URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
21 Septembrie 2020, 12:15

Vrem burse! Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor le cere candidaţilor la Primăria Oradea să-şi asume că vor recompensa elevii

Vrem burse! Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor le cere candidaţilor la Primăria Oradea să-şi asume că vor recompensa elevii Echipa din conducerea Consiliului Judeţean al Elevilor Bihor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Consiliul Judeţean al Elevilor Bihor le-a cerut tuturor candidaţilor la Primăria Oradea să semneze un angajament prin care asigură că, dacă vor ajunge primari, vor respecta Ordinul Ministerului Educaţiei 5.576/2011 şi le vor oferi burse elevilor merituoşi sau care provin din familii sărmane.

„Legea enumeră trei tipuri de burse pe care administraţiile locale trebuie să le acorde: sociale, pentru că mulţi elevi nu au acces la educaţie din cauza situaţiei financiare precare, de merit, pentru elevii cu medii generale de peste 8,50, şi de performanţă, pentru elevii cu rezultate la olimpiade sau concursuri. În Oradea, s-au dat doar burse de performanţă, dar uneori şi acelea nu pentru toţi olimpicii”, a declarat pentru BIHOREANUL Lorena Rus, secretar CJE Bihor şi unul dintre elevii care a dus angajamentul candidaţilor.

CJE Bihor a mai avut şi în trecut poziţii publice prin care a cerut primarilor din judeţ să respecte dreptul elevilor de a primi burse, dar fără prea mare succes.

Acum, doi candidaţi nu au semnat "ca primarul". Florin Birta (PNL) le-a spus elevilor că nu îşi asumă angajamentul, dar dacă va deveni primar, îi va consulta în realizarea unei strategii privind susţinerea elevilor din Oradea, iar Ioana Mihăilă (USR Plus) a modificat documentul, semnându-l într-o variantă pe care o consideră realizabilă. Mai precis, în loc să-şi asume că va da burse pentru toţi elevii cu venituri mici sau pentru toţi cei cu medii peste 8,50, candidata şi-a asumat că îi va susţine prin măsuri precum amenajarea unor centre after school pentru copiii din familii sărmane, respectiv amenajarea unui centru de excelenţă cu laboratoare bine dotate ori abonamente la bazele de date electronice ale revistelor ştiinţifice de prestigiu. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Burse pentru parinti...ruga pentru parinti
Primaria va da burse pentru elevi,dar ,totodata si parintii vor primi burse.De studiu.In Europa.De ce?? Pentru ca Primaria a lansat un amplu program de demolari,mai ales unei anumite etnii,conlocuitoare(inlocuitoare?).Destructurarile le citim aici:[https://www.ebihoreanul.ro/stiri/o-vila-ridicata-ilegal-in-oradea-a-fost-demolata-cu-excavatorul-foto-150830.html][https://www.ebihoreanul.ro/stiri/case-pe-faras-proprietarii-a-1000-de-constructii-ridicate-ilegal-in-oradea-amenintati-cu-demolarea-151166.html ].Cum era piesa aia? "Un buldozer numit dorinta" de Tennessee Williams
Postat 21 Septembrie 2020, 13:45 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON