URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 04 IULIE 2020
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Noul inspector general şcolar, Virgil Blage, e atât de vechi în sistem încât nu se teme că, dacă-l dărâmă, o să-i cadă și lui în cap. Cu trei ani înainte de pensie își permite să spună ce crede și ce știe. Nu e un politruc obligat să-și calculeze cu exactitate pașii ca nu cumva să-l tragă tovarășii de drum pe linie moartă. A recunoscut că sistemul școlar din care și el face parte e atât de șubred, că și-a trimis copilul la școală în străinătate...
Zic şi eu
Adrian Cris
Place sau nu, e o realitate: de la apariţia sa în viaţa publică a Bihorului, Ilie Bolojan domină administraţia (mai ales) şi (ulterior) politica locală. Mai mult, a devenit un model şi la nivel naţional (din păcate nu prea copiat), prin rezultate precis măsurabile (unii zic că-i floare la ureche să faci orice cu fonduri europene, dar dacă-i aşa, alţii de ce nu-s în stare să le acceseze?). 
Vorba lu' Lulu
Lucian Cremeneanu
Mi-au plăcut mereu restaurantele mici, de tip italian sau franţuzesc, cu măsuţe micuţe, majoritatea de două persoane, decorate minimalist, apropiate una de alta, aproape înghesuite. Contrastează puternic cu ditamai mesele de ping-pong din restaurantele româneşti pe care ai loc să-ţi pui 7 feluri de mâncare simultan şi mai poţi sta şi confortabil cu coatele lăbărţate. Ne place să avem spaţiu mult pentru noi înşine fiindcă, atunci când suntem la masă, ne simţim regi şi trebuie să ne comportăm în consecinţă.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre restricțiile impuse de autorități în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Avocatul Bihoreanului
Mircea Ursuta
Codul administrativ reglementează atribuțiile prim-ministrului României în calitatea sa de conducător al Guvernului. Astfel, conform articolului 28 din cod, prim-ministrul conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, cu respectarea atribuţiilor pe care aceştia le exercită.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Alcoolismul este o problemă socială comună în general tuturor ţărilor şi care este generatoare de drame familiale şi costuri economice semnificative. Alcoolicul este un individ care are probleme în societate şi la locul de muncă din cauza consumului repetat de alcool. Negarea consumului de alcool este o caracteristică a acestora, doar anturajul putând confirma acest lucru.
11 Aprilie 2020, 13:20

Veste bună: Oradea şi-a mai procurat încă 7 TIR-uri cu echipamente de protecţie anti-Covid, pentru personalul din spitale (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Patru TIR-uri pline cu echipamente de protecţie pentru personalul din sistemul medico-sanitar orădean au ajuns sâmbătă dimineaţă la Oradea, în urma unei achiziţii făcute de Primărie împreună cu spitalele din subordine, Judeţean şi Municipal, urmând ca alte trei transporturi similare să ajungă în oraş în cursul zilei de duminică.

"Au venit cantităţi îndestulătoare pentru aproximativ încă două luni, ţinând cont de creşterea ritmului de diagnosticare a noi cazuri de persoane infectate", a declarat pentru BIHOREANUL dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor din Bihor, adăugând că achiziţiile vor continua şi în perioada următoare.

Potrivit dr. Carp, materialele de protecţie - combinezoane, măşti cu filtru, mănuşi, ochelari, botoşei - provin din China. Un prim convoi de patru TIR-uri a fost însoţit de la Bucureşti până la Oradea de primarul Ilie Bolojan, care a luat această decizie pentru ca produsele să nu fie cumva "deturnate".

Tot primarul a supravegheat sâmbătă dimineaţă şi descărcarea în siguranţă şi plasarea echipamentelor într-un depozit, sub pază.

Potrivit doctorului Carp, Spitalul Municipal s-a aprovizionat şi cu medicamente necesare tratării a 900 de bolnavi cu noul coronavirus. Managerul spitalelor din Bihor susţine că în judeţ nu a existat, încă de la începutul crizei, nicio penurie de echipamente de protecţie.

Bolojan: "Mulţumesc, köszönöm!"

Într-o postare pe Facebook, primarul Ilie Bolojan a mulţumit celor care au ajutat la realizarea operaţiunii, pornind de la firmele care au asigurat gratuit transportul, Lancetti şi Rozoti, precum şi poliţiştilor Marcel Bursaşiu şi Ionel Sinza, care au însoţit convoiul. "Azi noapte, cei care au adus materiale sanitare au fost în linia întâi. Le mulţumesc pentru efortul făcut. Köszönöm szépen!", a scris edilul.

"După un drum lung, mărfurile importate de Spitalul Judeţean au ajuns în depozitele oraşului şi de luni vor fi distribuite. Cu aceste materiale şi cu cele care vor mai veni, spitalele noastre, personalul medical şi pacienţii pot trece cu bine prin aceste încercări", a mai transmis Bolojan, precizând că este vorba de 100 de paleţi cu mănuşi chirurgicale, combinezoane, ochelari de protecţie şi alte materiale necesare spitalelor.

UPDATE: A ajuns şi al doilea convoi!

În noaptea de sâmbătă spre duminică, primarul Ilie Bolojan a anunţat că şi al doilea transport de materiale sanitare a ajuns la Oradea. Din nou, edilul le-a mulţumit şoferilor şi poliţiştilor care au adus produsele la Oradea, spunând că, de data aceasta, ei au fost în prima linie.

Citeşte pe această temă şi articolul: "Echipa din linia întâi": Al doilea convoi de TIR-uri cu materiale sanitare a ajuns la Oradea (VIDEO)

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
7 Comentarii
P.S.
Propagandistii iredentisti sa se abtina.
Postat 12 Aprilie 2020, 09:15 de Oradea2020
...
... Tot prost te numesti chiar daca vrei profit maxim si ti se rupe de consecinte. Viata bate intodeauna atat filmul cat si prostia. Un virus sau alte pericole stau intotdeauna la panda.
Postat 12 Aprilie 2020, 09:06 de Oradea2020
Cu mustar, cu mustar.....
Nicio masa fara peste, nicio zi fara Bolojan.
Postat 12 Aprilie 2020, 07:29 de joji67
Alcor
Europenii nu sunt prosti, vor doar sa aiba profit maxim si li se rupe de consecinte. Ex: sa zicem ca tu mergi in China sa cumperi prezervative. Ajungi acolo, te intalnesti cu reprezentantul firmei si omul iti spune ca iti da bucata cu 50 de centi. Tu ca un bun negociator o sa zici ca pretul e mare si ca ii oferi doar 30 de centi. Omul suna in fabrica la "tehnic" si il intreaba pe ala de acolo: poti produce bucata la 30 de centi? Tehnicul face niste calcule si in final zice ca da. Tu esti multumit si pleci acasa cu contractul semnat. Smecheria e ca chinezul castiga la fel de mult din contractul tau, indiferent de pret. Tu o sa fii in "mare" castig financiar insa primesti marfa calitate proasta. Asa apar pe lume unii, se rup prezervativele...
Postat 11 Aprilie 2020, 21:42 de Kid
Corectie
"occidentalii"
Postat 11 Aprilie 2020, 19:07 de Oradea2020
Sunt chiar atat de prosti occidentali ?
Au bagat deja miliarde de euro, in buzunarele chinezilor, pt PPE (echipamente de protectie) impotriva acestui virus ucigas. Multe din aceste masti sunt fake. Finlanda, tara care a recunoscut ca a luat teapa, a returnat vreo doua milioane de masti in China. Australia, la fel. De asemenea Ungaria a importat si ea cateva milioane, etc. Vestea buna e ca in Romania s-a inceput productia de astfel de echipamente de productie. Chinezii fac miliarde din chestii ieftine si cumpara tot occidentul la bucata. La fel cum cumpara si Africa.
Postat 11 Aprilie 2020, 18:42 de Oradea2020
frumos
Actiune laudabila, multumim tuturor celor implicati si totodata managementului pentru organizare. Sa speram ca vom avea si in Romania productia pentru ceva, orice si vom putea exporta in China. Tot China, tot China vinde noi nimic? Sa vedem un produs cumparat de China de la noi.
Postat 11 Aprilie 2020, 17:12 de Christa
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2813 RON
  • 1 EUR = 4.8319 RON
  • 1 HUF = 0.0137 RON