URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 04 IUNIE 2026
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Intrarea Primăriei în posesia spațiului al cărei proprietar este, pentru reabilitarea Colegiului Eminescu, a înregistrat o nedorită premieră: operațiunea de comando în fruntea căreia s-a plasat un funcționar, (ne)Norocel Popescu, care a intrat în ziduri ca un adevărat Terminator.
Zic şi eu
Adrian Cris
Două știri de săptămâna trecută înseamnă câteva zeci de milioane de euro în plus pentru bihoreni. Bineînțeles, nu băgați în traiste. Primăria Oradea a primit încă 151,6 milioane de lei din Programul Regional 2021-2027, pe care îi va folosi, între altele, pentru o nouă școală în Nufărul, înnoirea cartierului, reabilitarea unei grădinițe în Rogerius ori a Colegiului Mihai Viteazul. 
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce ar trebui să facă Nicușor Dan pentru formarea viitorului Guvern?






De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Săptămâna trecută a fost adoptată o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, cu consecința demiterii acestui guvern. În acest context, cred că este important să se înțeleagă ce mecanisme constituționale există pentru soluționarea crizei politice generate de adoptarea acestei moțiuni de cenzură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Decembrie 2025, 17:21

A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO)

A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
A cincea moțiune de cenzură împotriva Guvernului a căzut. Discurs tăios al premierului Bolojan: „La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter” (FOTO/VIDEO) Foto: Inquam Photos / George Călin
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Parlamentul a respins, luni, cea de-a cincea moțiune de cenzură depusă de parlamentarii opoziției împotriva Guvernului Bolojan, după ce a primit doar 139 de voturi pentru, în condițiile în care erau necesare 232 de voturi pentru demitere. Premierul Ilie Bolojan a avut un discurs neobișnuit de tăios la adresa opoziției. Făcând referire la un citat din trecut, el a spus că „la fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter”, reproșându-le celor care au depus moțiunea că, oricâte cunoștințe economice ar avea, ele „nu scuză tupeul și combinația de minciuni, în așa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals”.

Dezbaterea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, depusă de extremiștii de la PACE și AUR, a avut loc luni, de la ora 14, când Senatul și Camera Deputaților s-au reunit în ședință comună pentru dezbatere și vot.

În sala Parlamentului au fost prezenți 368 de parlamentari din 463, iar aleșii puterii au rămas în bănci și nu au votat.

În total, au fost 141 de voturi valabil exprimate, dintre care 2 au fost împotrivă.

Motivele moțiunii de cenzură

În moțiune s-a cerut demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, pe motiv că „a demonstrat incapacitatea de a gestiona finanţele, sănătatea, educaţia, protecţia socială, justiţia şi administraţia publică - toate domeniile vitale care definesc viaţa unui popor liber şi demn”.

„Cetăţenii plătesc preţul, iar Guvernul continuă să confunde austeritatea cu eficienţa, iar shopping-ul extern cu dezvoltarea naţională. România nu mai poate tolera această combinaţie toxică de incompetenţă şi indiferenţă. Prin urmare, solicităm Parlamentului să ia act de eşecul Guvernului şi să adopte măsurile constituţionale corespunzătoare - mai precis, demiterea Cabinetului Bolojan. Poporul român merită mai mult decât promisiuni goale şi politici care îl sărăcesc. Merită un guvern care serveşte interesele naţionale, nu pe cele ale comodităţii politice sau ale afacerilor comandate de interese străine (…)”, se arată, între altele, în textul moţiunii de cenzură, citat de HotNews.ro.

Bolojan: Semnatarii moțiunii livrează doar haos

În discursul său, premierul Ilie Bolojan a reiterat că și-a preluat mandatul în urmă cu 6 luni, într‐un moment dificil, punctând principalele demersuri dar și reușite de până acum.

„Am anunțat trei direcții principale: ordine în finanțe, bună guvernare și respect pentru cetățeni. Cred că pașii făcuți, care au fost și cei mai grei, au pus țara pe direcția cea bună. Am evitat cel mai rău scenariu prin măsuri care au reușit să echilibreze economia. Aceste măsuri au presupus sacrificii din partea românilor, cărora le mulțumesc. Veniturile au crescut cu peste 12% față de anul precedent. Pentru prima dată, în octombrie România s-a împrumutat la dobânzi sub cele din ultimul an, dovadă că revine încrederea investitorilor. Pentru că am început să facem ordine în finanțe, anul viitor nu vor mai exista creșteri de taxe și impozite”, a spus Bolojan, potrivit sursei citate.

Fiind, deja, la a cincea moțiune de cenzură împotriva guvernului său, prim-ministrul liberal a spus că a intrat deja „în rutina” acestor moțiuni de cenzură care „urmează toate același tipar”, vizând doar „un exercițiu politic”. „Livrează doar haos și scandal. Nu înțeleg ce alternativă propun semnatarii moțiunii. Ar fi trebuit să lăsăm România în criză?  Ar fi trebuit să continuăm cu cheltuielile și să adâncim deficitul? Ar trebui să nu investim în apărare și să lăsăm România vulnerabilă? Moțiunea arată faptul că semnatarii nu înțeleg contextul economic, social și geopolitic în care ne aflăm. Sau se fac că nu înțeleg. Ni se spune să reducem deficitul, dar să nu tăiem cheltuielile”, a mai spus Bolojan.

Acesta a subliniat și că semnatarii moțiunii pretind că susțin România și pe români, dar de fapt „se folosesc de greutățile și suferințele oamenilor” pentru a câștiga capital politic.

„Am un mesaj pentru semnatarii moțiunii: v-ați opus la fiecare proiect de restructurare, v-ați opus măsurilor care să facă ordine în finanțe și să echilibreze bugetul, v-ați opus măsurilor de reformă fiscală, v-ați opus autorizării doborârii dronelor care intră în spațiul nostru aerian. Mi se pare periculoasă maniera în care vă raportați la apărarea țării noastre”, a arătat el.

Acuze peste acuze

A fost o ședință cu cuvinte grele și cu nervii întinși la maxim, relatează presa centrală.


Inquam Photos / George Călin

Inițiatorii demersului s-au prezentat cu mingi de fotbal în plenul ședinței, spunând că în acest fel pasează problema la PSD, așteptând de la partenerii liberalilor să preia inițiativa și, deci, să se descotorosească de cei din urmă din coaliția de guvernare.

George Simion a urcat la tribună cu o fotografie cu Monica Hunyadi, o tânără implicată în scandalul zborurilor Nordis, considerată apropiată a liderului PSD Sorin Grindeanu, care a fost numită în conducerea Exploatare Sistem Zonal Prahova (ESZ) SA. El a stat 2 minute cu poza la pupitru fără a rosti vreun cuvânt, a mai precizat HotNews.

„La CFR Electrificare, la companii care se ocupă de apele române, la siguranța feroviară, în loc să scăpați de asemenea paraziți din CA-urile statului, dumneavoastră mențineți astfel de personaje. În loc să propuneți tăierea tuturor sinecurilor, în loc să vă țină PSD încă 6 luni la guvernare în care dumneavoastră falimentați România, poate economisim timp. Dați-vă demisia domnule Bolojan, dacă nu sunteți în stare”, a spus în discursul său George Simion.

„Citind textul moțiunii, îmi dau seama că moțiunea nu este despre guvernare, ci despre zgomot. În această moțiune, AUR nu oferă soluție la nicio problemă pe care o critică. Se demonstrează că cei care urlă mai tare sunt cei care o fac pentru că nu sunt în stare de altceva”, a declarat USR-istul Radu Miriță, potrivit G4Media.ro.

Bolojan acuză tupeu și combinație de minciuni

Înainte de votul cu bile, premierul Ilie Bolojan a revenit la pupitru pentru ultimul cuvânt, unul și mai dur.

„Nu aș fi venit la cuvânt dacă printr-o intervenție anterioară nu mi-aș fi adus aminte de o replică în Parlamentul antebelic al României, care cumva se potrivește cu luările de cuvânt de mai înainte. Unui vorbitor, altfel bun, care din vorbe a schimbat în totalitate o prezentare, un alt vorbitor, Petre Carp, i-a dat o replică bună: «La fel cum frumusețea nu scuză prostituția, nici inteligența nu scuză lipsa de caracter». Puteți să aveți cunoștințe economice, dar asta nu scuză tupeul și combinația de minciuni, în așa fel încât lucruri care sunt făcute corect să fie prezentate total fals. Vă asigur că nu voi minți cetățenii români cât timp sunt pe această funcție”, a spus Bolojan, dând asigurări că „acest guvern va face ceea ce trebuie pentru țara noastră” și că are „deplina convingere că ceea ce am decis în ce privește resursele noastre am făcut-o în mod corect și cinstit pentru țara noastră”.

Pe de altă parte, tot luni, Parlamente dezbate și moțiunea simplă depusă împotriva ministrei Mediului, Diana Buzoianu, unde se așteaptă ca și PSD să voteze. De precizat însă că, indiferent dacă moțiunea va trece sau nu, rezultatul acesteia nu are caracter obligatoriu.

Detalii, în articolul „Moțiunea simplă împotriva ministrei Mediului, adoptată în Senat. Diana Buzoianu: „o moțiune bambilici cerută de PSD și livrată de AUR și SOS”

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Bulburuc
Incearca la buda(WC) constipatule. Te exprimi greu.
Postat 16 Decembrie 2025, 16:50 de Riviera
da le o
Bolo , ca daca nu leo dai tu tio da ei , stii asta ca ai mai venit acasa sa te faci prefect dupa RAPPS , netalentat de bucale au zis ei ...acuma sa nu vii dealea ca oioioi ..daleo sa sune , pe picior cu vrei tu ...cu vioara cu goarna ..cheia de la bicicleta ..vezi tu
Postat 16 Decembrie 2025, 15:22 de Bulburuc
Chiar nimeni sa nu remarce?
Nici un parlamentar de la putere sau din opozitie nu cer demiterea lui Predoiu sau demisia lui Savonea si Voineac. E o liniste de mormant. Din punctul lor de vedere nu s-a intamplat nimic, investigatia Recorder nu a existat. Asteapta cu totii sa treaca valul de nemultumiri, sa se astearna praful pe tobe.
Postat 15 Decembrie 2025, 20:56 de Timi
Caracterul? Ha. Ha
Orban câțu cică etc sacrificati pt a face ce li se spune. PENIBIL. singur continua sa jignească Atât știe. CU BODYGUARZI ÎN parlament iar penibil. CUM SE NUMEȘTE CAND NERGU PE ACEEAȘI AKEE ȘI SPUI MINCIUNI Noi știm ca i am incantat la școală Alții nu. Și e f frumos ca se sarbatiri sa nenorocești sărmanii. SA LE Tai TOT. Și nu am înțeles în februarie când pleacă se întoarce loco și da jos primarul sa se pună el? DOAR NU MERGE LA ABC UK PROPRIU GROZAVA AFACERE Ce funcție va primi? Cine știe? Ha ha ha. Noi avem și educație și caracterul Alții sa decida poporul. Pt asta a fost numit doar el putea sa taie Dragnea a eliminat toate taxele iar poporul a dat cu hartie igienica când întra la pârnaie Lăpușneanu zise-ferească te Dumnezeu de popor când se ridica Base către bombonel la 2004_Adriane nici nu știi. mâine cât de mic vei fi. Istoria..... PROPUNERI DE TAIERI. POSIBIL SA FI UITAT CEVA
Postat 15 Decembrie 2025, 20:34 de Feliciana
Foarte bine Bolojan
Opoziția nu nimic in afară de scandal nu au făcut nimic pt Români
Postat 15 Decembrie 2025, 20:32 de Sandu2100
cofraje pentru PNL
in afara de Ciucu, care e vocal si vizibil, bate vantu-n PNL! nu iese nici un alt politician sa ii ia apararea sau sa-i puna la punct pe cei de la psd si haur - o atitudine cel putin ciudata si penibila! ori n-au cojones ori ii bantuie pacatele...
Postat 15 Decembrie 2025, 20:01 de roger
unu - nu este de ajuns...
Nu este o rusine daca nu se stie ca afirmatia lui Petre P. Carp a fost indreptata impotriva liberalilor, pe care-i considera lipsiti de caracter. Alta este insa sa nu se stie ca premierul conservator improviza, excela in sofisme, ura demagogia liberalilor si-i taxa dur. Sa-l auzi pe Bolojan, robotul 1.0, versiunea mai slaba a lui Klaus (2.0)- citand din Petre P. Carp este un moment de prostie, intrebarea este cine a fost cel care a redactat discursul. O gafa mai reusita nu am mai vazut de mult.
Postat 15 Decembrie 2025, 19:44 de Nufarul1
Bolojan e Merz de Romania
si Merz a dus CDU indeajuns inspre dreapta, ca sa arate ca AFD nu e decat pion rusesc. CDU acum nu mai lupta cu Codoiul ci cu solicitantii de azil, acum inarmeaza Germania, acum protejeaza dreptul prostilor sustinatori AFD de a zice prostii si da cu tunurile de apa si in JustStopOil si in Antifa care se opune violent 'suveranistilor'. Asa dovedeste ca Germania lui Merz nu e un atac la democratie, si reabiliteaza dreapta adevarata, neextremista (chiar daca nu le place progresistilor). E bine ca Bolojan a devenit ceva mai dur si mai acid, e nevoie. Si cu citatul asta ar trebui sa intre in analele istoriei: "La fel cum frumusețea nu schimbă prostituția, nici inteligența nu schimbă lipsa de caracter"
Postat 15 Decembrie 2025, 18:55 de unu
Nu cu poze si cu mingi...
Te prezinti drept alternativa la ce avem. Mi s-a parut interesant, in schimb, ca i-au acuzat de "lipsa de solutii". Nu tin partea nici opozitiei, nici a guvernului. Cu toate astea, la ce solutii ne putem astepta de la Fenechiu, de exemplu... Ma bufneste rasul, la fel si ma gandesc la altii de la ei. Cat despre replica lui Petre Carp, s-o auzi in gura bolovanului... "La fel cum frumusetea nu schimba prostitutia, nici inteligenta nu schimba lipsa de caracter". In primul rand, bolovane, esti prost de bubui... tocmai tu sa te crezi inteligent? Mai mult, prin stilul tau dictatorial, ai dat dovada de mult mai mult tupeu, decat de caracterul pe care nu-l ai. A scapat si de data asta bolovanul...
Postat 15 Decembrie 2025, 18:08 de BadeaGheorghe
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5281 RON
  • 1 EUR = 5.2592 RON
  • 1 HUF = 0.0148 RON