URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 19 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Dacă te iei după iubitorii de clorofilă, în Oradea s-a defrișat în ultimii ani o suprafață egală cu jumătate din Pădurea Amazoniană. De la Primărie ți se va spune că în ultimii 10 ani abia au dispărut doi copaci și o creangă, și aceea din cauza furtunii de anul trecut...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Săptămâna trecută, înainte ca lucrările de 70 milioane de euro derulate la Aeroportul Oradea să se încheie (apropo, va fi un şoc diferenţa!), suspansul privind utilitatea lor s-a risipit: CJ Bihor şi Primăria Oradea au bătut palma cu LOT şi cu HiSky.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În data de 21 martie a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 58/2024 prin care se aduc modificări atât legii speciale cu privire la sancționarea traficului de droguri, cât și codului penal.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
29 Iulie 2019, 18:58

USR şi PLUS, „surprinse şi dezamăgite” de înţelegerea partidelor din Consiliul Local Oradea şi Consiliul Judeţean Bihor, care ar reface „un nou USL local”

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Printr-un comunicat dat publicităţii luni, la o zi după ce PNL, pe de o parte, şi UDMR-PSD-ALDE, pe de altă parte, au semnat un acord privind o mai corectă distribuire a fondurilor către primăriile din Bihor, reprezentanţii judeţeni ai USR şi PLUS, deputatul Silviu Dehelean (foto dreapta) şi Ioana Mihăilă (foto stânga), condamnă această înţelegere, despre care arată că "au luat act cu surprindere şi dezamăgire".

Grabă pentru bani

"Graba şi secretul negocierilor din weekend pare sa fie explicată prin faptul că mâine, 30 iulie 2019, are loc şedinţa Consiliului Judeţean Bihor, unde semnatarii acordului vor împărţi între ei într-o primă fază, conform înţelegerii parafate, 28.492 mii lei", adică 28,492 milioane lei din aşa-numitele cote defalcate pentru echilibrarea bugetelor oraşelor şi comunelor din judeţ, după ce în ultimii doi ani PNL a acuzat coaliţia UDMR-PSD-ALDE că majoritatea banilor au fost daţi unităţilor administrativ-teritoriale conduse de propriii primari, iar localităţile cu edili liberali au fost fie ignorate, fie "sărite" de la împărţeală.

Cele două formaţiuni componente ale Alianţei 2020 acuză că "după trei ani de blocaj şi incapacitate de funcţionare a Consiliului Judeţean, cu 9 luni înaintea alegerilor locale, partidele din Consiliul Judeţean Bihor au reuşit să "găsească soluţia" ideală pentru a se înţelege: să distribuie politic banii ce ar trebui să revină contribuabililor din judeţul Bihor, cu o interpretare proprie şi originală a articolelor privind alocarea cotelor şi sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat din legea finanţelor publice locale".

Cei doi lideri, ai USR şi PLUS Bihor, afirmă că "trocul pe bani publici este consfinţit cu promisiunea finanţării de către Consiliul Local Oradea a câte unui proiect din partea "adversarilor" de la PSD, UDMR, ALDE, situaţie de-a dreptul hilară, pentru că votul orădenilor nu a trimis în Consiliul Local Oradea reprezentanţi ai ALDE".

"O rătăcire de etapă"

Reprezentanţii Alianţei 2020 afirmă că "această "tăiere a tortului bugetar bihorean" se va face de către mesenii politici de la PSD, PNL, UDMR, ALDE până în anul 2024, adică şi pe perioada următorului mandat local, indiferent de voinţa electorală a bihorenilor, voinţă care se va manifesta la urne abia în 2020".

Liderul USR Bihor şi cel al PLUS Bihor spun că "nu putem bănui conducerea PNL Bihor de naivitate", astfel că pentru ei "rămâne un mare mister raţiunea care a determinat această acţiune de asociere cu reprezentanţii PSD, UDMR şi ALDE, care şi-au dat măsura valorii de atâtea ori până acum, cu precădere în ultimii ani".

Dehelean şi Mihălă spun că "PNL Bihor nu avea nevoie de această asociere cu partidele politice care au produs, susţinut şi promovat toate măsurile care au afectat negativ societatea românească - de la OUG 13 la legile justiţiei şi la modificările codurilor penale, până la OUG 114 şi codul administrativ" şi arată că speră "ca acest protocol să fie doar o rătăcire de etapă şi nu o nostalgie şi o recreere a unui USL local".

50% după vot, 50% discreţionar

Acordul semnat duminică de liderii judeţeni ai PNL, UDMR, PSD şi ALDE are două prevederi, prima referindu-se la "o distribuire şi echilibrare" a bugetelor UAT-urilor din Bihor din această lună şi până în anul 2024, conform căreia jumătate de sumele provenite din cotele defalcate (din TVA şi impozitul pe profit) colectate în judeţul Bihor şi revenite de la bugetul de stat la cel al Consiliului Judeţean să fie împărţite oraşelor şi comunelor "în funcţie de necesităţile comunităţilor şi de solicitările acestora, pe baza ponderii numărului primarilor fiecărei formaţiuni semnatare", iar cealaltă jumătate să fie "decisă de formaţiunile aflate la conducerea executivă a Consiliului Judeţean Bihor, pe baza priorităţilor stabilite de aceasta".

Pe de altă parte, cele patru formaţiuni reprezentate în conducerea municipiului Oradea şi a judeţului Bihor s-au angajat să susţină câteva proiecte punctuale, precum realizarea tronsonului bihorean al Autostrăzii Transilvania (inclusiv a drumului de legătură dintre Oradea şi autostradă), a şoselei Via Carpatia, conectivitatea feroviară a Bihorului, dezvoltarea Aeroportului şi extinderea numărului de curse aeriene interne şi externe etc.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
5 Comentarii
Ratiunea
este de a avea o continuitate in programele economice de dezvoltarr, de a avea o relatie normala- principiala chiar cu partidele din opozitie. Daca suntem in opozitie aia nu inseamna ca trebuie sa ne dam la gioale cu orice ocazie, cu orice costuri si indiferent de cine sufera. Sa blocam orice face partidul de la conducere doar ca sa nu faca ei prea mult si sa fie votati din nou...
Postat 30 Iulie 2019, 10:04 de cetateanbihorean
@oradeanbihor
Dragă orădean, în contextul folosit de tine, "a-ți" se scrie fără cratimă, adică corect "ați". Trec cu vederea pleonasmul "și totuși" se pare că este tolerat de tot mai multe persoane :). În rest, sunt de acord cu tine.
Postat 30 Iulie 2019, 10:01 de napoleon
Si totusi..
..cum a-ti crezut ca intr-o eventuala coalitie cu pnl, voi a-ti conta?!? Pnl e frate si cu draqu numai sa treaca puntea. A-ti uitat de usl, pdl si de alte mizerii? Deziceti-va de orice gand de alianta cu pnl si veti avea voturile celor ce inca mai spera la o schimbare!
Postat 30 Iulie 2019, 08:49 de oradeanbihor
Probleme mari la USR++ ...
... că nu o să mai aibă un gard măcar, prin care să bage bățul !?!
Postat 30 Iulie 2019, 08:01 de CrisDumi
In curand o sa aflati
ca daca va bagati in laturi o sa va manance porcii... Sa nu ziceti ca nu v-am spus! Pt a face politica in Romanica iti trebuie stomac performer, capabil sa digere mizeria. O sa mai fie intelegeri de astea in care voi o sa fiti uitati, sa nu aveti niciun dubiu.
Postat 29 Iulie 2019, 20:37 de Kid
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6625 RON
  • 1 EUR = 4.9763 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON