URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 16 IULIE 2018

Ediția tipărită

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Ideea primarului Ilie Blojan de a supraimpozita clădirile care nu se ridică la înălţimea celor din preajmă a fost o mană cerească pentru dușmanii acestuia. Imaginea cu bătrânul coș al CET-ului fumegând a expirat, dealul Ciuperca este un subiect vechi, iar Drumul expres s-a rezolvat între timp. Sigur, mai dăinuie sloganul cu „primarul beton”, dar încă nimeni n-a reușit să înlocuiască acest material din poduri și șosele cu naturalul chirpici.
Zic şi eu
Adrian Cris
Merită, totuşi, măcar pomenite numele senatorilor şi deputaţilor bihoreni care au modificat Codul de procedură penală şi Codul penal aşa încât victima să rămână fără apărare, dar infractorii să capete, practic, imunitate. Şi nu numai. Căci într-un elan bezmetic, aceiaşi inşi au votat şi alte proiecte mortale, cum e, de pildă, cel care pune „clopoţei” Poliţiei, obligând-o să presemnalizeze maşinile cu radar, astfel încât vitezomanii să poată încetini în dreptul lor, dar în rest să fie liberi să gonească nesancţionaţi, cu riscul uciderii altor oameni, pe şosea sau pe trotuar.
Cum a fost?
Lucian Cremeneanu
Dacă România se califica la Mondiale, poate că legile justiţiei n-ar fi păţit-o atât de rău. O eventuală prestaţie bună a echipei noastre ar fi devenit periculoasă pentru actuala coaliţie de guvernământ, căci tradiţionalele ieşiri de bucurie în stradă în urma victoriilor s-ar fi putut lesne transforma în mitinguri masive de protest. Cu România în Rusia (cât de ciudat sună asta!), PSD-ALDE nu ar fi avut curajul să mutileze Codul Penal, ar fi lăsat-o pentru mai târziu...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Unde vă veți petrece vacanța de vară?





De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Arătam recent că în data de 18 iunie a.c. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat cea mai neconstituţională, nelegală, ruşinoasă şi imorală decizie de interpretare a legii din întreaga sa existenţă (Decizia nr. 52/2018), stabilind că recursurile formulate în procesele pornite până în data de 20 iulie 2017 sunt inadmisibile, contrar celor statuate prin Decizia 369/2017 a Curţii Constituţionale, explicând totodată şi mecanismul prin care s-a ajuns la o asemenea decizie.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Ridicarea temperaturii mediului ambiant la peste 32 gr. C şi o umiditate relativă ridicată (peste 60%) determină modificări ale organismului, care se pot grupa în 4 sindroame importante: mialgia termică, insolaţia, accidentele datorate efortului fizic pe caniculă şi şocul hipertermic.
Psihologul Bihoreanului
Razvan Coloja
Cercetătorii regnului animal se confruntă de ani de zile cu o problemă spinoasă. Animalele care duc o luptă şi o câştigă au o şansă foarte mare să câştige şi următoarea bătălie. Întrebarea este: "de ce anume?". Sunt la mijloc factori psihologici? Este vorba de încrederea dobândită de către învingător? Mai mult - deoarece acelaşi lucru pare să fie valabil şi în cazul fiinţelor umane - un studiu a încercat să găsească un răspuns la această întrebare: de ce învingătorii continuă să învingă?

Știri Oradea

Furtună în Oradea: Trei copaci au fost doborâţi de vânt, unul a căzut peste două maşini (FOTO/VIDEO)
Știri Oradea
Codul galben de furtună a făcut pagube, duminică, în Oradea. Trei copaci au fost doborâţi de vânt, unul dintre ei căzând peste două maşini parcate pe strada Republicii. De asemenea, pe mai multe străzi din oraş reţeaua de canalizare nu a făcut faţă la cantitatea mare de apă căzută.
Accesul interzis: Străzile Parcul 1 Decembrie, Teatrului şi Mihai Eminescu se închid pentru lucrări
Știri Oradea
Trei străzi din zona centrală vor fi închise pentru lucrări. Dacă pe latura dinspre strada Vasile Alecsandri a Parcului 1 Decembrie traficul auto va fi restricţionat începând de luni până pe 17 august, pentru pietruirea trecerii de pietoni, străzile Muzeului şi Mihai Eminescu vor fi închise până în septembrie pentru reabilitarea reţelelor de apă şi canalizare.
14 Iulie 2018, 16:39
Statuia lui Emanuil Gojdu a fost restaurată şi va fi amplasată în Parcul 1 Decembrie
Știri Oradea
Statuia celui mai celebru avocat orădean, Emanuil Gojdu, îşi recapătă strălucirea meritată. La comanda Fundaţiei pentru Protejarea Monumentelor, un specialist atestat de Ministerul Culturii a restaurat monumentul, iar firma Conpila SRL urmează să-l reamplaseze în Parcul 1 Decembrie.
150 de locuri de parcare vor fi amenajate pe amplasamentul fostei ruine din şanţul Cetăţii
Știri Oradea
Societatea Drumuri Bihori va amenaja 150 de locuri de parcare pe amplasamentul ruinei din şanţul Cetăţii. Clădirea a fost expropriată şi demolată de către Primărie. Lucrările vor dura trei luni începând din luna iulie.
12 Iulie 2018, 17:32
La concurență: Vezi listele cu micuții admiși în fiecare dintre cele 13 creșe din Oradea!
Știri Oradea
Cele 13 creşe publice din Oradea sunt foarte căutate. La finalul sesiunii de înscriere din această vară pentru anul şcolar 2018-2019, s-au adunat 618 dosare pe 245 de locuri libere. La fel ca-n anii trecuţi, Direcţia de Asistenţă Socială Oradea a admis mai mulţi copii, mai precis 526, întrucât unii dintre ei vor frecventa creşa abia din 2019.
Șofer de BMW, prins cu 157 km pe oră, pe DN 79
Știri Oradea
Un orădean s-a ales cu permisul suspendat și cu amendă, după ce, în cursul zilei de miercuri, a fost prins gonind la volanul unui BMW cu 157 kilometri pe oră pe DN 79, în zona aeroportului.
12 Iulie 2018, 15:00
Şcoală înnoită: Faţada Liceului Ortodox a fost restaurată (FOTO)
Știri Oradea
Primăria Oradea a anunţat finalizarea lucrărilor de restaurare la faţada corpului de clădire principal al Liceului Ortodox Episcop Roman Ciorogariu, de pe strada Republicii. Lucrările au costat 230.000 de lei şi s-au încheiat cu 5 luni mai repede decât termenul prevăzut în contract.
Două angajate ale Primăriei Oradea au fost agresate de un tâlhar în plin centrul oraşului!
Știri Oradea
Două funcţionare ale Primăriei Oradea au fost agresate, miercuri, la distanţă de numai câteva minute, în plin centrul oraşului, pe strada Cuza Vodă, de un individ de 37 de ani. Una dintre victime a fost lovită în cap cu o o sticlă de whisky şi necesită îngrijiri medicale. Agresorul a fost identificat şi prins de poliţiştii locali în circa 15 minute, pe baza declaraţiilor victimelor.
11 Iulie 2018, 18:01
Sâmbătă, Ziua porților deschise la transmisioniștii militari din Oradea
Știri Oradea
Sâmbătă, 14 iulie, între orele 9 şi 11, Centrul 54 Comunicații R.M.N.C. din Oradea îşi deschide porțile pentru a găzdui activități de sărbătorire a Zilei transmisioniștilor militari. Evenimentul se va desfășura la sediul unității militare din Calea Armatei Române nr. 24/A.
11 Iulie 2018, 14:39
O nouă investiţie, de 26 milioane euro, în Parcul Industrial 1 din Oradea
Știri Oradea
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a anunţat, marţi după-amiază, că a reuşit să atragă, prin negociere directă, o investiție nouă, în valoare totală de 26 milioane euro în Parcul Industrial Euobusiness I, aparţinând unui holding turcesc, care va genera în final 200 de locuri de muncă.
10 Iulie 2018, 18:09
83 de locuri. Reabilitarea parcării de lângă sala polivalentă Antonio Alexe a fost finalizată (FOTO)
Știri Oradea
Reabilitarea parcării dintre sala polivalentă Antonio Alexe şi terenurile de tenis a fost finalizată. Drumuri Bihor a amenajat, pentru suma de 163.700 lei plus TVA, pe o suprafaţă de 2.555 metri pătraţi, 83 de locuri de parcare, din care două pentru autobuze.
10 Iulie 2018, 16:23
O lună de lucrări! Strada Parcul 1 Decembrie se va închide din 16 iulie pentru pietruirea trecerii de pietoni dinspre Vasile Alecsandri
Știri Oradea
Strada Parcul 1 Decembrie se va închide începând din 16 iulie pe porţiunea delimitată de străzile Traian Moşoiu şi Piaţa Independenţei. Restricţionarea circulaţiei autovechiculelor este impusă de lucrările de extindere a pietonalului din strada Vasile Alecsandri până la intrarea în parc. Lărgirea trecerii pentru pietoni şi pietruirea ei sunt programate să se încheie pe 17 august.
10 Iulie 2018, 11:31
Câine salvat de pompieri, după ce a căzut într-un canal, în cartierul Ioşia
Știri Oradea
Pompierii militari orădeni au salvat, luni, un câine care a căzut într-un canal de pe strada Ovid Densuşianu. Salvatorii au coborât în canalul adânc de patru metri şi cu un diametru de 50 de centimetri folosindu-se de scara de fereastră.
09 Iulie 2018, 17:16
Proiect de regulament: Amenzi de până la 1.000 lei pentru distrugerea aparatelor de joacă
Știri Oradea
Municipalitatea orădeană va supune dezbaterii publice marţi, 17 iulie, de la ora 17, în sala mare a Primăriei, proiectul de regulament privind organizarea şi funcţionarea spaţiilor de joacă şi agrement situate pe domeniul public. Potrivit proiectului, distrugerea aparatelor de joacă sau agrement se va sancţiona cu amendă de până la 1.000 lei.
Au spus 'DA' şi împotriva corupţiei: Doi miri au 'dezertat' de la propria nuntă pentru a semna iniţiativa 'Fără penali în funcţii publice' în Oradea (FOTO)
Magazin
Imaginile cu doi tineri miri care au "dezertat" pentru câteva clipe de la propria nuntă şi au semnat în Piaţa Unirii din Oradea pentru iniţiativa "Fără penali în funcţii publice" fac înconjurul internetului. "Nu poţi începe o căsnicie dacă n-ai semnat #FărăPenali", a scris, în comentariul care însoţesc fotografiile, Alin Dobai, un cunoscut militant orădean împotriva aburilor făcute de politicienii din coaliţia de guvernământ.
Ocoliţi! Restricţii de circulaţie în Parcul Traian şi strada Mihai Eminescu
Știri Oradea
Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Oradea a aprobat joi prelungirea închiderii circulaţiei în Parcul Traian pe porţiunea delimitată de străzile Republicii şi Tribunalului până pe 11 iulie, pentru lucrări la reţeaua de apă, şi restricţionarea circulaţiei prin faţa Baroului Bihor, începând din 9 iulie până pe 8 august, pentru intervenţii la şarpanta clădirii. La fel, închiderea străzii Mihai Eminescu pe porţiunea dintre arterele Gheorghe Lazăr şi Menumorut pentru lucrări la reţeaua de apă a fost prelungită până pe 13 iulie.
06 Iulie 2018, 15:22
Cumpărături cu folos: Caritas Catolica a deschis încă un magazin second-hand în Oradea, încasările merg spre nevoiaşi (FOTO)
Știri Oradea
Asociaţia Caritas Catolica de pe lângă Episcopia Romano-Catolică de Oradea a deschis, joi, un nou magazin second-hand în Oradea. Pe de o parte, cei care vor face cumpărături acolo vor găsi preţuri avantajoase, iar pe de altă parte veniturile din vânzări vor fi folosite pentru finanţarea programelor sociale ale organizaţiei Caritas Catolica.
Accident în Nufărul: O femeie a ajuns la spital cu fracturi
Știri Oradea
O femeie a ajuns joi seară la spital, cu fracturi la membrele inferioare, în urma unui accident produs în cartierul Nufărul. Un şofer nu i-a acordat prioritate de trecere şi a luat-o în plin.
05 Iulie 2018, 20:50
Vizită în teren: Directorul CNAIR asfaltează drumurile bihorene cu... promisiuni (FOTO)
Știri Oradea
Directorul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Narcis Neaga, a făcut marţi o vizită pe şantierele din Bihor, însoţit de prefectul Ioan Mihaiu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ioan Mang. Neaga a promis, printre altele, reluarea lucrărilor la autostrada Transilvania, scoaterea la licitaţie a lucrărilor de reabilitare a drumurilor Oradea – Vârfuri şi a celor de construcţie a şoselelor de centură ale oraşelor Săcuieni şi Ştei.
05 Iulie 2018, 18:11
Regulamentul privind înălţimea clădirilor: Primarul Ilie Bolojan, acuzat de stalinism şi comparat cu Ceauşescu (FOTO)
Știri Oradea
Dezbaterea proiectului de regulament privind supraimpozitarea cu 50% a clădirilor care nu respectă frontul stradal şi regimul mediu de înălţime a adunat miercuri după-amiază, în sala mare a Primăriei, circa 50 de orădeni. Participanţii la dezbaterea desfăşurată pe un ton ridicat l-au acuzat pe primarul Ilie Bolojan de stalinism, sistematizare şi încălcarea dreptului la proprietate. În replică, edilul a spus că regulamentul, gândit să dea un aspect unitar zonei centrale, va afecta doar 5% din clădirile din centru.
Concluzii DSP Bihor, în cazul copiilor infestaţi cu Salmonella: Sursa ar fi fost o practicantă de la firma de catering!
Știri Oradea
Direcţia de Sănătate Publică Bihor a prezentat, miercuri, concluziile anchetei în cazul copiilor de grădiniţă infectaţi cu Salmonella. În total, 16 preşcolari au fost depistaţi pozitiv, la două grădiniţe din Oradea, unde asigura servicii de catering firma Sarabo Better Food. Sursa îmbolnăvirilor ar fi o elevă care făcea practicantă la local, după cum arată DSP.
04 Iulie 2018, 13:44
Primăria Oradea supune dezbaterii publice supraimpozitarea clădirilor care nu respectă regimul de înălţime
Știri Oradea
Primăria Oradea supune dezbaterii publice un proiect de regulament controversat privind supraimpozitarea cu 50% a clădirilor din zona centrală care nu respectă frontul stradal sau regimul de înălţime recomandat de arhitecţii municipalităţii. Dezbaterea publică va avea loc miercuri, 4 iulie, de la ora 16, în sala mare a Primăriei.
03 Iulie 2018, 17:34
Viceprimarul Mircea Mălan: 'Restanţele la întreţinere mai vechi de trei luni vor fi notate în CF!'
Știri Oradea
Preşedinţii şi administratorii asociaţiilor de proprietari vor fi obligaţi prin noua lege privind organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari să noteze în Coala Funciară a restanţierilor la întreţinere datoriile mai vechi de trei luni sau în sumă de peste 2.000 lei. Măsura este menită să prevină vânzarea apartamentului de către datornic fără achitarea restanţelor. La fel, după promulgarea legii, asociaţiile de proprietari din toată ţara vor trebui să se constituie şi să îşi aleagă noile conduceri în baza noului normativ.
Razii cu folos: Peste 11.000 de pachete de ţigări confiscate şi amenzi de 316.500 lei în 6 luni (FOTO)
Știri Oradea
Raziile poliţiştilor orădeni în pieţele din municipiu s-au lăsat cu pagube însemnate pentru bişniţarii de ţigări de contrabandă. Doar în primele 6 luni ale anului, peste 11.000 de pachete de ţigări au fost confiscate şi s-au aplicat amenzi de 316.500 lei.
03 Iulie 2018, 14:33
'La datorie pentru România Mare'! Generalul Traian Moşoiu şi Regina Maria au fost evocaţi la Primăria Oradea (FOTO)
Timp liber
Sala Mare a Primăriei, numită de altfel "Traian Moşoiu", a fost luni gazda unei conferinţe menite să le amintească celor prezenţi despre omul şi militarul Traian Moşoiu. Cunoscut mai ales pentru faptul că a condus Armata Română în primăvara anului 1919, intrând în Oradea de Paşte, pe 20 aprilie, generalul Moşoiu a fost prezentat în diferite ipostaze.
03 Iulie 2018, 10:46
Urmează lucrări de dezinsecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare în Oradea
Știri Oradea
Municipalitatea va executa joi şi vineri acţiuni de dezinsecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare pe raza oraşului. Orădenii sunt sfătuiţi să evite contactul subtanţelor cu ochii şi să îşi supravegheze animalele şi copiii pentru a nu ingera accidental momelile puse pentru rozătoare.
02 Iulie 2018, 19:14
Coaliţia Rogerius acuză: parlamentarii vor control politic al asociaţiilor de proprietari!
Știri Oradea
Reprezentanţii Coaliţiei Rogerius, care au fost şi împotriva hotărârii de Consiliu Local prin care administratorii asociaţiilor de proprietari sunt obligaţi să susţină periodic examene pentru reatestare, acuză parlamentarii că vor control politic al acestor asociaţii, în urma unor modificări legislative adoptate marţi. "Asociaţiile de proprietari au fost aruncate în ghiarele administraţiilor locale pentru a putea fi exercitate control politic asupra lor!", susţine Coaliţia, arătând că noua lege a adus şi o "birocratizare excesivă".
01 Iulie 2018, 17:55
Investiţii de 10,4 milioane lei în amenajarea coridorului verde din strada Barcăului
Știri Oradea
Consiliul Local a aprobat joi indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de amenajare a viitorului coridor verde din strada Barcăului. Investiţia, finanţată din fonduri europene, este estimată la 10,4 milioane lei va avea un termen de predare de şase luni.
30 Iunie 2018, 19:00
Consiliul Local a scumpit creşa în Oradea!
Știri Oradea
Consiliul Local a majorat joi contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor în creşă de la 207 lei la 237 lei pe lună pe fondul scumpirii tuturor costurilor cu utilităţile şi salariile. Hotărârea a fost luată cu votul reprezentanţilor PNL cu opoziţia PSD şi UDMR, care au cerut asumarea acestor cheltuieli de către bugetul local.
30 Iunie 2018, 09:39
Intersecţia groazei. Încă un accident pe Magheru, colţ cu Parcul Traian: BMW vs. Peugeot (FOTO)
Știri Oradea
La nici 24 de ore după ce un autoturism Audi a fost distrus aproape în totalitate, un alt accident s-a produs vineri seară în acelaşi loc, adică în intersecția Bulevardului Magheru cu Parcul Traian. Un BMW a fost serios avariat, după ce s-a lovit de un Peugeot 307. Evenimentul rutier s-a produs puţin înainte de ora 21.30, în circumstanţe încă necunoscute. BMW-un avea air bag-urile din faţă deschise, iar Peugeot-ul e avariat pe partea dreaptă.
 1  3 4 5  

FOTO BIHOREANUL

  • În vizită la transmisioniştii militari: Bihorenii au putut vedea dotările Centrului 54 Comunicaţii Oradea (FOTO/VIDEO)
  • Şedinţa Consiliului Judeţean nu s-a putut ţine pentru că PNL-iştii şi un PSD-ist au lipsit. Pásztor avertizează că judeţul ar putea rata fonduri europene (FOTO)
  • HUMANAMED Oradea a devenit unicul laborator din ţară dotat cu un analizor pentru depistarea precoce a cancerului de ficat (FOTO)
  • Răsplată pentru lene: În vreme ce firmele caută angajaţi, asistaţii din Brusturi primesc ajutoare sociale chiar şi plecaţi în străinătate (FOTO)
  • Lansare showroom PREMIUM USED CARS Oradea (FOTO)
  • Flashmob la sediul PSD Bihor: Două pensionare de etnie maghiară au înjurat UDMR pentru că au votat cu PSD (FOTO)
  • Accidentul din Beiuş: Şoferul ar fi adormit la volan, o întreagă familie şi-a pierdut viaţa! (FOTO / VIDEO)
  • A fost 'nebunie' în Cetatea Oradea: Publicul i-a lăsat cu greu să plece pe artiştii de la Subcarpaţi (FOTO / VIDEO)
  • Festivalul Medieval a scos orădenii din casă: Mii de oameni au petrecut vineri în Cetate (FOTO / VIDEO)
  • Scandal la Borod: Trei bărbaţi au ajuns la spital, zeci de localnici s-au adunat în faţa Primăriei protestând faţă de agresivitatea ţiganilor din zonă (FOTO)

TIMP LIBER

Timp liber

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 3.8697 RON
  • 1 EUR = 4.5959 RON
  • 1 HUF = 0.015 RON