URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 15 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
07 Iunie 2021, 14:05

Voia să fie deputat de Bihor: Secretarul de stat prins băut la volan a candidat pe lista UDMR Bihor la parlamentare 

Voia să fie deputat de Bihor: Secretarul de stat prins băut la volan a candidat pe lista UDMR Bihor la parlamentare  (foto: Facebook)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oltean Csongor, tânărul pus de UDMR în funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului, care şi-a dat însă demisia după ce a fost prins de poliţişti conducând sub influenţa alcoolului, a vrut să reprezinte bihorenii în Camera Deputaţilor. Filiala Bihor a UDMR l-a pus al 3-lea pe lista candidaţilor, după lideri importanţi ca Szabó Ödön şi Biró Rozália-Ibolya. 

De altfel, născut la Mediaş, Oltean Csongor a şi apărut în conferinţe de presă la Oradea, înaintea alegerilor, alături de preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabó Ödön. Totodată, Oltean Csongor era considerat un tânăr de viitor în organizaţia naţională, el fiind vicepreşedinte executiv al Departamentului pentru tineret al uniunii maghiarilor.

După incidentul în care a fost prins băut la volan, Oltean Csongor (32 ani) şi-a dat demisia din funcţia de secretar de stat în Ministerul Tineretului şi Sportului.

Anunţul a fost făcut, vineri, chiar de preşedintele UDMR, Kelemen Hunor: "În urma acestui incident el şi-a depus demisia, pe care am acceptat-o, şi i-am transmis-o premierului. Gestul lui Oltean Csongor este inacceptabil, el şi-a asumat răspunderea pentru acesta. Nu intenţionăm să facem alte comentarii în acest caz". 

Pe Facebook, fostul secretar de stat a spus că nu vrea să le transmită un mesaj greşit tinerilor prin comportamentul său.

"Nu am nicio scuză, îmi asum răspunderea pentru fapta mea. Comportamentul iresponsabil este incompatibil cu funcţia publică şi nu doresc să transmit un mesaj greşit tinerilor. Drept urmare, primul lucru azi dimineaţă a fost să-mi depun demisia din funcţia de secretar de stat din cadrul Ministerului Tineretului şi Sportului", a scris Oltean Csongor.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
O fi vrut sa-si transforme numele in renume ...
Nu-i de mirare ca a tzintit la varful ierarhiei UDMR. Nu-i Oltean autentic cel care nu ravneshte la o functzie ...
Postat 07 Iunie 2021, 14:31 de cristi_h
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7332 RON
  • 1 EUR = 4.9708 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON