URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 28 MARTIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Primăria Oradea a decis să modifice regulamentul de salubrizare. La fel cum deja ne-a obișnuit, schimbarea s-a făcut fără o dezbatere publică serioasă. Mi se pare o greșeală strategică, pentru că despicarea firului în patru atunci când e vorba de problemele tuturor locuitorilor poate duce la soluții bune, unde mai pui că elimini din start suspiciunile și speculațiile.
Cu tupeu
Florin Ciucaş
Țineți-vă bine, urmează perioada tumultoasă, marcată de agitație și circ, a campaniei electorale! Precampania se desfășoară deja, unii competitori grăbindu-se să fure startul și să ocupe spațiul public cu mesaje și inițiative care mai de care mai colorate, ca să nu zic caraghioase. Peisajul este trist și dezamăgitor, îndeosebi prin prisma calității oamenilor politici care-l populează, dar și a mesajelor vehiculate, cele mai multe izvorâte dintr-un populism deșănțat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea și Bihorul au ajuns într-o perioadă fastă, cum din perspectiva dezvoltării infrastructurii n-au mai cunoscut niciodată. Anul acesta se deschid circulației o mulțime de noi drumuri, vreo 70 de kilometri: legătura centura Oradea - Autostrada Transilvania (chiar la finele acestei săptămâni), plus centurile Sânmartin, Aleșd, Beiuș, Oșorhei, Nojorid, Sântandrei (în vară). „Miracolul” ar putea fi explicat prin faptul că 2024 e an electoral. Și, da, este! Dar, totuși, nu asta-i explicația, ci parcurgerea întregii evoluții de la germinarea la coacerea proiectelor.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți mulțumit de noile trasee de tramvai gândite de OTL pentru a asigura un flux mai bun în oraș?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Din data de 31 martie, România devine, parțial, parte a spațiului de liberă circulație Schengen, aspect care ar trebui să ne bucure, ca națiune, deoarece vine după un îndelung proces de negociere cu celelalte state ale Uniunii Europene, aspectele privind negocierea cu Austria fiind comentate pe larg în ultima perioadă.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Numeroasele studii efectuate demonstrează legătura dintre fumat şi unele boli. Fumatul reprezintă o cauză majoră a bolii coronariene şi este responsabil de circa 20% din decesele datorate acestei boli. Bărbaţii fumători cu boală coronariană au o rată de mortalitate cu 60-70% mai mare decât nefumătorii, iar femeile fumătoare au un risc mai mare de a face boală coronariană decât nefumătoarele, riscul fiind de 10 ori mai mare dacă concomitent utilizează şi anticoncepţionale orale.
16 Mai 2022, 18:02

Unde ieșim săptămâna asta în Oradea: Street Food Festival se ține în Cetate

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

PROGRAM 16-22 MAI

EVENIMENTE

Street Food Festival – joi-duminică; muzică live, vineri: Melting Dice, ora 19, The Mono Jacks, ora 21; sâmbătă: Ana Coman, ora 19, Robin and the Backstabbers, ora 21; duminică: Alexu&The Voices Inside, ora 18; Corina Sîghi&Taraful Jean Americanu, ora 20

Muzeele orădene, împreună! – evenimente

- Festivalul Coral Naţional al Departamentului de Muzică, Facultatea de Arte, luni, ora 17, Muzeul Ţării Crişurilor

- vernisajul expoziţiei "Plante medicinale din Bihor", marţi, ora 17, MŢC

- Ziua Internaţională a Muzeelor, The Power of Museums: miercuri, intrare gratuită la muzee, orele 10-18; recital vioară susţinut de Andrada Ciupeiu, ora 18, MŢC

- seminar "Securitatea Europei de Sud-Est şi importanţa componentei transatlantice în contextul conflictului din Ucraina", MŢC, joi, orele 10-13

- vernisajul expoziţiei "Peste un secol de audio-vizual la Oradea. Colecţia jurnalistului Dinicu Braghină", Cetatea Oradea, vineri, ora 12


Comuniteca: Ateliere gratuite pentru copii - luni: educaţie pentru siguranţă, ora 10.30; atelier de arte, ora 16, atelier de teatru, ora 18; marţi: atelier de teatru, ora 18; miercuri: atelier de Lego, ora 16, Toastmasters, ora 19.30; joi atelier antidrog, ora 13; de pictură, ora 14, de fotografie, ora 16, de tobe africane, ora 18; vineri: Stropi îşi face prieteni noi, ora 9, educaţie pentru siguranţă, ora 10.30; biologie, ora 12, de caligrafie cu bucurie, ora 15.30, de imprimare 3D, ora 17; sâmbătă: Bright Citizen, ora 14, Crişul Shopping Center

d(in)C - dans (in)Conştient cu Răzvan Marchiş, marţi, ora 19.30, MA hub

Yoga "Nejang", cu Monika Horrix, marţi, ora 18, MA Hub

Triplă lansare de carte: "Arcaşii lui Efraim", "Călugărul Sofronie de la Cioara, între intermarium şi ortodoxie" şi "Asasinul lui Stalin" de Ioan Costea, marţi, ora 16, Biblioteca Judeţeană

Visul american, de Eric Bogosian, regia Iarina Demian, cu Tudor Chirilă, miercuri, ora 19, Teatrul Regina Maria

Karaoke Night, miercuri, ora 20.30, Urban Place

Concert live J’ador & Orchestra, Aza & Band în cadrul turneului naţional "Dau Moda", miercuri, ora 19, Casa de Cultură a Sindicatelor

Quiz Urban, concurs de cultură generală, pe echipe, joi, ora 19, Urban Place

Şezătoare la bibliotecă, joi, ora 17, Biblioteca Judeţeană

Matemagica, spectacol caritabil şi târg de prăjituri, vineri, ora 19, Casa Tineretului

Dinsubsol Românesc vol. 7, release event, cu Albui, Andrei Voica, Ciakar, Drix, vineri, ora 22, Casa de Cultură a Sindicatelor

Concert de jazz live Mike Parker’s Trio Theory, vineri, ora 20, Moszkva Café

Concert regal, cu ocazia împlinirii a 103 ani de la prima vizită a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria în Oradea. În program: "Simfonia a IX-a" de L.v. Beethoven, solişti: Janetka Hoşco (mezzosoprană), Cristian Mogoşan (tenor), Florin Estefan (bariton), sâmbătă, ora 19, Teatrul Regina Maria


FILARMONICA DE STAT

Concert simfonic Haydn & Dittersdorf. În program: Michael Haydn – 6 Menuete, Carl Ditters von Dittersdorf – Concert pentru harpă şi orchestră în La major şi Simfonia în la minor, dirijor Jankó Zsolt, solist Szabó Kati Kinga – harpă, joi, ora 19, Catedrala Romano-Catolică

TEATRUL REGINA MARIA

Anonimul veneţian, după Antonimo Veneziano, de Giuseppe Berto, regia Elvira Rîmbu, luni, ora 19, Sala Arcadia


(Foto: Facebook - Teatrul Regina Maria, Credit: Ionut Jarca)

Profu’ de franceză, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Muşatescu, regia Dan Mirea, joi, ora 19, Sala Mare

Seară de poveşti... în pijama, cu actorii Ioana Dragoş Gajdo şi Igor Lungu, vineri, ora 18; cu actorii Alina Vicoveanu şi Andrei Fazecas, sâmbătă, ora 18.30; cu Toppolina şi Florian Silaghi, duminică, ora 18, Sala Arcadia

Tartuffe de Moliere, adaptarea şi regia Vlad Trifaş, vineri, ora 19, Sala Mare

Capra cu trei iezi, adaptare după Ion Creangă, sâmbătă, ora 17, Sala Arcadia

Pinocchio, duminică, ora 11, Sala Arcadia

TEATRUL SZIGLIGETI

Cine eşti tu, dans contemporan?, marţi, orele 10 şi 11.20, Liceul Szent Laszlo

Arca pleacă la ora opt, de Ulrich Hub, sâmbătă, ora 11, Scena Arcadia

Speranţă şi încredere, concert simfonic în cadrul Festum Varadinum, sâmbătă, ora 17

Sinucigaşul, de Nikolai Erdman, duminică, ora 19, Sala Mare


EXPOZIŢII

POSTICUM

- expoziţia individuală a fotografului Illés E. Imre "Est Etiam Mundus Animae Meae", lucrări abstracte şi suprarealiste (str. Teiului nr. 26)

BIBLIOTECA UNIVERSITĂŢII ORADEA

- "Design Expo", eveniment de prezentare a lucrărilor realizate de studenţi ai Facultăţii de Arte Oradea, planşe de prezentare, machete, prototipuri şi proiecte din domeniul designului de produs, ambiental şi grafic (până în 25 mai)

CASA DARVAS-LA ROCHE – MUZEU ART NOUVEAU

- expoziții dedicate interioarelor de case, decoraţii şi obiecte din "La Belle Époque", video mapping, panou interactiv, expoziţie de ţinute şi accesorii de epocă, expoziţie de maşini de epocă în miniatură

- "Pălăria - accesoriu, eleganţă şi mesaj în perioada interbelică", expoziţie de pălării melon, borsalino, cocktail, fedora, joben, clack; zonă de probă a unor pălării de inspiraţie interbelică, create de designerul Kristina Dragomir (până la sfârşitul lunii iunie)

- expoziţia de stampe japoneze Bijin-ga, colecţia George Şerban, lucrări realizate de maeştri ai genului: Utamaro, Eishi, Hokusai, Chikanobu, Kuniyoshi, Hiroshige, Eizan

GALERIILE DE ARTĂ REPERAJ

- expoziţia "Despre materie şi lucruri publice - secvenţe din proiectul TZARAgordian'", lucrări realizate de pictorul Ioan Augustin Pop (până în 7 iunie)

MUZEUL FRANCMASONERIEI

- expoziţie de documente în maghiară şi germană ale lojii masonice "Regele Ladislau", restaurate de specialiştii Arhivelor Naţionale: acte de corespondenţă, solicitări de adeziune, scrisori ale unor membri către lojă, un act cu numele celor 47 de "fraţi" înscrişi în lojă în 1876, o pagină de ziar care menţiona acte de caritate ale masonilor, un proces verbal privind rezultatele alegerilor din lojă din anul 1929, un document în ebraică, 2 steaguri vechi de 100 de ani

PALATUL BAROC

- expoziţia "Bijuteria regilor. Ladislau – Opera şi munca regelui" - cărţi, tablouri, plachete, monede, relicvariul confecţionat din argint, pietre preţioase şi semi-preţioase, rubine şi perle, un desen realizat de Maria Tereza în 1771, marţi, joi şi sâmbătă, pe bază de programare

- expoziţia tezaurului Episcopiei Romano-Catolice, etajul 1

- expoziţia artiştilor plastici, elevi şi profesori de odinioară ai Liceului Ady Endre, vernisaj marţi, ora 17

TURNUL PRIMĂRIEI

- expoziţie ce prezintă trei scenarii din activitatea pompierilor, incendiu, salvare de persoane blocate în turn şi salvare de la înălţime, costume, în cadrul butaforiilor realizate în turn

- 4 niveluri: I - mecanismul orologiului, "ceasul mamă", care cântă la ore fixe "Marşul lui Iancu", II - panoramă, III - ciocane uriaşe funcţionale, care bat de câte trei ori la fiecare sfert de oră, nivelul IV - telescop

MUZEUL ISTORIEI EVREILOR, SINAGOGA ORTODOXĂ AACHVAS REIN

- istoria comunităţii evreieşti din Oradea, documente, fotografii, pietre de litografie ale familiei Sonnenfeld, obiecte şi cărţi de cult, ororile Holocaustului

MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA - COMPLEX MUZEAL

- expoziţia "Plante medicinale din Bihor"

- expoziţia "Artişti plastici orădeni între 1860-1940"

- expoziţia permanentă de Ştiinţele Naturii

- expoziţia permanentă de Arheologie şi Istorie

- Lapidariul

- Vivariul

- expoziţiile Muzeelor Memoriale "Aurel Lazăr", "Ady Endre" şi "Iosif Vulcan"

CETATEA ORADEA

Expoziţii temporare

- expoziţia "Atestat" de modă, design, pictură, grafică, arte textile, arhitectură

- expoziţia "Imagini în dialog", ediţia a VI-a, lucrări realizate de 27 de artişti orădeni

- expoziţia personală de pictură Ovidiu Sălăgean

- expoziţie internaţională "Spaţii fluente. Hărţi ale spaţiului dunărean 1650-1800"

- "Oradea în machete" – expoziţie de monumente emblematice: Primăria, Palatul de Justiţie, Complexul Baroc, Teatrul de Stat, Bazarul, Sinagoga Sion, prezentate în miniatură, din lemn, carton, plastic, PVC

- Club Euro Foto Art: Festivalul Fotografiei Europene ediţia a XI-a - Salonul Internaţional de artă fotografică, tematice "Străzi europene", cu ocazia Zilei Europei, imagini artistice realizate de artişti fotografi din Asia, Europa, SUA (până în 17 iunie)

- expoziţia "În atelierul lui Dumnezeu", pentru a marca împlinirea a 360 de ani de la editarea Bibliei la Oradea, lucrări de inspiraţie biblică realizate de ceramistul şi sculptorul Árpád Zsombori

- "Invenţiile Evului Mediu. Leonardo da Vinci - apă, vânt şi foc"

- expoziţie Leonardo da Vinci: "De la masa de proiectare la realizare"

- "50 de ani de grafică românească – 1970-2020", expoziţie de artă contemporană românească

- expoziţia "Matia Corvin – Viaţa la Curtea Regală"

Expoziţii permanente

- Discoteca anilor ’70-’80; expoziţia închinată Primului Război Mondial şi lui Traian Moşoiu; Evoluţia oraşului Oradea în regimul comunist (1945-1989); Istoria fotografiei orădene; Biserici în palat - cercetări arheologice în Palatul Princiar; expoziţiile cultelor religioase; Sala cu Grifoni; Lapidarium; Renaştere prin restaurare


CINEMA PALACE

RECOMANDĂRI

Fire hartFireheart

Georgia Nolan are 16 ani şi visează să fie prima femeie pompier din lume. Când un piroman misterios începe să provoace incendii pe Broadway, pompierii newyorkezi încep să dispară fără explicaţie. Tatăl Georgiei, Shawn, este chemat de la pensie de primarul metropolei pentru a investiga dispariţiile. Disperată să-şi ajute tatăl şi să salveze oraşul, tânăra se deghizează, devenind "tânărul Joe", şi se alătură unei echipe de pompieri independenţi care încearcă să-l oprească pe piroman.

Regia: Laurent Zeitoun, Theodore Ty

Cu: Laurie Holden, Kenneth Branagh, Olivia Cooke

Dosarul 631

Inspirat dintr-un fapt real, filmul prezintă investigaţia jurnalistică a unui reporter TV pentru presupusele "închisori zburătoare" americane din România. Printr-un concurs de împrejurări, urmărind un misterios Dosar 631, Dinu descoperă o scurgere de informaţii dintr-o bază NATO din România. Evenimentul de presă agită, provoacă, tentează diferite medii de presă, politicieni de vârf, servicii, atât interne, cât şi externe, provocând drame atât hilare, cât şi absurde, într-o comedie neagră.

Regia: Marius Th. Barna

Cu: Iosif Paştina, Marius Florea Vizante, Diana Sar

PROGRAM 16-19 mai

Downtown Abbey: A New Era premieră, luni, marţi 17.35, 19.05, 21.35; miercuri 16.30, 19.05, 21.35; joi 15.50, 19.05, 21.35

Fireheart premieră, luni, marţi 16.30, 18; miercuri, joi 14.25, 16.10, 18

Dosarul 631 premieră luni-joi 18.20

Firestarter premieră, luni, marţi 16.35, 18.30, 20.25, 22.20; miercuri, joi 14.40, 16.35, 18.30, 20.25, 22.20

Doctor Strange in the Multiverse of Madness luni, marţi 17, 18.45, 19.35, 21.20, 22.10; miercuri, joi 14.25, 16.10, 17, 18.45, 19.35, 21.20, 22.10 (3D); luni-joi 19.50 (dublat maghiară)

The Northman luni-joi 20.50; miercuri, joi 17.35

Chickenhare and the Hamster of Darkness miercuri 14.35; joi 14.50

The Bad Guys luni, marţi 16.45; miercuri 15.40; joi 15.30

Fantastic Beasts: The Secrets of Dumbledore miercuri 15.25

Morbius luni-joi 20.05, 22.25

Sonic the Hedgehog 2 luni, marţi 17.20; miercuri, joi 15, 17.20 (dublat română)

The Lost City luni-joi 19.40, 21.50

Turning Red miercuri, joi 14.25

Uncharted luni-joi 22.05

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Poza de titlu este absolut relevantă.
Parcă ar fi mâncare pregătită de un "chef" pentru porcul din spatele cârciumii.
Postat 18 Mai 2022, 08:49 de KP
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5892 RON
  • 1 EUR = 4.971 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON