URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 03 IUNIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
În relația cu administrația centrală, Bihorul și Oradea au avut câteva episoade faste, dar și niște ghinioane teribile. Marea lovitură a fost trecerea a zeci de hectare de teren situat în centrul Oradiei în posesia Consiliului Județean, odată cu marea retragere a armatei la minimum 60 de kilometri de graniță. Dar putem spune că am avut și ghinion pentru că...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Ajunsă deocamdată la prima săptămână, greva din învățământ se așterne ca o piatră tombală peste domnia președintelui Klaus Iohannis. Încă de mult, mulți dintre cei care l-au votat au ajuns să-l disprețuiască, să-l considere groparul marilor speranțe din 2014, dar abia prestația sa în actuala criză din învățământ le pune definitiv lespedea.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că greva generală a profesorilor este justificată și că salariile lor ar trebui mărite?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Chiar dacă toată lumea știe că anumite fapte se pot proba numai cu martori, legea este foarte strictă cu privire la condițiile în care se poate propune această probă, pe de-o parte, iar pe de altă parte există anumite limitări ale utilizării acestei probe.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Steatoza hepatică reprezintă o acumulare excesivă de grăsimi la nivelul ficatului (în special trigliceride) cu mărirea sa uşoară până la moderat şi cu caracter benign şi reversibil de obicei, dar uneori putând deveni gravă, cu evoluţie spre ciroză (în condiţiiile acumulării excesive şi îndelungate şi a asocierii unor factori nocivi). În mod normal, ficatul conţine 2-4% grăsimi.
22 Februarie 2023, 17:46

Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO)

Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (sursă foto alba24.ro)
Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (foto: Serviciul Public Județean Salvamont Alba)
Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (foto: Serviciul Public Județean Salvamont Alba)
Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (foto: Serviciul Public Județean Salvamont Alba)
Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (foto: Serviciul Public Județean Salvamont Alba)
Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (foto: Serviciul Public Județean Salvamont Alba)
Victima accidentului cu ATV-ul din Arieșeni este o tânără din Bihor. A fost adusă cu elicopterul, în stare gravă, la Oradea și va fi operată de urgență (FOTO/VIDEO) (foto: Serviciul Public Județean Salvamont Alba)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Victima accidentului cu ATV-ul de la Arieșeni este o tânără în vârstă de 28 de ani din Bihor, care a fost adusă cu elicopterul SMURD la Unitatea de Primire a Urgențelor de la Spitalul Județean Oradea, în stare foarte gravă.

Inconștientă și asistată respirator, femeia va fi operată de urgență, potrivit dr. Hadrian Borcea, șeful UPU SMURD Bihor. „Victima a ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor. Femeia se află în continuare în stare de inconștiență și este asistată respirator. Urmează să fie dusă direct în blocul operator de la Neurochirurgie. A suferit un traumatism cranian sever, care impune intervenția chirurgicală de urgență”, a precizat dr. Borcea la solicitarea BIHOREANULUI

Bihoreanca a suferit și alte leziuni la nivelul organelor interne. 

(sursă foto alba24.ro)

ATV-ul pe care se afla femeia și un bărbat de 32 de ani, și el din Bihor, s-a răsturnat miercuri după ora 14 pe DN75 în apropierea pârtiei de schi din Arișeni (jud. Alba). În urma teribilului accident, femeia a rămas întinsă pe carosabil în stare de inconștiență, în timp ce bărbatul a suferit doar răni ușoare și nu s-a impus transportul la spital. 

Au fost trimise la fața locului mai multe echipaje de intervenție din județele Alba și Bihor. Polițiștii fac cercetări în acest caz, iar circulația pe DN75 a fost blocată în acea zonă vreme de câteva ore. 

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
Desigur mulți sunt...
Contra cea ce am scris, luați logic lucrurile atunci cei cu dezacordul în art. ori îi sunteți prieteni celui care e mai puțin vătămat, ori nu ați urcat niciodată pe un motor, motocicletă. Logic cel care conduce un ATV mai puțin se expune accidentului pe lângă cel din spate care pur și simplu zboară de pe ATV la un impact, cel care îl pilotează de multe ori i se opresc coapsele în ghidon, sau rezervor, mai poate să strângă de ghidon instinctual ca impactul să nu fie atât de mare, în multe accidente de gen cel care stă în spate are mai mult de suferit decât cel care pilotează motocicleta, luați alte cazuri similare și vă veți comvinge, sunt în on line destule. În rest doamne ajută fata.
Postat 23 Februarie 2023, 17:11 de Morometul
Țiganiada din Arieseni
Ce naiba sa cauti cu atv-ul iarna intr-o statiune dedicata sporturilor de iarna??? Statiunea arata ca un bâlci ieftin, fara reguli, fara norme sanitare, fara sa se tina cont de siguranta turistilor. Cefele late care inchiriaza sunt acoperite cu un contract semnat de cei ce se accidenteaza.
Postat 23 Februarie 2023, 09:02 de oradeanbihor
De ce Smurd pe gratis ?
Cocalarii debili cu atv-uri.
Postat 22 Februarie 2023, 20:11 de Citizen
Întrebarea e...
Permis pentru ATV a avut vreunul din ei? Posibil ca femeia când se va trezii doamne ajută, atunci se va constata cine a condus ATV-ul, mă îndoiesc ca femeia să fi condus, cel care a rămas conștient putea să spună orice că nimeni nu la contestat. Vom vedea parcursul anchetei dacă nu se va mușamaliza și asta.
Postat 22 Februarie 2023, 18:48 de Morometul
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6562 RON
  • 1 EUR = 4.9696 RON
  • 1 HUF = 0.0134 RON