Un cititor al BIHOREANULUI face un apel către autorităţile judeţene referitor la condiţiile în care se află Coada Lacului.
Copacii căzuţi în urma zăpezii din octombrie nu au fost nici până astăzi îndepărtaţi în totalitate, iar bălţile deja existente s-au adâncit şi mai tare şi îngreunează traficul enorm.
Ca şi cum nu ar mai fi de ajuns, plătitorii de impozite din zonă reclamă şi faptul că gunoiul nu a fost ridicat de prin luna august şi îi întreabă în zorii campaniei pe politicieni: "Acum că vreţi un vot de la noi, nu vreţi să şi rezolvaţi o parte din probleme până nu e iarnă de-a binelea?".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.