URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 31 MAI 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Lumea zice că ne-a trecut glonțul pe la ureche, că era să ne trezim la cârma țării cu un șef de galerie care vede doar băi de sânge, răzbunări, furt de alegeri și alte bazaconii pe care i le dictează băieții deștepți de la Kremlin în serviciu pe la Viena.
Zic şi eu
Adrian Cris
A doua zi după alegeri s-a întâmplat ceva peste care PSD-iștii au trecut foarte ușor. „Tătucul” lor, Ion Iliescu, nu doar că l-a felicitat pe Nicușor Dan, ci a și îndemnat partidele, inclusiv pe cel pe care l-a condus, să treacă peste orice animozități și să sprijine „instituția prezidențială în efortul de a asigura stabilitate, continuitate și direcție clară pentru țară”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de rezultatul alegerilor prezidențiale din România?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La momentul publicării acestui text, deja se știe cine este noul Președinte al României. Indiferent de numele acestuia, atribuțiile sale constituționale sunt aceleași, astfel încât este necesar să le cunoaștem în raport cu situația concretă a țării.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Ianuarie 2021, 16:51

Curăţenie... socială: Cum arată un oraş din Bihor după ce primarul i-a pus pe asistaţi la muncă (FOTO)

Curăţenie... socială: Cum arată un oraş din Bihor după ce primarul i-a pus pe asistaţi la muncă (FOTO) sursa foto: Facebook / Marcel Emil Sas Adăscăliţii
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oraşul Marghita a intrat în anul 2021 mai curat, după ce în ultimele două luni primarul Marcel Sas-Adăscăliţii i-a pus serios la muncă pe beneficiarii de ajutoare sociale.

Asistaţii au adunat gunoaiele din parcurile oraşului, au măturat străzile şi parcările şi au curăţat şanţurile şi rigolele. De asemenea, alături de angajaţii Primăriei, au igienizat şi făcut reparaţii şi în clădirile oraşului, precum săli de sport sau case sociale.

„Beneficiarii de ajutoare sociale au lucrat în principal la curăţenie în zonele verzi din oraş. Am făcut un program strict pentru fiecare beneficiar, iar cei care nu l-au respectat suportă consecinţele. Dacă un asistat social are cinci zile pe lună de lucrat şi se prezintă doar în patru zile, pierde ajutorul social”, a declarat primarul pentru BIHOREANUL.

În luna decembrie, din cei 108 marghiteni beneficiari de ajutoare sociale, 18 au fost apţi de muncă, dar doar 16 au şi respectat programul impus de Primărie, aşa că doi nu vor mai primi de acum ajutorul de la stat. „În luna noiembrie a fost la fel, două persoane au rămas fără bani”, a mai spus Sas-Adăscăliţii.

Primarul a mai spus că în perioada următoare va face verificări în cazul asistaţilor care nu sunt apţi de muncă, deoarece numărul lor este curios de mare.

Aflat la primul mandat, după ce a candidat ca independent, Marcel Sas-Adăscăliţii a luat şi decizii privind transparentizarea Primăriei Marghita. Şedinţele de Consiliu Local sunt transmise în direct pe Facebook şi tot pe reţeaua de socializare primarul publică zilnic noutăţi privind activitatea sa şi a colegilor săi. În plus, toate mesajele sale au şi traducere în limba maghiară, ţinând cont că în Marghita aproape jumătate dintre locuitori sunt maghiari.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Incorect!
Un comentariu cu care sunt intru totul de acord. Cineva observa ca pt. aceeasi treaba se plateste de doua ori. O data pe cei de la locala si apoi si pe asistati. Daca cei de la locala si-ar fi facut cat de cat datoria nu erau gunoaie si nu era nevoie sa vina asistatii. Nu-i prindeau pe toti, erau suficienti cativa, plateau aia pt. toti! Concluzia: sa-i plateasca cei de la locala pe asistati, nu marghitenii!
Postat 05 Ianuarie 2021, 05:50 de pinonel
Oradeanbihor
Oricat de orasean te dai, se vede clar taranul din tine. Esti inadaptat in tot ceea ce inseamna oras, in tot ce se construieste in oras, dar acum ai vazut si tu ce face Bolojan la JUDET, si tu ai cum sa te adapters. Iti recomand Barlad, Alexandria, Rosiorii de vede, Vaslui te incadrezi bine in acel tipar
Postat 03 Ianuarie 2021, 15:01 de Sandu2100
Buletin de Oradea
Țărane, hai sa ne intelegem: faptul ca ai dobandit buletin de oras nu inseamna ca automat ai devenit orasan sau ca esti mai educat. Problena ta ține de cei 7 ani de acasa care iti lipsesc cu desavarsire.
Postat 03 Ianuarie 2021, 14:33 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Ograda mea e curata, nu am nevoie de stiment si nici de Bolojan sa ma amendeze, sunt bine educat, dar lovesc, ca un porc, cand sunt inconjurat de BOI
Postat 02 Ianuarie 2021, 20:42 de Sandu2100
@ sandu
Eu zic sa iti vezi tu de ograda ta si poate umbli un pic si pe la educatie.. la ce mizerii si jeguri scoti pe gura, nu ma astept sa traiesti intr-un mediu foarte curat..
Postat 02 Ianuarie 2021, 20:00 de oradeanbihor
Oradeanbihor
Asa e cum zici tu. Dar eu zic sa incepi cu gunoaile din casa, nu de alta, dar Bolojan poate sa-ti dea amenda si pt gunoaile alea. 5 zile pe saptamana nu e greu sa muncesti. Spor la treaba
Postat 02 Ianuarie 2021, 19:26 de Sandu2100
Educatie
Degeaba ne laudam ca scoatem asistatii la curatenie daca nu lucram un pic la educatie. Gunoaiele vor aparea inapoi chiar daca nu vom mai avea asistati. De unele gunoaie nu o sa scapam in graba, nu-i asa sandule?
Postat 02 Ianuarie 2021, 18:40 de oradeanbihor
Trantorii...
... trebuie sa dispara!!
Postat 02 Ianuarie 2021, 12:26 de AnaConda
No ca sa vezi ca se poate
De 31 de ani stam in mizerie ( mizeria PSD ) , si acum sa vezi cat e de usor sa faci curat, si sa pastrezi curatenia. 31 de ani acesti mizeri asistati au beneficiat de taxele mele fara sa faca nimic. A trebuit sa vina un Bolojan sa le explice , ca libertatea nu inseamna fac ce vreau. Marcel Sas-Adăscăliţii FELICITARI, primul lucru spre modernizare e curatenia. ♥
Postat 01 Ianuarie 2021, 20:03 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4924 RON
  • 1 EUR = 5.0667 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON