Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, local intensificări ale vântului, vreme deosebit de rece, valabilă în toată ţara, din 21 martie, ora 23, până marţi, la ora 10.
„În intervalul menționat, aria precipitațiilor moderate cantitativ (15...20 l/mp) va cuprinde treptat sudul și sud-estul țării, unde vor fi ploi, lapoviță, dar și perioade cu ninsoare. În Carpații Meridionali și de Curbură va ninge și se va depune strat nou de zăpadă peste cel foarte consistent depus anterior. Precipitații, slabe cantitativ, predominant sub formă de ninsoare se vor semnala pe arii restrânse și în Transilvania și în restul zonei montane”, a transmis ANM.
Specialiştii spun că vremea va fi deosebit de rece în cea mai mare parte a țării, iar pe parcursul zilei de luni în regiunile sudice și sud-estice valorile termice vor fi cu 10 grade mai scăzute față de mediile climatologice ale perioadei.
„Până vineri (26 martie) vremea se va menține deosebit de rece, cu temperaturi preponderent negative pe timpul nopților și dimineților. Pe parcursul zilelor de marți (23 martie) și miercuri (24 martie) vântul va prezenta intensificări susținute în jumătatea estică și la munte, asociate temporar cu ninsori slabe, spulberând zăpada”, a mai comunicat ANM.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.