunii decembrie : Raul Hilberg afirmă că în total măcelul de la Odesa ar fi cauzat aproximativ 100.000 de morți, la cei Odeseni adăugându-se mii de evrei basarabeni deasemenea aduși la Moldoveanca (pe unde trecea calea ferată Tighina-Odesa)[29]. Într-o scrisoare a mareșalului Antonescu din 19 octombrie 1941 către fostul său coleg de liceu Wilhelm Filderman[30], Conducătorul statului se justifică astfel: "La Odesa, Evreii sunt cei care au insistat pentru ca trupele rusești să ne opună o rezistență îndârjită și inutilă, numai ca să ne aducă nouă cât mai mari daune"[31]. Istoriografie și analize[modificare | modificare sursă] Memorialul Holocaustului de la București. Monumentul Victimelor Pogromului de la Iaşi. Mormântul celor 36 de evrei Soroceni uciși de armata română în Iulie 1941. Există trei interpretări ale Holocaustului din România. Toți autorii descriu aceleași crude fapte, dar cei care le-au trăit ei-înșiși, precum Matatias Carp[32], Marius Mircu sau Raul Rubsel[33] le înțeleg ca o paranteză monstruoasă de bestialitate în istoria poprului român provocată de circumstanțele războiului, dar străină de caracterul obișnuit al acestui popor. În schimb, cei care nu au trăit ei-înșiși urgia, printre care Florence Heymann sau Radu Ioanid socotesc că « Istoria României moderne nu poate fi despărțită de antisemitism »[34], în acord prin aceasta cu Mișcarea Legionară[35]. Istoricul Neagu Djuvara, mărturisind că el însuși a fost influențat de ideile antisemite în tinerețe, a explicat[36] că bestialitatea nu face parte din identitatea nici-unui popor în particular, ea ieșind la iveală oriunde dispare democrația și oriunde o ideologie totalitară justifică folosirea violenței ce mijloc de rezolvare a problemelor politice: în România, violența criminală inițial dezlănțuită împotriva Evreilor a lovit ulterior, până la 22 decembrie 1989, majoritatea poporului român. Tot el estima că ipoteza « parantezei monstruoase » duce la pocăință și împăcare suscitând groază și milă față de victime la tinerele generații, astfel incitate să aibă grijă să nu se mai întâmple niciodată asemenea crime, pe când ipoteza « României moderne nedesparțită de antisemitism » duce la întreținerea și chiar la reapariția antisemitismului, culpabilizând tinerele generații care, simțindu-se acuzate de sentimente monstruoase prin simplul fapt că aparțin poporului român, sunt incitate să se simtă potrivnice acuzatorilor sau chiar să ia partea călăilor. Mai multe fapte infirmă ipoteza « României moderne nedesparțită de antisemitism ». Între iunie 1941 și august 1944, aproape 86.000 de militari au fost condamnați pentru că au refuzat să execute ordine privind măcelul evreilor sau altor civili[37] și două divizii, denumite « Tudor Vladimirescu » și « Horia-Cloșca-Crișan » au combătut de partea Aliaților în cadrul forțelor sovietice; nu toți acești soldați erau evrei sau comuniști, iar poporul român nu poate fi împărțit doar în "antisemiți" și "comuniști". Este adevărat că « Yad Vashem » a recenzat doar 139 de Români printre « Drepții între popoare » (79 în Rep. Moldova și 60 în România), « Yad Vashem » fiind necunoscut în țările comuniste (1946-1990), astfel că majoritatea « Drepților » au murit fără să afle de existența sa, în timp ce familiile salvate de ei și trăind în Israel sau în alte « țări imperialiste » nu aveau cum să-i mai găsească pe binefăcătorii lor. Însuși Iosif Goebbels scria în jurnalul său personal la data de 19 februarie 1941 că « Antonescu este la guvern cu sprijinul francmasonilor și dușmanilor Germaniei iar sașii noștri sunt prigoniți: Reich-ul a făcut atâtea eforturi degeaba! ». Situația evreilor în România după 23 august 1944[modificare | modificare sursă] Prin lovitura de stat din 23 august 1944 România trece de partea Aliaților declarând război Germaniei naziste și Ungariei Horthyste, deși Sovieticii așteaptă nu mai puțin de trei săptămâni (până la 12 septembrie 1944) pentru a-i acorda armistițiul și pentru a înceta să o mai considere ca « țară inamică ». Guvernul generalului Constantin Sănătescu desființează toate măsurile și legile împotriva evreilor, dar haosul domnind în țară, cotropită de Armata Roșie care continuă să se socotească în teritoriu inamic inclusiv după 12 septembrie, nu le permite multor dintre Evreii deportați în Transnistria să-și reocupe domiciliile, cel mai adesea jefuite sau ocupate de alți refugiați[38]. Evreii prezenți în conducerea partidului comunist, care preia puterea la data de 6 martie 1945, precum Ana Pauker sau Iosif Kișinevski, nu se preocupă de Evreime în general, nici de soarta refugiaților, ci excluziv de interesele lor de staliniști carieriști, iar cei care, închipuindu-și că pot obține de la ei ajutoare sau dreptate, revendicându-se ca Evrei, sunt acuzați c-ar fi « naționaliști mici-burghezi » sau mai rău, « cosmopoliți fără conștiință de clasă ». Unii ajung astfel în lagărele din Bărăgan[39]. Consolidându-se, regimul comunist promovează cultura yiddish și muzica klezmer, dar excluziv în cadrul proletcultismului oficial, pentru a proslăvi Partidul și conducătorii săi. Apare astfel un folclor evreiesc « socialist » care, aidoma folclorului Românilor, Sașilor sau Maghiarilor, nu reușește să ascundă înăbușirea intelectuală și economică a majorității cetățenilor țării, evrei sau nu. Astfel, ca și Sașii, Grecii sau Turcii, Evreii din România părăsesc masiv țara, emigrând spre statul care acceptă să plătească pentru ei, anume Israelul. Astfel dispare treptat iudaismul românesc, care mai dăinuiește numai în Israel unde există încă ziare și restaurante românești, precum și asociații ale Evreilor veniți din România.
Postat 21 Iulie 2015, 22:17 de vcs
vasyion
"Da nici eu nu stiu cate sute sau mii de evrei au fost ucisi in regat" te ajud eu, ca daca esti un om BUTA atunci nu ai frica ungurii te ajuta :) Apropo totusi pe mine ca si ungur ma accepta in canada, pe tine ca si roman sau pardon ca si rroman nu te accepta. Deci mai bine primadata fa curat la tine acasa si dupa accea sa vi la mine. In legatura cu revendicari, in transilvania romani pardon rromani nu au avut nimic de aceea nu au ce se revendice. in ungaria toti evrei au primit inapoi casele, vilele, pamanturile, aici in Rromania nici dupa 25 de ani nu au primit inapoi averile evrei, deci asa respectati voi evrei, numa vorbe fara fapte. Ca si o idee, sambata am fost in austria, in orasul Klingenbach, tot aud de la voi ca in ungaria nu sint scrise afisuri si in limba r(r)omana, iata in austrie este eu am vazut si am facut si poza era scris cu litere mari in limbba romana! "Va rugam nu iesiti din magazin fara a achita bunul cumparat!" Voare la ce natie este adresat aceast afis??? La voi dragul meu, la voi Rromani, fiindca sunteti o natie de tigani, lenesi, etc. in lume despre unguri nu auzi asa ceva si cu pasaportul unguresc poti sa calatoresti oriunde in lume ca si un om liber, nu ca si voi, ca si un animal pe care trebuie sa ti inchis.... deci pupama in c.... b.ol..
Postat 21 Iulie 2015, 22:16 de vcs
Rusine sa va fie oameni fara tara si far minte ce sunteti...
@vcs Da nici eu nu stiu cate sute sau mii de evrei au fost ucisi in regat dar hotyistii au ucis 40.000 doar in Oradea, o treime din populatia orasului la acea vreme. Acum veniti si le revendicati proprietatile cu acte masluite, totul din Oradea vi se cuvine. Ca urmare a ce? Pentru ca sunteti urmasii criminalilor hortyisti? Dupa stilul incoerent, plin de greseli de ortografie si logica sau esti beat sau esti facut la betie. Halal natiune sunteti.
Postat 21 Iulie 2015, 08:02 de vasyion
pinonel
Ar putea lua materialul pentru statuie prin topirea statui lui Mihai Viteazul, ori cum e urat, inestetic si nu are nici o legatura cu istoria acestui oras (macar betivi aceeia au trait in acest oras, au lucrat, au baut :), au realizat ... Tu esti un tampit domnule rroman, tot asa si conducerea romana a ucis mi de evrei in regat, iti spune ceva dictatorul Antonescu?!?, conducerea romana pana cand lingea funul germanilor era fruntas in aceste lucruri... deci mai bine taci si invata, si daca nu poti trai impreuna cu ungurii in acest oras frumos, intreaba de la mamicata sau de la tatatau unde so nascut, sau bunicii, si dute inapoi in satul tau de origine.... ca oradean nu esti si nici nu o sa fii.
Postat 20 Iulie 2015, 22:37 de vcs
Fetita asta merita sa se spuna adevarul, chiar daca n-o fi ,,politically corect" !
Rar mi-a fost dat sa vad o asa porcarie de articol! Nimic despre ,,eroii" negativi.Ce naiba, e asa greu sa scri ca in vara lui'944, autoritatile hunguresti au dat pe evreii din hungaria, cetateni unguri la aceea data, pe mainile nemtilor.Care nemti i-au internat in lagare unde foarte multi evrei au fost ucisi. Mai pot adauga ca nemtii, herrenvolk, i-au pus pe hunguri sa-si vaneze proprii cetateni si sa-i expedieze in lagare.P.S.Cred ca podul dn centru, numit ladislau, ar merita sa poarte numele acestei fetite! Ce zici, nea ilie, ca in campanie esti bun de gura, dai cu hungurii de pamant!? Dupa aia-ti revii, adica esti iarasi un mincinos care-i pupi-n cur*te pe udemeristi. Tot faci economii peste economii, asa ca ai putea lua materialul pt. statuie gratis, topeste-i pe cei patru betivi de pe corso, poti, tu esti nasul ,,grupului"!
Postat 20 Iulie 2015, 05:29 de pinonel
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6373 RON
  • 1 EUR = 4.9765 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON