Sportivii clubului Crişul Oradea au avut evoluţii bune la întrecerile Campionatului Naţional de Karate Tradiţional Shotokan, competiţie care s-a desfăşurat la Buzău şi unde au reuşit să obţină 11 medalii. Cinci dintre acestea au fost de aur, trei de argint şi trei de bronz.
`
< Pagina precedentă 3 4 5 6 7 8 9 10 11 Pagina următoare >
Părerea noastră
Folclor de Bihor
Vedem că pasajul Decebal începe să capete contur pe planșetă. Imagini frumoase, pomi din belșug, clădiri dichisite și lifturi pentru pietoni. Însă nu trebuie să fii mare meșter în construcții, ci doar șofer care tranzitează zona, ca să-ți dai seama că există niște greșeli care, în loc să ne ușureze, ne vor face viața și mai grea...
Cu tupeu
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Cu nu mulți ani în urmă, în epoca Dragnea, din motive lesne de înțeles, politice, depopularea României era comparată cu cea a Siriei, țară zguduită de un sângeros și îndelungat război civil. Peste 4 milioane de sirieni s-au refugiat în acei ani prin lume, iar românii, cu o estimare de peste 1,5 milioane de expatriați din 1990 până atunci, urmau pe locul al doilea. Fără ca la noi să fi avut loc, totuși, un război civil.
Newsletter
Spune ce crezi
Probele medicale ar putea fi trimise cu drona de la Spitalul Județean la laboratorul din Rogerius. Ce părere aveți despre inițiativă?
De stiut
Colțul juridic
În 16 ianuarie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat o hotărâre extrem de importantă, prin care, cel puțin pentru viitor, se repară unele nedreptăți evidente. În concret, Instanţa Supremă a stabilit că, în ipoteza unei privări de libertate în cursul unui proces penal finalizat prin soluţie definitivă de achitare, fără ca nelegalitatea măsurii privative de libertate să fi fost stabilită, soluţia de achitare este suficientă prin ea însăşi pentru acordarea de despăgubiri persoanei private de libertate şi, ulterior, achitate.
Bihoreanul la medic
Gripa este o boală respiratorie acută determinată de infecţia cu virusuri gripale. Boala afectează căile respiratorii superioare şi/sau inferioare şi este frecvent însoţită de febră, cefalee, dureri musculare şi astenie.
Știri Sportive
23 Noiembrie 2022, 14:45
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea vor susţine miercuri seară în deplasare, în Bulgaria, jocul din etapa a 5-a a Grupei E din FIBA Europe Cup. Jucătorii formaţiei bihorene, aflaţi pe primul loc în grupă, se vor confrunta cu cei de la Rilski Sportist Samokov, situaţi pe ultimul loc.
23 Noiembrie 2022, 08:56
Sportivii de la cluburile orădene CS Wolf şi CS Royal Kwon au fost la înălţime la întrecerile Cupei Balcanice de Taekwon-do ITF de la Sibiu, competiţie ce a reunit la start peste 400 de competitori din şase ţări. Orădenii s-au întors cu 50 de medalii, dintre care 41 au fost obținute de cei de la CS Wolf, iar 9 de cei de la Royal Kwon.
Prima mare surpriză la Cupa Mondială: Arabia Saudită a bătut Argentina lui Leo Messi cu 2-1! (VIDEO)
Echipa națională a Arabiei Saudite a produs marți o surpriză de proporții la Cupa Mondială de fotbal care se desfășoară în această perioadă în Qatar. Formația saudită a învins cu 2-1 una dintre favoritele la câștigarea trofeului, echipa națională a Argentinei, al cărei căpitan este unul dintre cei mai buni jucători din lume, Lionel Messi.
22 Noiembrie 2022, 14:37
30 de medalii pentru tinerii judoka de la LPS Bihorul şi Crişul Oradea la Cupa Unirea Sântana (FOTO)
Tinerii sportivi de la cluburile orădene LPS Bihorul şi CS Crişul s-au întors cu 30 de medalii de la întrecerile competiţei internaţionale de judo Cupa Unirea Sântana, găzduită de localitatea arădeană Sântana. Concurenţii de la LPS Bihorul şi-au luat partea leului, după ce au reuşit să se situeze de 24 de ori pe podiumul de premiere, iar cei de la Crişul au reuşit adjudecarea a şase medalii.
Sportivul bihorean Florin Ionuţ Lupaş şi-a reconfirmat locul 5 la categoria grea a Campionatului Mondial de Powerlifting, după ce la competiţia desfăşurată în weekend în Danemarca a reuşit 8 din 9 încercări şi a înregistrat un total de 985 kg.
21 Noiembrie 2022, 13:00
Primul meci din controversatul Campionat Mondial organizat în Qatar, între reprezentativa țării gazde și cea a Ecuadorului, s-a terminat cu victoria sud-americanilor, dar a fost și prilejul primelor incidente. În tribune, suporterii ecuadorieni au scandat „bere, bere”, aluzie la faptul că este interzis consumul de alcool, iar o înregistrare video cu un fan al Ecuadorului strigând „bani, bani” către suporterii din Qatar, aluzie la faptul că țara organizatoare este suspectată că ar fi dat șpagă pentru primul meci, a devenit viral. De asemenea, există probleme de securitate, o jurnalistă fiind jefuită chiar în timp ce transmitea live.
Dacă jucătorii de la prima echipă au pierdut sâmbătă la Suceava, handbaliştii de la echipa a doua a clubului CSM Oradea au obţinut, duminică, o victorie frumoasă, pe teren propriu, în Divizia A. La Arena Antonio Alexe, jucătorii de la CSM Oradea II au primit vizita formaţiei CSU Constantin Brâncuşi Târgu Jiu, o echipă cu pretenţii la primele locuri, dar pe care au reuşit s-o învingă cu 33-30.
20 Noiembrie 2022, 17:38
Multiplu medaliat la campionatele europene și mondiale de veterani, orădeanul Aurel Gavriș și-a completat palmaresul cu medalia de aur la ediția 2022 a Campionatului Balcanic de judo pentru veterani. Competiția a avut loc în Albania, iar Gavriș a urcat pe podium după o finală câștigată în fața turcului Kisa Huseyin.
Poloiştii de la CSM Oradea nu au avut probleme în a se impune lejer în faţa celor de la Sportul Studenţesc în partidele programate sâmbătă la Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu”. Astfel, după ce mai întâi au câştigat cu 18-6, în cea de-a doua dispută, orădenii s-u impus şi mai clar, cu 21-5. Sportul Studenţesc a pierdut şi meciul cu CSU Oradea, la masa verde, cu scorul de 0-5.
20 Noiembrie 2022, 11:40
Formaţia CSM Oradea a suferit sâmbătă seară şi cea de-a 12-a înfrângere în Liga Zimbrilor. Bihorenii au evoluat la Suceava, pe terenul gazdelor de la CSU şi au rezistat, din nou, doar o singură repriză, în partea a doua adversarul desprinzându-se. Jocul s-a încheiat cu scorul de 31-23 în favoarea sucevenilor.
20 Noiembrie 2022, 10:02
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea s-au impus fără prea mari probleme, sâmbătă seară, în Oradea Arena, în faţa celor de la CSM Athletic Constanţa, într-un joc din Liga Naţională, în care s-au prezentat foarte bine în atac, dar au fost mai lejeri în apărare. În faza ofensivă, elevii antrenorului Cristian Achim au fost însă imbatabili, reuşind și o frumoasă performanţă.
20 Noiembrie 2022, 08:29
Etapa din acest weekend nu a fost prea fastă pentru echipele bihorene de fotbal din Liga a III-a. Nici FC Bihor, şi nici Lotus Băile Felix nu au reuşit să se impună, deşi au jucat pe terenul ultimelor clasate. Mai mult, orădenii de la FC Bihor au suferit o corecţie severă, scor 1-4, la Şimleu, cu echipa locală Sportul, în timp ce Lotus Băile Felix a remizat cu scor alb, 0-0, la Carei, cu CSM Victoria.
19 Noiembrie 2022, 23:05
Baza Sportivă CSM Oradea Tenis Club, de lângă Arena Antonio Alexe, găzduieşte în aceste zile întrecerile Cupei Municipiului Oradea la tenis. Competiţia este rezervată sportivilor de 10 şi 14 ani şi reuneşte tineri tenismeni din Timișoara, Arad, Oradea, dar și din alte localități din zonă.
19 Noiembrie 2022, 14:50
Regal baschetbalistic juvenil în acest sfârșit de săptămână la sala de sport a Colegiului Economic Partenie Cosma din Oradea. Aici se desfășoară turneul 1 din Grupa C a categoriei U14 Masculin din cadrul European Youth Basketball League. Participă nouă echipe din șase țări, printre care și CSM Oradea.
19 Noiembrie 2022, 10:05
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea revin în acest weekend la jocurile oficiale din Oradea Arena. Sâmbătă seara, cu începere de la ora 19, „roş-albaştrii” se vor duela cu echipa constănţeană CSM Athletic, într-o partidă ce contează pentru Conferinţa B a Ligii Naţionale. Jocul va putea fi urmărit şi pe micul ecran, în transmisiunea în direct a celor de la Digi Sport și Prima Sport.
19 Noiembrie 2022, 08:21
Ambele echipe bihorene de fotbal din Liga a III-a vor juca în etapa din acest weekend în deplasare, pe terenul ultimelor două clasate. Dacă FC Bihor va întâlni la Şimleu Silvaniei echipa locală Sportul, Lotus Băile Felix se deplasaeză la Carei, pentru duelul cu echipa locală Victoria. Ambele dispute sunt programate sâmbătă de la ora 14.
18 Noiembrie 2022, 19:03
Handbaliştii de la CSM Oradea sunt pe ultimul loc în clasamentul Ligii Zimbrilor, fără vreun punct, cu două etape înainte de încheierea turului de campionat. Conştient că pentru a salva echipa de la retrogradare trebuie acţionat acum, managerul echipei, Mircea Sămărghiţan, a început căutarea de jucători cu experienţă. A găsit câţiva, însă pentru aducerea lor are nevoie de ajutorul sponsorilor.
Înaintea duelurilor cu rivalii de la Steaua, poloiştii de la CSM Oradea mai susţin în acest weekend o dublă repetiţie cu Sportul Studenţesc. Meciurile cu studenţii bucureşteni, care contează pentru Superliga Naţională, sunt programate sâmbătă, de la orele 11 și 17.30.
18 Noiembrie 2022, 16:49
Sălile de sport ale Liceului cu Program Sportiv Bihorul şi Şcolii Gimnaziale Dacia din Oradea vor găzdui în acest sfârşit de săptămână jocurile unui turneu de volei caritabil intitulat „VolleyforHope”. Acţiunea se desfăşoară la iniţiativa unui împătimit al voleiului, pentru a-l ajuta pe Andreas, un copil de 10 ani din Oradea, diagnosticat cu dipareza mixtă. Şi-au anunţat prezența 15 echipe din mai multe oraşe din această parte a ţării.
18 Noiembrie 2022, 16:39
Tinerii spadasini de la LPS Bihorul Oradea s-au întors cu rezultate frumoase de la Campionatele Naţionale pentru juniori şi cadeţi pe echipe, întreceri care au avut loc la Bucureşti. Principala performeră a delegaţiei orădene a fost echipa masculină de juniori, care a reuşit anul acesta să îşi adjudece medaliile de bronz. Aproape de podium au fost însă atât fetele, cât şi băieţii de la categoria de cadeţi (U17).
După Roxana Hamza, care participă la Campionatul Mondial din Spania, clubul Basti Box Salonta are în această săptămână o altă sportivă care ia parte la o competiţie internaţională. Este vorba despre Daiana Andor, care concurează la Turneul Internaţional de Box „Sarajevo Trophy”, ce se desfăşoară în capitala Bosniei – Herţegovina. Daiana va boxa în cadrul categoriei 60 kg junioare, unde deţine titlul naţional.
17 Noiembrie 2022, 12:07
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au disputat miercuri seara un joc în devans din cadrul etapei a 7-a a Ligii Naţionale. „Roş-albaştrii” au evoluat la Galaţi, pe terenul echipei locale, CSM, pe care au învins-o la o diferenţă de nouă puncte, cu scorul de 84-75. Ca urmare a acestui succes, CSM CSU a preluat şefia Conferinţei B, cu 9 puncte.
17 Noiembrie 2022, 11:01
Pentru jocurile amicale din această săptămână ale primei reprezentative a ţării noastre, cu Slovenia şi Moldova, selecţionerul Edward Iordănescu are în lot şi doi jucători bihoreni. Dacă atacantul George Puşcaş este un obişnuit al lotului naţional, în schimb mijlocaşul Claudiu Petrila îşi aşteaptă debutul la prima reprezentativă. Partida cu Slovenia este programată pe Cluj Arena, joi de la ora 18:30, în timp ce meciul cu Moldova se va desfăşura la Chişinău, duminică, de la ora 20:30.
16 Noiembrie 2022, 19:32
Alex Gavra, sportiv al clubului Crişul Oradea, a reuşit să cucerească medalia de bronz la Campionatul Naţional de Lupte, competiţie care a avut loc la Odorheiu Secuiesc şi care a fost destinată cadeţilor. Orădeanul s-a clasat pe locul III la categoria de greutate 110 kg.
Oradea are din nou echipă de volei la nivel de seniori. Este vorba despre ACS Pro Volley Oradea, un club înfiinţat de fostul voleibalist Daniel Todoran, care, cu ajutorul unor prieteni şi foşti colegi, a reuşit să închege un grup competitiv care să facă parte din competiţiile de seniori. Echipa a luat startul în Divizia A2 dar are planuri să ajungă la barajul de promovare.
Sportivii bihoreni de la C.S. Tripa Salonta, club aflat în parteneriat cu Shogunul Oradea și Palatul Copiilor Oradea, au înregistrat rezultate de excepție la Campionatul European de Karate Wado-Kai, competiție care s-a desfășurat la Sala Polivalentă din Bucureşti. Aceștia s-au întors cu un titlu continental și alte nouă medalii. Campionul continental este Denis Claudius Donea, la categoria +50 kg minicadeţi kumite individual.
Reprezentanţii Master Judo Club Tora Oradea au fost din nou la înălţime, la întrecerile ediției din acest an a Campionatului Național de Judo pentru veterani. Astfel, la competiţia găzduită de Complexul Olimpic Român de la Izvorani, orădenii au obţiut şapte clasări pe podium, dintre care patru au fost pe primul loc.
Peste o sută de concurenţi din ţară şi din Ungaria au alergat „pe urmele campionilor” în Pădurea de la Băile Felix, în cadrul celei de-a doua ediţii a Crosului Felix Trail Run. La feminin, proba de 8 km a fost câştigată de Nicoleta Sasu, în timp ce la masculin s-a impus Artur Miklos. Cursa de 3 km, rezervată familiilor, a fost câștigată de echipa formată din David şi Dan Călăraşu.
Sportivii orădeni şi-au adjudecat şase medalii la întrecerile Cupei României la Taekwondo WT, competiţie care a reunit la start peste 470 de competitori şi care s-a desfăşurat la Arena Antonio Alexe. Dintre cele şase clasări pe podium ale orădenilor, una a fost pe primul loc, două pe treapta a doua, iar trei pe locul III. Principala performeră a cluburilor orădene a fost Daria Ioana Pop, situată pe prima poziţie la categoria – 55 kg juniori U18.
-
Două accidente în Bihor marți dimineață: Un TIR s-a răsturnat pe DN 19 în Biharia, două autoturisme s-au ciocnit în Oradea (FOTO) 11:09, 07 Feb 2023
-
Răsturnare de situație: Directorul de școală din Oradea cercetat de DNA și repus în funcție de judecători și-a dat demisia 14:18, 07 Feb 2023
-
"Diavolul” e în Oradea. Frații Jdieri au lansat un videoclip care pune în valoare orașul (VIDEO) 15:50, 07 Feb 2023
-
Lunca Crișului, în aval de Oradea, va redeveni zonă inundabilă, iar peștii din Tisa vor putea migra până în Bihor 13:00, 07 Feb 2023
-
Primăria Oradea vrea pasaj subteran pe strada Tudor Vladimirescu, pe sub bulevardul Decebal. Vezi aici cum va arăta! (FOTO / VIDEO) 18:03, 31 Ian 2023
-
Nokian Tyres a început construirea fabricii din Oradea! Cum arată șantierul din zona fostului CET II (FOTO/VIDEO) 15:28, 29 Ian 2023
-
Trei străzi din cartierele Tineretului şi Grigorescu din Oradea au intrat în modernizare (FOTO) 19:39, 26 Ian 2023
-
Înflorește Nufărul! Va fi cel mai atractiv cartier al Oradiei (FOTO) 08:01, 02 Feb 2023
-
Pasajul Decebal, ratat din start 10:01, 08 Feb 2023
-
Ateliere de primăvară la Muzeul Țării Crișurilor: Elevii, așteptați să scrie scrisori de dragoste și să facă mărțișoare 09:30, 08 Feb 2023
-
Lilla, cu Dragnea forever: Fosta „blondă de la PSD” schimbă iar partidul, credincioasă șefului ei 09:01, 08 Feb 2023
-
Convocator: Adunarea Generală ordinară a acționarilor SC Proiect Bihor SA 08:35, 08 Feb 2023
- Lech Walesa, liderul sindicatului anticomunist Solidaritatea: „Trebuie să trăim în prietenie cu rușii, dar să îi facem să înțeleagă ceea ce este just”
- De ce s-au prăbușit atât de ușor clădirile din Turcia
- Luvrul, snobul, Lipițanul și penele struț
- 272.000 de lei/an, indemnizație de revoluționar, pentru prefectul acuzat că face jocurilor imobiliarilor
Ştiri de la CAO
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 6-10 februarie 2023 07:22, 06 Feb 2023
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 30 ianuarie - 3 februarie 07:00, 30 Ian 2023
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 23-27 ianuarie 07:34, 23 Ian 2023
-
Compania de Apă Oradea, programul săptămânal de citire a contoarelor, perioada 16-20 ianuarie 07:34, 16 Ian 2023
Diva Hair
-
Are 90 de ani și pedalează zilnic câte două ore, de mai bine de șapte ani, pentru a-și vedea soția. Așa arată iubirea adevărată
-
S-a rugat pentru viața soției lui fără puls timp de 28 de minute și a primit un semn divin. Dovada clară că miracolele chiar există!
-
Adelina Pestrițu a trecut printr-o nouă intervenție estetică, la aniversarea celor 36 de ani. La ce procedură a recurs, de data asta, vedeta
Ultimele Comentarii
- Epoca Dragnea? "Cu nu mulți ani în urmă, în epoca Dragnea..."... Postat 08 Feb 2023, 10:28 de Phoenix
- Primaria galactica Primăria Oradea a atras 20 de milioane... Postat 08 Feb 2023, 10:06 de excalibur
- ???????????? Desfijntati toate tarcurile, apoi triplati... Postat 08 Feb 2023, 09:23 de Petre93
- Adi13-bolnăvel Astepti sa sar la gatul tau ::::)))) îți... Postat 08 Feb 2023, 09:07 de Sandu2100
- cu acces asigurat pe bază de cartelă electronică Mai e putin si va fi "prepaid" si aruncatul... Postat 08 Feb 2023, 08:32 de excalibur
Bihoreanul tipărit
-
Cantonamente de... matematică: Ieșit din învățământ, un profesor din Oradea predă acasă matematica într-o manieră originală 08:01, 08 Feb 2023
-
Un pic mai puțini: Deși cu populația în scădere, Oradea a urcat în topul celor mai populate orașe din țară 18:45, 07 Feb 2023
-
Rămâne cum am stabilit! Cel mai mare buget din istoria Oradiei, de 500 milioane euro, a fost votat fără nicio dezbatere publică 08:01, 07 Feb 2023
-
Vedete la Oradea: Timp de două săptămâni și jumătate, orașul devine platoul unui film cu distribuție hollywoodiană! 11:05, 06 Feb 2023
ACTUAL
-
Un bebeluș născut sub dărâmături după cutremur a supraviețuit! Mama lui l-a protejat cu propriul trup (VIDEO) 13:41, 07 Feb 2023
-
România a trimis zeci de salvatori în Turcia, însoțiți de câini antrenați pentru misiuni de căutare (FOTO) 20:22, 06 Feb 2023
-
-15 grade! Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni 19:09, 06 Feb 2023
-
A murit Răzvan Theodorescu, vicepreședinte al Academiei Române 16:00, 06 Feb 2023
Stiri SPORTIVE
-
Meci decisiv în Oradea Arena: Baschetbaliștii CSM înfruntă miercuri seara echipa Keravnos BC în FIBA Europe Cup 07:10, 08 Feb 2023
-
Polo: CSM Oradea susţine miercuri bătălia finală pentru accederea în semifinalele LEN Euro Cup 18:15, 07 Feb 2023
-
Bihoreanca Roxana Hamza participă la un turneu de box în Ungaria 20:50, 06 Feb 2023
-
Sportivii clubului Crişul, câştigători la gala de box de la Chişineu-Criş 18:31, 06 Feb 2023
BIHOREANUL TV
-
Arde un depozit de material lemnos din Săcueni! Peste 20 de pompieri intervin (FOTO/VIDEO)
-
Incendii violente în Bihor: O casă din Aleșd a fost distrusă de foc, o alta, din Băița, are acoperișul și mansarda devastate (FOTO/VIDEO)
-
Eco-Croitoreasa: Orădeanca Tünde Bara te ajută să schimbi „punga cu pungi” cu sacoșe textile. Vezi ce mai știe să facă! (FOTO/VIDEO)
Oradea Noastră
-
Eco-Croitoreasa: Orădeanca Tünde Bara te ajută să schimbi „punga cu pungi” cu sacoșe textile. Vezi ce mai știe să facă! (FOTO/VIDEO) 11:18, 05 Feb 2023
-
Oradea ieri, Oradea azi: Scurtă istorie a Casei de Cultură a Sindicatelor 15:50, 04 Feb 2023
-
Doctorul Pădure: De ce sunt pădurile cu adevărat vindecătoare 10:47, 03 Feb 2023
-
Jumătate RER, jumătate tu! Pe 6 februarie, începe o nouă campanie de colectare a deșeurilor mari în Oradea 11:47, 01 Feb 2023
Bihor
-
Insule în loc de țarcuri: Primăria Oradea a atras 20 de milioane de lei, pentru țarcuri moderne în jurul blocurilor 19:33, 07 Feb 2023
-
Turnul Primăriei Oradea, mai vizitat decât Casa Darvas - La Roche. Câți oaspeți au atras obiectivele turistice ale municipalității în 2022 18:05, 07 Feb 2023
-
Un autobuz plin cu elevi a luat foc în mers în Bihor, pe DN 76! 17:27, 07 Feb 2023
-
Se filmează în centrul Oradiei! Circulație închisă miercuri pe strada Aurel Lazăr pentru filmul „21 de rubini” (FOTO) 16:20, 07 Feb 2023
Stiri Oradea
-
Insule în loc de țarcuri: Primăria Oradea a atras 20 de milioane de lei, pentru țarcuri moderne în jurul blocurilor 19:33, 07 Feb 2023
-
Turnul Primăriei Oradea, mai vizitat decât Casa Darvas - La Roche. Câți oaspeți au atras obiectivele turistice ale municipalității în 2022 18:05, 07 Feb 2023
-
Tulai Doamne, ce spectacol! „Ofertă atractivă” a avut premiera în Sala Transilvania a Teatrului Regina Maria din Oradea (FOTO) 17:00, 07 Feb 2023
-
Se filmează în centrul Oradiei! Circulație închisă miercuri pe strada Aurel Lazăr pentru filmul „21 de rubini” (FOTO) 16:20, 07 Feb 2023
Revista Familia
-
Conferințele Familia. Armand Goșu, Ucraina - 11 luni în Infern: Conferință și lansarea cărții „Putin, obsesia imperiului” 16:45, 17 Ian 2023
-
„Familia” întâmpină Crăciunul cu poezie 10:31, 21 Dec 2022
-
Revistele Familia și Várad vă invită la lansarea romanului „Run, omule, run!”, de Nótáros Lajos 17:31, 06 Dec 2022
-
Revista Familia vă invită la lansarea volumului „Istoria jurnalismului bihorean. Presa (1989-2000)”, de Florin Ardelean 16:00, 02 Dec 2022
Informații de la Termoficare
-
Fără apă caldă și căldură, vineri, pe mai multe străzi din Oradea 16:54, 26 Ian 2023
-
Termoficare Oradea: Căldura și apa caldă vor fi oprite joi pe anumite străzi. Consumatorii afectați 20:14, 25 Ian 2023
-
Mai multe străzi din Oradea rămân miercuri fără căldură și apă caldă. Vezi dacă ești afectat! 11:22, 25 Ian 2023
-
Termoficare Oradea: Mai multe străzi din zona centrală rămân fără apă caldă și căldură începând de marți 16:20, 16 Ian 2023
CURS VALUTAR
- 1 USD = 4.5747 RON
- 1 EUR = 4.9022 RON
- 1 HUF = 0.0125 RON