URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 29 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
15 Octombrie 2020, 08:01

Vânzătorii de aer: Trei bihoreni şi-au făcut firmă prin care îmbuteliază şi vând aer din Stâna de Vale (FOTO)

Vânzătorii de aer: Trei bihoreni şi-au făcut firmă prin care îmbuteliază şi vând aer din Stâna de Vale (FOTO) PREŢUL OZONULUI. Aerul din Stâna de Vale îmbuteliat de orădenii Ciprian Cândea, Virgil Sorin Pojoca şi Petru Antonescu e scos la vânzare la preţuri între 14,99 dolari (130 de inhalaţii) şi 16,99 dolari (160 de inhalaţii). La un calcul simplu, o gură de aer curat îmbuteliat costă aproximativ 50 de bani... (foto: transylvaniair.com)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

"Colectăm aerul din Munţii Apuseni, din zonele virgine, neatinse de poluare, în zori, când este în starea sa cea mai pură şi cea mai proaspătă. Inhalând aerul nostru proaspăt, vă veţi spori energia, vă veţi spori concentrarea. Un singur puf vă va ajuta să vă relaxaţi după o zi lungă de lucru".

Astfel îşi promovează produsele trei antreprenori din Oradea care au pornit o afacere inedită: îmbuteliază aerul din Stâna de Vale şi îl scot la vânzare, având ca ţintă intrarea pe piaţa din Asia, în ţările sufocate de poluare.

"Vitaminele din aer"

Stâna de Vale este recunoscută încă din perioada interbelică pentru proprietăţile curative ale aerului puternic ionizat, recomandat în tratamentul asteniilor, unor dereglări endocrine şi respiratorii, organismului slăbit, suprasolicitărilor fizice şi intelectuale, anemiilor, rahitismului şi dereglărilor de creştere la copii. 
Supranumiţi şi "vitaminele aerului", ionii negativi stimulează şi armonizează majoritatea proceselor vitale, activând sistemul imunitar, circulaţia sanguină şi ducând la regenerarea organismului. 

Pe aceste proprietăţi au "pariat" şi trei orădeni atunci când s-au asociat în părţi egale într-o firmă, Apuseni Mountains Research Co SRL, ca să îmbutelieze şi să comercializeze aerul din Stâna de Vale.  

Cei trei 

Cei trei activează în domenii total diferite. Unul, Ciprian Cândea, este manager de bancă şi, totodată, asociat în mai multe firme, printre care şi o cunoscută fabrică de produse de patiserie, Léon Gourmet Bakery. 

Petru Antonescu e antreprenor de succes în domeniul construcţiilor, are un magazin de piscine şi accesorii, şi o cifră de afaceri însumată de aproape 5 milioane de lei pe anul trecut. 

Singurul care are o legătură cu medicina este Virgil Sorin Pojoca, fiul directoarei executive a Băncii Transilvania Oradea şi al şefului BT Asigurări Transilvania, care e stomatolog de profesie şi proprietarul unei cunoscute clinici de stomatologie în centrul Oradiei.  

Aer din munţi, îmbuteliat la câmpie 

Deşi pare o idee trăsnită, cei trei orădeni au gândit afacerea până la cel mai mic amănunt. Aerul este "aspirat" într-o cisternă cu compresoare electrice, pentru a evita poluarea, dintr-o zonă cu păduri virgine a Stânei de Vale, în zori de zi, când e cel mai proaspăt.

De aici, aerul ajunge apoi, la o hală din Zona Metropolitană Oradea, unde e comprimat, sub presiune, şi îmbuteliat. Într-un recipient cât un tub de frişcă, dotat cu mască specială, care ajută inspiraţia, intră 5 litri de aer (130 de pufuri), însă firma scoate pe piaţă şi o variantă mai mare, de 7 litri (160 de pufuri).

Aerul din Stâna de Vale e comercializat sub denumirea de "Fresh Air from the Land of Vampires" (Aer curat din Ţara Vampirilor). Este disponibil atât sub forma simplă, cât şi cea "îmbunătăţită" cu uleiuri esenţiale: Sensitivity Mist (cu uleiuri esenţiale de muşeţel, cuişoare şi cajeput, cea din urmă plantă înrudită cu arborele de ceai), Exotic Citrus Mix (cu uleiuri esenţiale de lămâi, mentă, portocal sălbatic), Oriental Spicy Mist (portocal sălbatic, scorţişoară şi eucalipt), Zen Yourself (lavandă, mirt şi tămâie).  

Pe internet şi în sălile de sport

Produsele se vând deja pe internet, pe pagina transylvaniair.com, dar şi pe site-urile consultanţilor în nutriţie, antrenorilor profesionişti de fitness şi cluburilor de sporturi extreme, care îl recomandă pentru combaterea stresului, extenuării, alergiilor, oboselii musculare şi pentru creşterea rezistenţei.

Afacerea este, însă, la început. Pornită în 2018 cu o investiţie de peste 1 milion de lei, realizată în parte din fonduri europene, firma a terminat anul trecut cu profit, iar în prezent se "luptă" pentru a intra pe pieţele din Orientul Mijlociu şi Asia, având deja distribuitori, potrivit propriului site, în India, Emiratele Arabe Unite, Vietnam, Thailanda, Indonezia şi Sri Lanka.

Vor reuşi sau nu, e greu de spus. Oricum, cei trei antreprenori, deşi contactaţi în repetate rânduri, evită să discute pe marginea afacerii, pe motiv că "încă nu este momentul". 

"Vichy" de Bihor 

Şi asta nu e tot, căci, după cum a descoperit BIHOREANUL, Pojoca, Antonescu şi Cândea au pornit tot recent şi la fel de discret încă o afacere la fel de inedită, dezvoltând o întreagă linie de dermato-cosmetice sub brandul Synergy Therm (foto), ce are ca ingredient principal apa termală din Băile Felix, renumită deja datorită proprietăţilor benefice pentru corpul uman.

Creme, măşti pentru faţă, loţiuni şi geluri pentru îngrijirea zilnică şi anti-îmbătrânire, toate au fost preparate de către medici şi biochimişti orădeni, specialişti în domeniu şi, chiar dacă nu au fost deloc promovate până în prezent, sunt deja pe piaţă şi se bucură de succes. Cele mai căutate sunt, după cum spun farmaciştii din oraş, apa termală îmbuteliată, un produs cu efecte antiinflamatoare şi calmante asupra pielii, pentru tratarea unor boli sau răni ale pielii (eczeme, iritaţii, psoriazis), respectiv Parotherm, un spray de gură pentru igiena gingiilor şi a mucoasei orale, recomandat pentru recuperarea după operaţii (extracţii, implant dentar, grefe), boli parodontale, afecţiuni ale mucoasei etc. 

Pentru toată lumea

Preţurile sunt comparabile cu ale altor produse de calitate, create din ingrediente naturale. Se vând separat, dar şi la pachete pregătite de specialişti, în funcţie de tipurile de ten şi vârstă. Pe site-ul propriu al firmei, synergytherm.com, o mască facială costă, de pildă, 39 lei, o cremă anti-age pentru ochi - 59 lei, iar o loţiune de corp se vinde cu 39 lei.

În cazul pachetelor, unul pentru îngrijirea tenului mixt costă 192 lei, unul pentru igienizarea şi hidratarea mâinilor se vinde cu 70,87 lei, un pachet pentru tenul matur 141 lei. Produsele se găsesc, şi pe site-urile unor lanţuri de farmacii şi magazine-online naturiste, dar încă nu şi-au făcut intrarea în supermarketuri. Nu ar merge bine? Un puf de aer montan cu o loţiune de apă termală, ambele "made in Bihor"...


ŞI ALŢII
Aer din Carpaţi şi Munţii Stâncoşi

Cert este că, deşi poate părea bizară, ideea orădenilor cu vânzarea aerului nici măcar nu este singulară. Mihai Arsene, un antreprenor din Ilfov, de pildă, a început să îmbutelieze şi să vândă aer colectat din Munţii Carpaţi, la doze care costă 80 lei şi conţin minimum 190 de inhalări.

Arsene a pus pe picioare afacerea cu aer pur în 2018, tot în ideea de a intra pe piaţa asiatică, însă afacerea nu i-a mers foarte bine, anul trecut înregistrând pierderi de peste 80.000 lei. "În lumea sportivă, în schimb, românul l-a îmbrăţişat puternic şi este folosit ca scut împotriva poluării", a declarat antreprenorul într-un interviu televizat. 

Cea mai mare companie de profil este din Canada şi îmbuteliază aer din Munţii Stâncoşi. Vitality Air, lansată în 2014, a pornit după o glumă a celor doi cofondatori,  Moses Lam şi Troy Paquette, care au umplut cu aer o sticlă de plastic şi au vândut-o pe eBay cu 50 de penny, al doilea produs similar fiind cumpărat cu peste 100 de lire sterline. În prezent, compania îmbuteliază, zilnic, peste 4.000 de butelii cu aer, pe care le vinde în cea mai mare parte în China. Aşadar, piaţă există...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
adevarata stire e ca au primit fonduri europene pentru escrocherii
prost ii cine plateste, nu cine cere, dar reclama mincinoasa e tot ilegala. Iar banu public, ca e in Bucuresti, ca e in Bruxelles, tot ineficient e consumat, taxam oamenii sa faca escrocii afaceri. Iar media ii lauda pentru ca ee mandrie locala si fatada ecologista. Cu nimic mai bun decat vanzatorii de teren pe Marte sau pe Luna sau stele numite cu numele tau.
Postat 15 Octombrie 2020, 17:58 de unu
În loc să fie ignorați ...
... acești măscărici fac obiectul unui articol mediatic de promovare. Mare-i prostia unora, de care profită niște așa-ziși isteți ca aștia trei ... altfel niște muritori de foame !?!
Postat 15 Octombrie 2020, 08:59 de CrisDumi
Daca nu l-as cunoaste, poate as crede
Daca nu l-as cunoaste, poate as crede ceea ce se relateza.Ciprian Candea, un falit care traieste de pe urma prostilor."Vanzatori" de teren pe MARTE am mai vazut.
Postat 15 Octombrie 2020, 08:36 de adevarat
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6085 RON
  • 1 EUR = 4.973 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON