URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Aprilie 2011, 17:40

Wikileaks: Americanii cred că Cseke Attila a fost o "soluţie ciudată" pentru Ministerul Sănătăţii

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O telegramă interceptată de Wikileaks trimisă de oficialii ambasadei SUA la Bucureşti către Washington arată că aceşti au catalogat numirea bihoreanului Cseke Attila în fruntea Ministerului Sănătăţii drept o "soluţie ciudată".

Telegrama datează din 24 decembrie 2009, după ruptura alianţei PDL-PSD.

"Cseke Attila, 32 de ani, care este nominalizarea surprinzătoare a UDMR pentru portofoliul Sănătăţii a fost un oficial de rang mărunt la Secretariatul General (n.r. - al Guvernului) între 2005 şi 2008. În 2008, a fost ales în Senat unde a lucrat la comisia juridică. Attila, cel mai tânăr şi mai lipsit de experienţă membru al Cabinetului, este o soluţie ciudată pentru Ministerul Sănătăţii, fără cunoştiinţe medicale şi cu o insuficientă experienţă adminstrativă. Ministerul şi sistemul de sănătate din România în general sunt asediate de probleme serioase în nevoia disperată de reformă, dar acest tânăr oficial UDMR din Oradea pare rău amplasat într-o poziţie în care să-şi asume multele interese înrădăcinate în sectorul sănătăţii", se arată în telegrama publicată de Jurnalul Naţional.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Cseke face treaba
Cseke face treaba asa cum este el.Multi politicieni rasufla usurati ca Cseke inchide spitalele pe care trebuiau sa le inchida ei, dar se temeau ca vor pierde voturi.Adica scot castanele sanatati cu mana lui Cseke.Dar cum aratau acele spitale care s-au inchis...si inca mai sunt astfel de spitale inutile si "electorale"
Postat 16 Aprilie 2011, 22:30 de Boom
degeaba
nu tin partea udmr-ului ,dar cat a facut unguru asta pt sanatate nu s-a facut in 20 de ani.
Postat 16 Aprilie 2011, 20:37 de zeus
catastrofa cseke
acest individ a impus plata pt consult medical. in aceste conditii consultul medical devine o chestie de lux ! ai bani te consulta medicul, nu ai mori cu zile ! tot udemeristul a inchis de-a valma spitale netinand cont de faptul ca multi pacienti din spitalele respective nu au unde sa mearga.
Postat 15 Aprilie 2011, 18:04 de ......
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON