URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 05 DECEMBRIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La Colegiul Traian Vuia, o jună nervoasă că a fost mustrată pentru că a adus un băiat în cameră nu a mai putut suporta umilința și a pus mâna pe cuțit. Asta, ca de acum înainte pedagogul rănit să se învețe minte să lase copiii să-și facă de cap...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
La fel cum mă uimește agresivitatea multor atei față de creștini, revărsată de pildă față de cei ortodocși de fiecare dată când calendarul arată câte-o Sfântă Paraschivă - când, culmea, cei dintâi îi acuză pe cei din urmă nu doar de înapoiere, ci și de intoleranță! -, nu înțeleg răutatea celor care „colindă” rechizitorii la adresa tuturor autorităților care „sparg bugetele” decorând artere, piețe și clădiri ori organizând târguri de Crăciun.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre proiectul de realizare a unei rețele de tram-tren în Oradea și Zona Metropolitană, cu 200 milioane de euro?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Realizarea Unirii la 1 Decembrie 1918 nu a însemnat automat că, din 2 decembrie, s-a realizat și o unificare a dreptului și a instituțiilor din Ardeal cu cele din Vechiul Regat. În realitate, procedura de unificare legislativă a fost una extrem de anevoioasă, pentru că sistemele de drept românesc și austriac sau austro-ungar erau foarte diferite, aproape incompatibile sub anumite aspecte, mai ales de procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. Majoritatea fumătorilor au mari dificultăţi în a renunţa la fumat...
04 Aprilie 2022, 08:43

Viktor Orbán și-a revendicat victoria „care se vede de la Bruxelles” și l-a menționat pe Zelenski printre adversarii lui

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Premierul ungar Viktor Orbán și-a asigurat al cincilea mandat, FIDESZ și aliatul său creștin-democrat KDNP câștigând o supermajoritate în urma alegerilor parlamentare de duminică.

Potrivit rezultatelor după numărarea a peste 95% din voturi, partidul lui FIDESZ/KDNP vor avea 135 de reprezentanți în parlament, Opoziția Unită doar 56, iar Patria Noastră, un partid extremist relativ nou pe scena politică, 7, scrie libertatea.ro.

La o prezență la urne de 69,47%, mandatul obținut de FIDESZ este unul convingător.

Discurs de învingător

În discursul prin care și-a revendicat victoria, politicianul a spus că victoria uriașă a FIDESZ se vede de la Bruxelles, chiar dacă au avut numeroși adversari, printre care se numără și președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.

„Dragi prieteni, am obţinut o victorie excepţională - o victorie atât de mare, încât probabil se poate vedea de pe Lună şi, în orice caz, cu siguranţă, de la Bruxelles”, a declarat liderul FIDESZ, care se află în fața celui de-al patrulea mandat consecutiv de premier și al cincilea din carieră.

„Această victorie este una de ținut minte, poate chiar pentru tot restul vieții noastre, pentru că am avut cea mai mare gamă de adversari de depășit. Stânga de acasă, stânga internațională, birocrații de la Bruxelles, banii imperiului Soros, presa internațională și chiar și președintele ucrainean în cele din urmă”, a spus Orbán în râsetele mulțimii, cu o referire la criticile primite de la Volodimir Zelenski.

Opoziția s-ar putea destrăma

Pentru opoziția din Ungaria, înfrângerea ar putea fi o lovitură prea puternică, mai scrie libertatea.ro. Liderul desemnat, Peter Marki-Zay, a pierdut chiar și alegerile din propria circumscripție uninominală, iar rezultatul general al scrutinului este chiar mai rău decât s-ar fi așteptat liderii celor șase partide unite.

În discursul de duminică noapte, Marki-Zay a cerut opoziției să rămână unită. Puțin ironic, ținând cont că liderii partidelor aliate nu s-au aflat alături de el, pe scenă.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
9 Comentarii
Nu contesta ceva despre care nu stii nimic!!
Sunt mii si mii in lumea aceasta care nu înteleg si nu se întreabã oare de ce se intâmplã ceea ce se întâmplã, oare cine este de vinã, De unde stâta întelepciune pentru a intelege lucrurile lumii.
Postat 04 Aprilie 2022, 13:46 de iahim
Despre referendum, nimic?!
Referendumul lui Orban Viktor, similar cu cel promovat de PSD-Dragnea si „Coalitia pentru Familie” a esuat, nu a intrunit cvorumul minim necesar. Voturile valide la acest referendum (44%) reprezinta cu 9 puncte procentuale mai putin decat voturile obtinute de Fidesz, 53% din totalul voturilor exprimate. Ce sa intelegem de aici? Ca sunt destui unguri care se uita cu jind la cur_tea vecinului?!
Postat 04 Aprilie 2022, 13:14 de ili3
Piticul lovit de betia victoriei! Sau a puterii!s-aa turbat...
I-a criticat pe birocrații de la Bruxelles și pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, numindu-i „adversari”, în discursul de după anunțarea rezultatelor (sursa: BBC).„Niciodată nu am avut atât de mulți adversari în același timp [....]stânga locală, stânga internațională de pretutindeni, toți banii și instituțiile imperiului Soros, presa internațională mainstream [...]„Am obținut o victorie atât de mare, încât poate fi văzută chiar și de pe Lună, dar mai ales de la Bruxelles. Am apărat suveranitatea și libertatea Ungariei”. Unguria iese din UE si ungurii se intorc de unde au venit?! Eu asta am inteles. Le da putin pamant si gaze si petrol si... O intrebare: sarbii ce fac, pleaca si ei cu prietenii lor unguri?! E loc in Rusia pt. zece serbii si zece ungarii! P.S. Geniala replica lui Zelenski pt. pitic!
Postat 04 Aprilie 2022, 13:00 de pinonel
ingrijorare
Oare ce sa ne ingrijoreze mai mult? Vin vremuri grele. Daca unitatea nu poate fi asigurata.....
Postat 04 Aprilie 2022, 11:47 de Christa
Victorie à la Pirus
László Rajk, arhitect, opozant si fost disident ungur, fiul ministrului cu acelasi nume executat in 1949 dupa un proces stalinist: ,,Europa de Est nu a mai cunoscut niciodata o transformare sociala atat de radicala, stupida si ridicola ca in Ungaria lui orban viktor, care seamana tot mai mult cu Romania lui Nicolae Ceausescu." Ce ma ingrijoreaza pe mine e declaratia lui kelemen hunor: ,,Un lucru e sigur – interesele ungurilor din România vor fi importante pentru guvernul Ungariei în următorii patru ani" Sa speram ca Bruxelles-ul ii va pune zabala ungurasului! Acum e singur, l-au ejaculat din gasca si polonezii si cehii si slovacii.
Postat 04 Aprilie 2022, 11:12 de pinonel
Meschin
Cat de meschin poate fi omul!!! Pentru ca ucrainienii, in intentia de a-si apara identitatea de limba si nationala de agresiunea limbii ruse, a fost obligata sa adopte aceeasi atitudine si fata de limbile celorlalte minoritati, printre care si cea ungureasca, Orban loveste cu sete o entitate in dificultate, in corzi, folosind termeni pugilistici. Dar, se pare ca, aceasta atitudine fata de "nobilua si mareața" etnie ungureasca este intolerabila.
Postat 04 Aprilie 2022, 10:44 de marginan
Vox populi, Vox Dei
Un popor puternic este un popor liber!
Postat 04 Aprilie 2022, 10:37 de iahim
CrisDumi aka KP
In Ungaria se voteaza ca I Rusia
Postat 04 Aprilie 2022, 09:46 de Sandu2100
Aer "proaspăt" vine de la Budapesta.
Așa cum teroristul internațional Putin a salvat planeta, pentru o perioadă semnificativă, de globalismul american ... așa a salvat și Orban continentul nostru, suveranitatea țărilor europene a căror lideri gândesc cu capul lor.
Postat 04 Aprilie 2022, 09:11 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.571 RON
  • 1 EUR = 4.9678 RON
  • 1 HUF = 0.0131 RON