URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 25 APRILIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu credeam că se vor putea mobiliza 15.000 de oameni în acțiunea intitulată Misiunea Grivei, prin care se cer condiții mai bune pentru câinii abandonați și pentru sterilizarea lor. Iată că inițiativele cetățenești încep să capete forță și consistență. Poate n-ar fi fost lipsit de interes să se ceară și sterilizarea stăpânilor care-și abandonează animalele de companie...
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oricât ar fi de digitalizată lumea și plin internetul de informații despre tot felul de locuri, inclusiv în imagini, nimic nu se compară cu plăcerea călătoriei, fie ea cât de scurtă, pentru a le vedea cu propriii ochi. Iar când de plăcerea asta vor avea parte sute, poate mii de copii de la țară, dintre care mulți nu au ieșit din comuna lor ori au ajuns în cel mai bun caz până în cel mai apropiat orășel, cu atât e mai meritorie orice inițiativă care îi ajută să capete această experiență, totdeauna de neuitat dacă e prima.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți de noul proiect de realizare a unui drum nou între Paleu și Șoseaua Borșului, contestat de unii locuitori din Oncea?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Camera Deputaţilor a adoptat recent un proiect de modificare a legislaţiei în vigoare, prin care se prevede, în esenţă, că instanţele judecătoreşti nu vor mai putea reduce din oficiu onorariile achitate de justiţiabili avocaţilor, ci doar la cererea părţii adverse. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
14 Februarie 2022, 10:24

Unificare cu dedicație: Licitație croită special pentru ca fostul manager Carp să conducă Spitalul Județean Oradea printr-o firmă

Unificare cu dedicație: Licitație croită special pentru ca fostul manager Carp să conducă Spitalul Județean Oradea printr-o firmă PÂNĂ LA SENECTUTE. Fost manager atât al Spitalului Municipal, cât și al celui Județean, inițiator totodată al proiectului pentru unificarea lor, dr. Gheorghe Carp (foto) vrea să conducă viitorul mega-spital în următorii 4 ani, până la vârsta de 70 de ani. Are toate șansele, caietul de sarcini pregătit de Consiliul de Administrație al Spitalului Județean și aprobat de primarul Florin Birta potrivindu-i-se, dintre toți managerii de spitale bihoreni, doar lui...
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Transparența Spitalului Județean și a Primăriei Oradea e selectivă. Cele două instituții o practică atunci când anunță proiecte de modernizări ori dotări cu echipamente moderne, dar o ignoră când au obligația de a face publică o noutate absolută: încredințarea către o firmă a conducerii viitorului mega-spital unificat prin absorbirea Spitalului Municipal!

Fără nicio explicație oferită publicului, Consiliul de Administrație al Spitalului Județean a lansat, cu aprobarea Primăriei, o licitație pentru a-și cumpăra „servicii de management”, în baza unui caiet de sarcini care i se potrivește ca o mănușă unui singur om: dr. Gheorghe Carp, cel mai longeviv șef de spital din Bihor, în prezent senator PNL. Atât doar că, ajuns la 66 de ani, deci trecut de vârsta standard de pensionare, acesta nu va mai fi salariatul spitalului, ci al firmei.  

Deconspirare pe Facebook

La o lună după ce, prin HG 1923/28.12.2021, Guvernul a aprobat unificarea Spitalului Municipal cu Spitalul Județean din Oradea, cel dintâi urmând să-și piardă personalitatea juridică, autoritățile locale au declanșat o schimbare radicală despre care, atunci când au prezentat proiectul de fuziune, nu au pomenit nici măcar un cuvânt: delegarea conducerii viitorului spital unificat unei firme private. Spitalul Județean, subordonat municipalității, și-a făcut cunoscută această intenție pe data de 29 ianuarie, exclusiv în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, destinat firmelor interesate să participe la diverse licitații publice.

Dacian PalladiDerularea procedurii a deconspirat-o sumar miercurea trecută, pe contul său de Facebook, fostul city-manager al Oradiei, Dacian Palladi (foto), printr-o postare intitulată echivoc „Etape și etape”. Potrivit acesteia, Spitalul Județean a anunțat în SEAP decizia de a achiziționa prin licitație deschisă „Servicii de Management, cod CPV principal 79400000-8 consultanță în afaceri și în management și servicii complexe”, punând la bătaie până la 1,728 milioane lei pentru un contract pe 48 luni, adică 36.000 lei/lună, fără TVA.

Preluându-le de pe SEAP, Palladi a prezentat și criteriile pe care trebuie să le îndeplinească firma ce urmează să furnizeze serviciile, insinuând că întregul set pare anume stabilit pentru fostul manager al unității, dr. Gheorghe Carp, care va putea fi angajat manager de către firma pe care, la rândul ei, o va angaja, prin licitație, spitalul.

Condiții pe sprânceană

Cea mai bătătoare la ochi condiție vizează „experiența de minim 7 ani ca manager într-o instituție sanitară similară (cu minim 500 de paturi), din care 1 mandat de 3 sau 4 ani complet”, criteriu pe care, cel puțin în Bihor, doar dr. Carp îl îndeplinește, din simplul motiv că în județ sunt doar două spitale cu minimum 500 de paturi, și anume Municipalul (1.085) și Județeanul (861), iar el le-a condus pe amândouă (Municipalul din 2000 până în 2008, iar Județeanul din 2010 până în 2020).

La fel, numai o firmă care l-ar angaja manager pe Carp ar îndeplini alte două condiții „personalizate”: „să facă dovada că, indiferent care a fost situația financiară a instituției sanitare la preluarea acesteia, aceasta a fost redresată în maximum 3 ani de mandat”, precum și „dovada că la plecarea din funcția de conducere, instituția sanitară a avut excedent patrimonial”. Liberalul îndeplinește, din nou, ambele criterii, în 2010 preluând conducerea Județeanului când unitatea era în deficit financiar, iar în 2013 ajungând „pe plus”.

Caietul de sarcini impune ca viitorul manager să fi manageriat cel puțin un proiect cu fonduri UE de minimum 5 milioane lei, să dețină un „masterat în management sanitar” și să aibă „experiență de cadru didactic universitar minimum 5 ani”, criterii pe care, din nou, Carp le îndeplinește, având atât patalamaua, cât și calitatea de conferențiar la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea.

Problema e că, în condițiile în care Legea 95/2006 privind reforma în sănătate permite participarea la concursurile de angajare ca manager absolvenților de Medicină, Drept ori Economie, fără masterat și fără calitatea de universitari, cele două condiții sunt ceea ce juriștii numesc „adăugare la lege”. Beneficiar, încă o dată, dr. Carp.

Tema de management, „specialitatea casei”

BIHOREANUL a aflat că documentația pentru licitație a fost transmisă SEAP de Spitalul Județean în 26 ianuarie, dar pregătirea caietului de sarcini era deja încheiată pe 14 ianuarie, fiind aprobată, sub semnătură, de primarul Florin Birta.

Deși de atunci a trecut o lună, iar depunerea ofertelor din partea firmelor interesate are ca termen data de 4 martie, conducerea unității - formată din managerul interimar, dr. Lucia Daina (fost director medical), directorul medical interimar, dr. Monica Sabău, directorul de îngrijiri, asistentul Florin Rob, și directorul financiar-contabil, ec. Olimpia Ciurtin - nu a anunțat-o public, deși e prima oară când un spital din Bihor achiziționează servicii de management private în loc să angajeze un manager.

Conform caietului de sarcini analizat de BIHOREANUL, tema proiectului de management pe care trebuie s-o respecte firmele interesate este „Reorganizarea spitalului – refacerea structurii și funcționalității”, adică specialitatea dr. Carp, cel care a gândit unificarea spitalelor Municipal și Județean. Firma care va furniza serviciile va avea, prin viitorul manager, puteri depline: va putea revoca membrii Comitetului Director (directorii adjuncți), dacă aceștia nu-și îndeplinesc atribuțiile, la fel și pe șefii de secții, va putea angaja resurse umane și financiare și va fixa indicatorii de performanță pentru toți angajații.

„N-am știut”

Formal, decizia de achiziție a serviciilor de management a luat-o Consiliul de Administrație, format din dr. Ciprian Brisc (președinte), dr. Ilarie Brihan, dr. Gabriel Mihalache, dr. Daniela Rahotă și juristul Florin Foghiș.

Lucia DainaInvitată să lămurească de ce nici CA, nici Comitetul Director, pe care îl conduce nemijlocit, nu au anunțat public intenția, managerul interimar, dr. Lucia Daina (foto), a susținut, pur și simplu, că nu ar fi știut acest lucru. „N-am știut că trebuie, sincer, că era ceva important. Nici dățile trecute nu am anunțat scoaterea la concurs a postului de manager”.

Daina spune că planul angajării unei firme nu ar fi secret, de vreme ce a fost publicat în SEAP, chit că această platformă nu e accesibilă și pentru publicul larg, adică beneficiarul serviciilor furnizate de spital. De asemenea, managerul interimar neagă că prevederile caietului de sarcini ar fi cu dedicație. „Nu e adevărat că sunt pregătite pentru cineva. Condițiile nu sunt foarte stringente”.

„Vor da un comunicat”

Florin BirtaChestionat și el de BIHOREANUL, primarul Florin Birta (foto), a susținut joi că nici măcar nu știa că anunțul privind organizarea licitației nu a fost transmis și presei locale, cerând un răgaz pentru a întreba conducerea unității. Ulterior, edilul a revenit, afirmând că reprezentanții spitalului „vor da un comunicat cu toate explicațiile necesare”, vineri, când CA-ul urma să aibă o nouă ședință. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Pe de altă parte, Birta a ținut să precizeze că licitația e una... internațională, anunțul fiind publicat și în Jurnalul de Operațiuni Financiare al Uniunii Europene, chit că singurii care nu știu despre ea sunt tocmai orădenii. „Aveți dreptate, procedura trebuia anunțată și orădenilor prin presa locală”, a recunoscut edilul.

„Eu nu mai vin”

BIHOREANUL l-a întrebat și pe dr. Gheorghe Carp dacă intenționează să renunțe la mandatul de senator și dacă i se pare normal că licitația pentru serviciile de management se face fără informarea publicului, răspunsurile primite indicând nu doar că își dorește revenirea la șefia spitalului, ci și că lipsa transparenței ar fi de fapt... firească. „Dacă anunțul e pe SEAP, e public”, a susținut el.

Dacă în urmă cu o lună PNL-istul declara BIHOREANULUI că se va prezenta „categoric” la un concurs organizat pentru funcția de manager al viitorului spital unificat, de data asta, surpriză, Carp a afirmat că e preferabil managementul printr-o firmă. „Când este o altă structură, mult mai mare, care necesită un efort mai mare, e bine să fie o firmă. De altfel, de 2-3 ani sunt în țară spitale, la Cluj, la Craiova, la Constanța, conduse prin firme”.

Desigur că și-ar dori din nou șefia spitalului și prin intermediul firmei. „Mă oprește lumea pe stradă și mă întreabă când vin înapoi”, a afirmat el, adăugând că singurul lucru care l-ar împiedica ar fi un eventual scandal: „Dacă din chestia asta se face scandal, nu mai vin sau mă gândesc de două ori dacă vin, pentru că muritor de foame nu sunt”.

Fostul manager consideră că prețul serviciilor de management, de 36.000 lei pe lună, nu e deloc exagerat, fiind mai mic decât „salariile a doi manageri”, peste două spitale separate, dar refuză să dezvăluie care firmă îl va angaja: „Eu nu pot să-mi fac firmă, dar pot veni pe orice firmă care îndeplinește cerințele”. Cum ar veni, toate detaliile sunt puse la punct și doar „valurile” provocate de cârcotași ar putea strica aranjamentul.  


PRO ȘI CONTRA
Intenții bune, dar cu riscuri

La începutul acestui an, după ce Guvernul a aprobat unificarea spitalelor fanion din Oradea, BIHOREANUL a prezentat avantajele acesteia, reale atât pentru pacienți, cât și pentru administrație. Prin contopirea Municipalului cu Județeanul, acesta ar acumula toate specialitățile medicale și, prin urmare, ar primi alocări mai mari de la CAS (de la 1.400 la 1.800 lei/pacient), s-ar reduce cheltuielile administrative și pentru achiziții și s-ar scurta circuitul pacientului acut și cronic, mutarea unui bolnav dintr-o secție în alta fiind mai simplă, mai rapidă și mai ieftină decât transferarea dintr-un spital în altul.  

Pe de altă parte, unificarea are și riscuri, despre care nu se vorbește public, ci doar în interior și cu fereală, cel mai mare fiind ca managementul să devină greoi și, așa cum se întâmplă la Județean, îngăduitor cu medicii universitari, prin ignorarea faptului că aceștia nu respectă nici măcar programul de lucru, scurtându-și-l cu de la sine putere pentru a fi prezenți și la facultate, și în clinici și cabinete private.

Urmăriţi BIHOREANUL şi pe Google News!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
14 Comentarii
Tot ei intre ei doar is ei
Nu zic mai multe, doar ca o persoana la 66 de ani e mereu sub semnul intrebarii. Iar unificarea a doua spitale nu e pistol cu apa. Mult succes, dar PNL isi va rupe gatul in 2024, iar acest concurs e o pata neagra mare de tot!
Postat 15 Februarie 2022, 14:00 de bihooorel
Sandu2100
Bai agariciule, strange-ti banii pe care ii primesti acum de la partid pentru plasarea de comentarii si taci din gura. In 2024 o sa te vedem cum imparti pliante, iar in 2025 o sa te vedem pe la usile din Magheru, cersind banii de comentarii inapoi. In 2024 o sa ai surpriza vietii tale!
Postat 15 Februarie 2022, 13:58 de bihooorel
Sistem galben-mafiot...
Daca sunt atat de competenti, de ce au nevoie de concursuri cu dedicatie si castigatori prestabiliti ? De ce nu se poate organiza un concurs cu egalitate de sanse pentru toti candidatii ?? Dar cand au fost instalati galbejitii prin conducerea institutiilor publice, de ce nu au fost aplicate aceleasi criterii de concurs ? Pentru ca ... ciuma galbena birtineza domneste prin tot judetul !
Postat 15 Februarie 2022, 10:49 de Silver_Cat
Ce proiecte?
Proiectele le-au facut cei din primarie..cu ce a contribuit stimabilul domn? Doar cu amenintari si cu jocul pe laptop si fumul de tigara gros din birou..Upu? Ce legatura are Carp cu Upu? In afara de pozele inainte de senat? Hadi are tot meritul si punct! Restul povesti!!! Unde e valoarea atunci? Altii lucreaza si eroul se pozeaza? Intrebarea mea e alta..in declaratia de avere unde scrie exact cati banuti are in conturi? De ce a omis acest lucru? Unde este CV-ul omului sa vedem ce il califica pe domnia sa asa tare!? In afara de afinitatile politice..Ce carte a scris domnia sa in calitate de conferentiar? Cum se numeste titlul tezei de doctorat si unde o gasim? Care student de la medicina a facut o singura ora cu domnia sa? Astea sunt intrebarile la care trebuie sa raspunda intai de toate..zic si eu..apoi mai vedem cu valoarea..
Postat 15 Februarie 2022, 00:13 de Pisto
Horia1983
Hai Horica..realizarea cea mai grozava e ca te-a pus sef desi nivelul profesional e la nivelul dispensei de varsta..hai sictir..
Postat 15 Februarie 2022, 00:04 de Pisto
Realizări.
Despre realizările domnului Carp văd ca nu vorbește nimeni aici. Eu pot sa spun ca am fost in 75% din spitalele din Romania(prin natura jobului in mediul privat), iar spitale publice cu dotările ca cele din Oradea nu exista nicăieri. Avem cel mai modern UPU din țara, avem majoritatea secțiilor renovate și dotate cu aparatura de ultima generatie( ft multe achiziționate prin proiecte europene),avem anveloparea și eficientizarea energetică a clădirilor unde funcționează aceste spitale,exista personal calificat care le deserveste(medici,asistenți,etc). In mare parte toate acestea i se datorează management-ului domnului Carp, indiferent ce aluzii aduce in acest articol Bihoreanul. Prea ușor ne dezicem noi ca popor de oamenii de valoare!!!!! Ca sa nu existe speculații lucrez in domeniul privat di nu am fost niciodată angajat la stat. Toate cele bune!
Postat 14 Februarie 2022, 20:37 de Horia1983
Ați văzut că se poate ... și dacă vreți, Bihoreilor, îi puteți prinde pe tâlhari.
Că asta, precum Carp, e tâlhar și oportunist de mic. Iar când a mai crescut, s-a dat curat în cuget și simțire pe banii socrului, mare mahăr la Cooperație, de unde se vindeau cartușele de Kent și de băuturi fine la prieteni. A ajuns "mangalițu" la vedere, că până la ieșire în peisajul politic mai mergea cu minciuna și ascunzișul. Acum, când s-a dedulcit la cât de multe, l-ați prins cu botul în smântână. Ca medic e neica-nimeni, că de aceea se vrea manager până îl lovește "chemarea de veci".
Postat 14 Februarie 2022, 19:37 de KP
Pinonel
In 2024 o sa dam puterea unui singur partid, pt ca unii se uita inapoi in 2008 la cum aratau spitalele atunci, si cum arata acum
Postat 14 Februarie 2022, 14:36 de Sandu2100
Birtinul, hotia si masoneria
Alo, birtinezu' furacios ? Pai asta ai invatat, hiper-sprancenosule, de la masonii de Viena ? Sa-l imiti pe Ceausescu, sa patronezi un sistem ultra-corupt ca Nastase si sa furi ca Dragnea ?? Vezi ca in cartea de istorie scrie ca marii penelisti au facut multa puscarie si au murit prin celule... iar istoria cam are obiceiul sa se repete ! Parca vad ca in loc de presedinte de tara o sa ajungi sef de etaj pe la universitatea jilava. Oare cum ar fi sa-ti opresti hotii si hotomaniile pentru o perioada ?
Postat 14 Februarie 2022, 13:47 de Silver_Cat
Dacian Paladi
mare om, mare caracter. ”Cel mai bun” City Manager, potențial ”cel mai bun” Manager de spital. Putem aranja o licitație trucată, care să i se potrivească doar ”domniei” sale? Oare ce criterii de performanță, ar trebui puse, astfel încât să fie singurul căruia să i se potrivească? Poate mă ajutați dumneavoastră stimați cititori.
Postat 14 Februarie 2022, 13:06 de Valerian-Pavel
Sa va amintiti in 2024!
Si sa nu mai dati toata puterea unui singur partid! Birtinezul & gasca are 2/3 in cl Oradea si voteaza ce vrea plua lui, dupa cum ii dicteaza interesul si sponsorii!
Postat 14 Februarie 2022, 12:29 de pinonel
mai sapati...
Parca mai era un business cu ceva cazane pe peleti la spital. Cand gazul trecea pe langa spital ! Tot in anturajul cu pricina. Poate sapa cineva mai adanc....... Tot o firma furniza peleti, etc etc.
Postat 14 Februarie 2022, 11:42 de Christa
Transparență și nu prea..
@Doru ai perfecta dreptate cei care pierd cel mai mult sunt pacienți care apropo sunt taxați la sânge ,CAS in schimb primesc obrăznicii aroganță maximă lipsa de empatie apoi vechile metehne cu buzunarele întredeschise deși acum au salarii precum in occident dar în spitale nu prea sa schimbat nimic ar trebui pusi să aleagă ori privat ori stat și cu asta basta uni încearcă să îl depășească chiar pe defunctul Maghiar care lă un momendat avea vrea 5 funții daca nu mai multe senator ,doctor ,profesor,decan ....
Postat 14 Februarie 2022, 11:40 de sss
Cred că...
cea mai nocivă pentru bolnavii spitalului este alergătură medicilor care au mai multe joburi și nu reușesc să facă nimic așa cum trebuie. Sincer, nu știu cum ar putea un medic ca în 24 ore sa lucreze 8 ore la spital, 4-5 ore la clinici private, și încă 2-3 ore sa predea la facultate. Cred că ar fi interesant că atât la accesul angajaților în spital cât și la plecarea acestora, sa fie utilizate cartele de acces pentru a se vedea cât timp petrec la job.
Postat 14 Februarie 2022, 11:02 de Doru2019
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6567 RON
  • 1 EUR = 4.9761 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON