URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 01 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria vrea să înlocuiască actualul sistem al parcărilor de domiciliu, imperfect, cu unul catastrofal, care va crea în mod cert haos. Adică să nu mai aibă fiecare orădean locul lui, ci să existe un abonament în baza căruia omul să vâneze locurile rămase libere când vine de la serviciu.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Codul de procedură penală din 2014 prevede o procedură larg aplicabilă în practică prin care se soluționeză dosarele penale ce au ca obiect infracțiuni minore comise, de regulă, de către persoane fără antecedente penale, situații în care cheltuiala statului cu judecarea „găinăriei” ar fi disproporționată față de efectul produs în societate.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
09 August 2021, 08:53

Zboruri vânate: A început "vânătoarea de domenii" pentru compania aeriană a judeţului anunţată de Bolojan şi Birta

Zboruri vânate: A început 'vânătoarea de domenii' pentru compania aeriană a judeţului anunţată de Bolojan şi Birta foto generic, forbesindia.com
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Joia trecută, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, şi primarul Oradiei, Florin Birta, au anunţat că Oradea şi judeţul Bihor vor avea, în premieră naţională, propria companie aeriană, care va facilita curse spre Bucureşti şi spre Europa.

Compania s-ar putea numi Fly Oradea ori Oradea Airlines, au arătat cei doi, cu precizarea că denumirea va fi stabilită în viitorul apropiat. Numai că nu bine s-a încheiat conferinţa de presă că au şi apărut speculanţii.

În nici două ore, în Registrul Rotld, domeniile .ro ale celor două denumiri promovate - adică flyoradea.ro şi oradeaairlines.ro - erau, deja, rezervate pe un an de persoane fizice, rămase anonime.

Rămâne de văzut dacă "vânătorii" de domenii au încurcat sau nu planurile judeţului, ba chiar dacă nu vor cere în curând şi "răscumpărări".

O soluţie o dă tot Bihorel, care a achiziţionat şi el domeniul oradeaair.ro şi îl oferă gratis administraţiei locale, dacă va descoperi că a fost cam hăbăucă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
rotld.ro
Cred ca achizitia domeniilor e un gest gratuit. Ei pot avea deja un domeniu gata inregistrat, iar cumparatorii raman cu paguba...
Postat 09 August 2021, 13:02 de lighthotspot
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON