URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 28 MARTIE 2023
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Mie-mi plac tipii de la ONG-ul Pro Infrastructura. Din câte știu, e o organizație imaginată de fostul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă, de la care aflăm multe dintre dedesubturile care ne fac să nu avem autostrăzi decât pe hârtie și la prețuri exorbitante.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
E sufocarea pe care o simţi în lipsa libertăţii, obrazul ce-ţi arde încă sub palma securistului care ţi-a curmat cuvântul, ruşinea că te-ai născut într-un loc atât de cenuşiu. E despre "vom muri şi vom fi liberi", "dreptate, ochii plânşi cer să te vadă" sau "mai bine golan...". E despre mulţumirile primite de la omul simplu, care a găsit în tine singurul ascultător şi reazem, înfruntând "sistemul". Despre orele de nesomn...
Zic şi eu
Adrian Cris
Justiţia din Bihor a învins săptămâna trecută DNA Oradea, dar şi societatea bihoreană. La capătul a 9 ani de procese, fostul boss al UDMR şi al CJ Bihor, Alexandru Kiss, a fost achitat pentru fapte de corupţie pentru care în 2018, în prima fază a procesului, Tribunalul îl condamnase la 8 ani de închisoare, iar pe doi dintre tovarăşii săi de dosar - patronul Selina, Beneamin Rus, şi cetăţeanul ungar Bojtor Vilmos, prin intermediul căruia politicianul şi amicul său, Alexandru Mudura, fondatorul Lotus Center, au încasat şpăgi de 4,3 milioane euro - la 4 şi respectiv la 6 ani de închisoare.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre completările aduse la legislație care prevăd că, în sensurile giratorii, șoferii trebuie să respecte regulile privind circulaţia pe benzi, având obligaţia să semnalizeze din timp părăsirea intersecţiei şi să se asigure?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
La finalul anului trecut a fost adoptată fără mare publicitate o lege ce permite reinstalarea radarelor fixe, care de această dată vor avea mai multe „atribuții”, similar camerelor instalate pe drumurile din alte țări europene.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Fumatul este un viciu care produce numeroase boli şi decese, fiind considerat în ţările dezvoltate principala cauză a bolilor prevenibile şi a morţii premature. Numai în SUA apar în fiecare an peste un milion de noi fumători din rândul copiilor şi adolescenţilor. 
26 Noiembrie 2021, 09:03

Ungaria vrea să prelungească drumul expres M44 spre România, unde se va uni cu viitorul DX Oradea – Arad

Ungaria vrea să prelungească drumul expres M44 spre România, unde se va uni cu viitorul DX Oradea – Arad foto generic, arhivă BIHOREANUL
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Guvernul Ungariei lucrează la un studiu pentru prelungirea drumului expres M44 spre localitatea Sarkad din județul Békés și conectarea acestuia cu viitorul drum expres DX Oradea-Arad, care va uni Via Carpatica, din nordul Europei, spre coridorul IV european, către sudul continentului.

Prelungirea M44 de pe teritoriul Ungariei cu 61 kilometri de la Kecskemét prin Szarvas, Békéscsaba și Gyula a fost decisă, ca plan strategic de infrastructură al Guvernului de la Budapesta, încă din 2017.

Drumuri unite

Joia aceasta, un comunicat al Consiliului Judeţean Békés a anunțat, la o zi după o întâlnire cu mai mulți oficiali guvernamentali din țara vecină, că se lucrează la un „studiu preliminar” în acest sens, la întâlnire participând președintele CJ Békés, Mihály Zalai, Zsolt Thoroczkay, şef de departament în cadrul Ministerului Inovaţiei şi Tehnologiei, Zsolt Antoni, şef de departament în cadrul Ministerului de Externe şi al Comerţului Exterior, András Cserkúti, directorul judeţean al Companiei Naţionale de Drumuri din Ungaria, Ferenc Nagy, viceprimar al oraşului Békéscsaba, Pál Povázsai, şeful biroului de proiecte din cadrul Companiei de Dezvoltare a Infrastructurii din Ungaria, precum și reprezentanţi ai Prefecturii judeţului Békés.

Conform comunicatului dat publicității de CJ Békés prin agenția de presă MTI, în planul autorităților ungare este prevăzută „posibilitatea de conectare – prin prelungirea drumului expres M44 – a judeţului Békés şi în ansamblu a Ungariei cu drumul expres planificat de a fi realizat în regiunea Partium (România)”.

Între Salonta și Chișineu Criș

Contactat de BIHOREANUL, președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a confirmat existența planului de conectare a infrastructurii rutiere din cele două țări prin M44 și DX Oradea-Arad, precizând că interconectarea urmează să se facă între orașele Salonta (Bihor) și Chișineu Criș (Arad).

Pe teritoriul României, proiectul de realizare a DX Oradea – Arad, abandonat în urmă cu un deceniu de vechea Companie Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR), a fost preluat la finele anului trecut de la actuala Companie Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere din România (CNAIR) de către consiliile județene Bihor și Arad și primăriile Oradea și Arad, la inițiativa președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, în baza OUG 101/2020 ce permite administrațiilor locale să preia proiecte majore de la entități centrale, pentru evitarea riscului pierderii de fonduri europene, având în vedere că pentru acest proiect este asigurată finanțarea prin Programul Operațional Regional.

Valoarea estimată a DX Oradea-Arad, care va avea 119 km cu profil de autostradă, este de 1,38 miliarde euro, iar traseul său a fost deja aprobat pe 1 octombrie de CNAIR.

Șoseaua va avea patru noduri rutiere: pornind din Oradea, primul va fi la aproximativ 8 kilometri de oraş şi va asigura joncţiunea cu drumul de legătură Oradea - Autostrada Transilvania (proiect aflat în implementare), al doilea nod va fi amenajat la intersecţia cu DN 79 Oradea - Arad în zona Inand, al treilea în zona Salonta în intersecţia cu drumul judeţean spre Tinca şi Beiuş, iar cel de-al patrulea la limita cu judeţul Arad în zona comunelor Avram Iancu (Bihor) şi Zerind (Arad).

Ilie Bolojan preciza că vor fi realizate, însă, şi alte drumuri de legătură de câte 1 - 2 kilometri între viitorul drum expres şi alte şosele.

Proiectul DX Oradea – Arad se află în stadiul actualizării vechiului studiu de fezabilitate realizat în urmă cu un deceniu de CNADNR, care trebuie să fie gata în primăvara anului viitor, până atunci începând diverse studii (topografice, geologice, genistice etc) în vederea obținerii avizelor și autorizațiilor necesare (de la instituții publice, dar și de la deținătorii de utilități).

După finalizarea SF, va urma o Hotărâre de Guvern pentru exproprieri și licitația pentru desemnarea unui constructor, care să execute drumul expres în 36 luni începând din primăvara anului 2023.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
CrisDumi aka KP
Dupa cum ai comentat cand ai auzit de investitia lui Bolojan adica drumul express Oradea-Arad, la fel o sa comentezi si cand o sa auzi ca se face legatura cu Ungaria
Postat 26 Noiembrie 2021, 19:18 de Sandu2100
Ungaria ar face bine să schimbe acest plan ...
... și să facă bine să investească chiar ea în "expresul" Oradea - Arad. Că altfel, va trebui să facă drum expres până la DX-ul nostru doar de decor, din moment ce "expresul" tangențial cu Oradea va fi gata în perioada generațiilor viitoare care nici nu s-au născut încă.
Postat 26 Noiembrie 2021, 13:39 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5913 RON
  • 1 EUR = 4.9405 RON
  • 1 HUF = 0.0128 RON