Consiliul Local Oradea a aprobat luni, în ultima ședință din mandat, indicatorii tehnico-economici ai lucrărilor de construire a viitorului stadion de 16.291 de locuri, din strada Făgărașului.
Termen: anul 2024
Potrivit Studiului de Fezabilitate, investiția se ridică la 45,68 milioane euro, fără TVA. Din această sumă, stadionul și incinta de joc vor costa 34,26 milioane euro, hotelul aferent arenei sportive este estimat la 7,88 milioane euro, iar parcajul subteran cu 150 de locuri și piațeta de deasupra vor costa încă 3,54 milioane euro.
În medie, stadionul va costa 2.103 euro pentru fiecare dintre cele 16.291 locuri. „Acest proiect va fi finanțat din fonduri guvernamentale, dar avem și noi cota noastră, care se referă la exproprieri în zonă”, a declarat primarul ales Florin Birta.
Costul exproprierilor este estimat la circa 5,35 milioane euro. „Se va expropria amprenta blocurilor firmei Selina pentru a putea fi dată Hotărârea de Guvern, iar apoi, în paralel cu lucrările, celelalte proprietăți”, a declarat pentru BIHOREANUL Florin Birta.
Primăria estimează că lucrările ar putea începe încă de anul viitor. „Eu sper că dacă totul merge în regulă în anul 2024 stadionul va fi funcțional”, a spus edilul.
Stadion pentru Oradea
După cum BIHOREANUL a mai scris, stadionul va avea instalație de iluminat nocturnă. Tribuna zero a acestuia putea fi organizată în aşa fel încât să aibă mai puţine locuri în cazul unor evenimente sportive mai mici.
O parte dintre locuri (80) vor fi rezervate persoanelor cu dizabilităţi şi însoţitorilor acestora.
În subsolul acestuia a fost gândită o parcare (cu 150 de locuri pentru maşini, plus 10 locuri pentru maşinile oficialilor şi două pentru autocarele sportivilor), dar şi accesele pentru sportivi, presă şi spectatorii VIP. Accesele pentru public vor fi amplasate la nivelul solului.
În partea de nord, într-o aripă a stadionului, va fi amenajat un hotel cu 46 de camere şi două apartamente, săli de conferinţă, dar şi un centru SPA. Hotelul va avea parcări pentru 74 de autoturisme şi 3 autocare.
În jurul stadionului, municipalitatea plănuieşte să amenajeze alte terenuri pentru sportul de masă, inclusiv de fotbal şi de tenis.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.