URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 24 OCTOMBRIE 2021
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum un deceniu, proaspătul primar Ilie Bolojan, care încă nu renunţase la pantalonii traşi până la subsuoară, stabilea un program drastic localurilor din oraş. Cu toate că îşi propunea de pe atunci să dezvolte latura turistică a municipiului, voia să închidă cârciumile la ora 22, de trebuia, ca să poţi bea alcool noaptea, să mergi la farmacii pentru o frecţie galenică. Nu-i mai puţin adevărat că era o nebunie totală atunci: reguli nu, zgomot cât cuprinde şi, mai ales, mizerie la greu! Florin Birta a scos, acum, în dezbatere noul regulament privind organizarea activităţilor în zonele publice...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Deşi practic meseria asta de trei decenii, azi, mâine, nu încetează să mă minuneze un fenomen permanent manifest în politica românească: modul în care se autodevorează coaliţiile de partide ajunse la guvernare, făcându-se cioburi înainte de-a apuca să furnizeze ceva substanţial naivilor de electori. A fost boala CDR-ului, a fost a USL-ului, este a guvernării de azi şi va fi, probabil, şi a celei de mâine...
Zic şi eu
Adrian Cris
Din 2018 încoace, BIHOREANUL a tot scris despre faptele de arme ale prim-gospodinei din Brusturi, Livia Bârlău, o fostă PD-istă trecută la PSD şi făcută întâi directoare a şcolii comunale, iar apoi primăriţă. Cum de îşi permite? Simplu! "Oamenii legii" n-au deranjat-o niciodată, până săptămâna trecută, când anchetatori trimişi din Oradea au ridicat acte privind lucrări de zeci de milioane de lei cu puternic damf de fraudă. În rest, însă, nici poliţiştii, nici procurorii din zonă...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre felul în care funcționează școlile în contextul pandemiei de Covid-19?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Una dintre cele mai importante decizii CCR transpuse în proiectul de modificare a Codului de procedură penală a fost aceea prin care s-a stabilit că nu poate fi condiționată acordarea de despăgubiri pentru arestare sau condamnare nelegală de caracterul formal nelegal al actului de arestare sau condamnare, astfel cum decisese, în mod cu totul aberant, înalta Curte de Casație și Justiție prin una dintre cele mai rușinoase decizii din istoria Instanței Supreme.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Nu se cunoaşte unde şi cum se cantonează virusul în perioada dintre epidemii, dar se crede că virusul gripal A este prezent la populaţia umană de pe tot globul şi că cea mai mare parte a acesteia este capabilă să susţină un nivel scăzut al răspândirii interepidemice; pe de altă parte, anumite tipuri umane de virus ar putea fi cantonate în lumea animală, dar nu există încă dovezi concludente. În epoca modernă, mijloacele rapide de transport contribuie la răspândirea globală a virusului.
23 Ianuarie 2010, 19:48

Unirea Principatelor, sărbătorită la Oradea

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe 24 ianuarie se împlinesc 151 de ani de la Unirea Principatelor Române. Aceasta s-a înfăptuit prin alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor atât în Moldova, pe 5 ianuarie, cât şi în Ţara Românească, pe 24 ianuarie 1859.

Cu prilejul aniversării, în Piaţa Unirii se va organiza, duminică, un ceremonial militar care va începe la ora 11, cu primirea oficialităţilor. După prezentarea onorului, va fi intonat imnul de stat. Ceremonialul va continua cu depunerea de coroane şi jerbe la statuia Voievodului Mihai Viteazul, iar după realizarea dispozitivului va urma defilarea detaşamentului de onoare.

Festivităţile cu prilejul împlinirii a 151 de ani de la Unirea Principatelor Române se vor încheia cu Hora Unirii, la care vor participa Ansamblul Profesionist „Crişana", Corul Casei de Cultură a Municipiului şi Corul „Traian Moşoiu".

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.2484 RON
  • 1 EUR = 4.947 RON
  • 1 HUF = 0.0136 RON